Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a fost întrebat dacă într-un viitor apropiat sau îndepărtat ar putea dispărea componenta de selecție din cadrul Evaluării Naționale. „Sigur că se poate, dar asta înseamnă o modificare majoră administrativă și o reorganizare a rețelei școlare”, a spus Cristescu, invitat la TVR Info, duminică, 9 noiembrie.
„Necesitatea de selecție este următoarea: Eu sunt la școala gimnazială numărul 1, termin clasa a VIII-a, unde merg? Pentru că acea școală n-are clasa a IX-a și atunci această selecție apare în acest context”, spune Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.
„Acest tip de selecție în țările din jurul nostru, din Europa unde nu are loc, nu are loc, pentru că un copil continuă în școală de lângă casă. La noi acest lucru nu poate avea loc, pentru că sunt sumedenii de licee care nu au un gimnaziu în avans și sunt șumedenie de școli gimnaziale care nu au un liceu după sau un ciclu primar înainte”, mai spune Cristescu.
În același context, întrebat despre situațiile în care părinții merg spre școli considerate bune, directorul CNCE spune că este un cerc vicios. „Dacă și copiii, toate tipurile de copii ar rămâne în școala de lângă casă, ar fi mai puțin obosiți și profesorii ar avea toate tipurile de copii cu care să lucreze”.