De la Lady Gaga la Clipse: 15 dintre cele mai bune albume ale anului 2025 până în prezent

De la regine ale muzicii pop la duete de rap, de la cântăreți iubitori de rave la rockeri hardcore, BBC face o prezentare a celor mai adorate piese muzicale ale anului 2025.

Addison Rae – Addison

La sfârșitul concertului său de la Coachella din aprilie, Charli XCX a predat ștafeta „verii Brat” de anul trecut, atribuind vara 2025 unei varietăți de artiști, printre care și prietena și colaboratoarea sa Addison Rae. Și dacă albumul de debut al lui Rae, intitulat după numele ei, nu a avut chiar impactul definitoriu al lui Brat, el poate totuși să se laude că este unul dintre momentele pop ale anului până acum. După ce a devenit faimoasă inițial ca TikTok-er postând videoclipuri virale cu dansuri, single-ul hipnotic de anul trecut, Diet Pepsi, asemănător cu Lana Del Rey, a arătat că Rae era mult mai mult decât o noutate a erei digitale. Și ceea ce a urmat a fost la fel de captivant, o succesiune de piese care combinau o atmosferă visătoare cu o producție rafinată, stratificată. Printre momentele importante se numără piesa strălucitoare Aquamarine și superba odă adusă „vieții glamour” Fame is a Gun: personalitatea principală a lui Rae este cea a unui sibarit bronzat. Rezultă o combinație de frivolitate carismatică și artă serioasă, care pare să fie exact ceea ce are nevoie peisajul muzical în acest moment. (Hugh Montgomery)

Black Country, New Road – Forever, Howlong

Când solistul Isaac Wood a părăsit trupa cu doar patru zile înainte de lansarea ultimului album, membrii rămași ai BCNR s-au reorganizat într-un sextet, redistribuind sarcinile vocale între membrii feminini. Noua eră a BCNR îi mută de la ceea ce Wood numea odată „al doilea cel mai bun tribut adus trupei Slint din lume” la un fel de folk progresiv-baroc, acompaniat de chitare delicate și pian, cu accente de instrumente de suflat din lemn, mandolină și multă excentricitate. Dar această ciudățenie ascunde preocupările complexe și adesea întunecate ale trupei. Imnul Besties dedicat prieteniei feminine conține o nuanță dureroasă și neîmpărtășită de queer; Two Horses este o baladă antrenantă despre o călătoare a cărei aventură cu un bandit sexi se termină cu uciderea animalelor sale; Happy Birthday este o melodie veselă, acompaniată de mandolină, despre disperarea existențială și nu numai. Predilecția pentru melodii lente și medievalism nu va fi pe placul tuturor, dar Forever, Howlong este o comoară care merită ascultată. (Rebecca Laurence)

Blood Orange – Essex Honey

Născut și crescut în Ilford, Essex, Devonté „Dev” Hynes s-a mutat în Brooklyn, New York, la mijlocul anilor 2000, punându-și talentul de compozitor și producător în slujba unor artiști precum Solange, Britney Spears și Sky Ferreira, printre alții. Înregistrând mai întâi ca artist indie sub numele Lightspeed Champion și apoi ca Blood Orange, cu un stil mai orientat spre R&B, Hynes și-a păstrat tot timpul statutul de superstar supercool. Essex Honey – primul său album ca Blood Orange în șapte ani – îl vede pe Hynes revenind pe tărâm britanic cu cea mai personală și complexă lucrare a sa de până acum, care tratează moartea mamei sale. Tonul elegiac al albumului Essex Honey este dat de sintetizatoarele melancolice din piesa de deschidere Look at You, în timp ce primul single, The Field, în colaborare cu Tariq Al-Sabir, include un refren cristalin „hard to let you go” interpretat de Caroline Polachek. Cu voci interstițiale și înregistrări de stradă, uneori acorduri discordante de violoncel melancolic în stilul lui Arthur Russell și saxofon jazz, este o meditație frumoasă asupra timpului, amintirii și pierderii. (RL)

Central Cee – Can’t Rush Greatness

Așa cum sugerează și titlul, rapperul Central Cee din vestul Londrei și-a construit reputația în mod constant de-a lungul mai multor ani – prin intermediul unei serii de mixtape-uri și colaborări de succes – înainte de a lansa acest album de debut. Can’t Rush Greatness va fi un slogan familiar pentru fanii lui Cench (cum mai este cunoscut) – versul apare și aici, în piesa „5 Star”, plină de energie și confesiuni, iar întreaga colecție este o declarație de intenție remarcabilă. Lista artiștilor invitați este una plină de viață, printre ei numărându-se vechiul prieten Dave, vocalistul portorican Young Miko și starul hip-hop american Lil Baby (pe piesa de succes Band4Band). Dar forța principală este vocea britanică a lui Cench, care navighează cu încredere prin viață, iubire, cu umor delicios și sinceritate. (Arwa Haider)

Clipse – Let God Sort Em Out

Duoul de rap din Virginia, Clipse, format din frații Pusha T și Malice, nu a mai lansat un album nou din 2009, cel din urmă renunțând la poveștile violente despre viața de pe stradă și îndreptându-se către Dumnezeu. Auzind vocile lor aspre reunite din nou este o adevărată încântare. Malice, în special, pare complet reînviat și petrece Let God Sort Em Out rappând cu o claritate și o vervă pe care le vezi rar la un MC de aproape 50 de ani. Cel mai bun moment este The Birds Don’t Sing, în care fiecare dintre frați își amintește ultimele clipe ale mamei și tatălui lor, decedați recent. Amândoi par copleșiți de numeroasele sacrificii ale părinților lor și, renunțând la referirile la tranzacțiile cu droguri, Clipse sună mai puțin ca niște soldați de stradă inaccesibili și mai mult ca niște prieteni cu care poți avea o discuție sinceră. Această evoluție artistică va face ca „Let God Sort Em Out” să fie amintit ca unul dintre cele mai bune proiecte ale lor. (Thomas Hobbs)

CMAT – Euro-Country

Deja o vedetă în Irlanda natală, cântăreața și compozitoarea Ciara Mary-Alice Thompson, cunoscută sub numele de CMAT, este o viitoare vedetă pop internațională carismatică, excentrică și haotică. Euro-Country, al treilea și cel mai sigur album al său de până acum include single-urile de succes Running/Planning, o odă emoționantă și pesimistă dedicată căilor extrem de înguste pe care femeile sunt forțate să le urmeze, și Take a Sexy Picture of Me, o replică spirituală, dar sfâșietoare la comentariile negative pe care cântăreața le-a primit pe rețelele de socializare. Cu o gamă eclectică de referințe culturale – Veruca Salt, Dorian Gray, Titanic – albumul prezintă talentul idiosincratic al CMAT în compoziție și vocea puternică, folosită pentru a crea un efect cutremurător pe tot parcursul albumului, în special în piesa care dă titlul albumului. Euro-Country este o baladă elegiacă cu influențe country, care reflectă relația ambivalentă a artistei cu țara sa natală, Irlanda, unde a crescut în perioada de recesiune de după „Tigrul Celtic”. Această piesă evidențiază puternicul sentiment politic care stă la baza operei CMAT și talentul formidabil care o însoțește. (RL)

FKA Twigs – Eusexua

Încorporând cu fermitate viziunea sa misterioasă asupra R&B-ului alternativ într-un decor de club de noapte plin de fum, Eusexua al FKA Twigs ar putea fi cel mai accesibil album al artistei pop avangardiste de până acum. Implementând cu ușurință texturi dub step, house și chillwave, scopul principal al acestor noi melodii este de a evoca sentimentul de a te uita în ochii unui străin pe ringul de dans la ora 3 dimineața, pierzându-te în farmecul său. Poate că cel mai bun moment al albumului este piesa sci-fi pop Girl Feels Good, o odă adusă capacității muzicii dance de a face o femeie să se simtă puternică, care sună ca și cum ar fi transmisă în direct dintr-un rave plin de extratereștri care se învârt: „Când o fată se simte bine, albinele se îndreaptă spre flori”, cântă Twigs într-un falsetto euforic. În trecut, Twigs părea adesea de neînțeles, o enigmă învăluită în mister, dar cu Eusexua, ea nu a sunat niciodată mai familiar. (TH)

Jim Legxacy – muzică britanică neagră

Liderul unei noi generații de rapperi alternativi din Marea Britanie, Jim Legxacy din Lewisham este expert în compunerea de melodii pulsante și nostalgice, care surprind anxietatea tinerilor londonezi care încearcă să facă valuri într-un oraș din care au fost excluși din cauza prețurilor ridicate. Cel mai bun mixtape al artistului de până acum, black british music, marchează tranziția artistului de 25 de ani de la versuri trap cu conținut explicit la exprimarea durerii sale într-un mod care amintește mai degrabă de un artist indie-pop precum Mitski în momentele sale cele mai dureroase. New david bowie sună, de asemenea, diferit de orice altceva din topuri în acest moment, cu tobe libere, ciripituri feminine neinteligibile și melodii suprarealiste de pian, care provoacă un adevărat val de adrenalină. Cu acest proiect, Jim Legxacy oferă un colaj îmbătător de emoții tinerești contrastante, care ar trebui să-i consolideze reputația de artist de avangardă al muzicii britanice contemporane. (TH)

Lady Gaga – Mayhem

Primul album pop al lui Gaga din ultimii cinci ani reprezintă o revenire la maximalismul nepăsător care a făcut-o celebră. Al doilea single, Abracadabra, un cântec bombastic de synth-pop care împrumută melodic din Siouxsie and the Banshees, culminează cu un refren ridicol pe care numai ea îl poate interpreta: „Abracadabra, amor-oo-na-na!”. Dar chiar și când se comportă prostesc – în mod conștient –, cântăreața este extrem de serioasă în căutarea ei de nirvana pop. Alte piese remarcabile includ Perfect Celebrity, un headbanger postmodern, Killah, o piesă teatrală în stilul lui Prince devenit punk, și Zombieboy, un disco bop excentric, care sună un pic ca Blondie pe coloana sonoră a unui film de groază. Acest LP infinit de distractiv este presărat și cu semnăturile sonore ale lui Gaga – vezi refrenul vocal stotterat în stilul Poker Face din Garden of Eden, „I’ll t-t-take you to the Garden of Eden” (…) (Nick Levine)

Olafur Arnalds & Talos – A Dawning

Muzicianul și producătorul islandez Olafur Arnalds a abordat numeroase stiluri muzicale, inclusiv neoclasic, punk rock și coloane sonore pentru televiziune și film. A Dawning este o colaborare inspirată, o celebrare a spiritelor înrudite și o comemorare profund emoționantă; Arnalds a început să lucreze cu poeticul cântăreț și compozitor irlandez Talos (alias Eoin French) când cei doi s-au întâlnit la un festival de muzică independentă. Cu toate acestea, French s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la doar 36 de ani, înainte ca acest album să poată fi finalizat. Aceste melodii devin, fără îndoială, o meditație asupra morții și durerii, dar sunt, de asemenea, modelate în esență de iubire. Instrumentația lui Arnalds este sensibilă și sinceră, incluzând muzică electronică ambientală și corzi delicate; French sună intens prezent, iar vocea sa superbă și melancolică rămâne cu tine, până la armoniile folk dulci-amare ale piesei de închidere We Didn’t Know We Were Ready. (AH)

Pinkpantheress – Fancy That

Puțini artiști te lasă să-ți dorești mai mult în mod atât de magistral precum cântăreața, compozitoarea și producătoarea britanică în vârstă de 24 de ani Victoria Beverley Walker, cunoscută sub numele de PinkPantheress, ale cărei melodii fulgerătoare, bogate în sample-uri, depășesc adesea două minute. Departe de a fi superficial, acest al doilea mixtape al ei – cu o durată totală de doar 20 de minute – este o piesă de alchimie sonoră, al cărei ritm melodic constant și exaltant ascunde  un bogat mozaic de referințe. Sunt ritmuri garage și drum-and-bass, refrene împrumutate din piese house old-school de la artiști precum Groove Armada și Basement Jaxx, și linii vocale înalte și pline de dor. Versurile sunt, de asemenea, seducătoare, Pink explorând într-un mod concis și conversațional durerile romantice, de la iubiri neîmplinite (Tonight) la foști iubți toxici (Girl Like Me). Dacă este atât de inimitabilă și de sigură pe ea în această etapă a carierei sale, te întrebi, în sensul bun al cuvântului, unde poate ajunge de aici. (HM)

Perfume Genius – Glory

Crescut în Seattle și stabilit în Los Angeles, Mike Hadreas a descoperit puterea vulnerabilității cu mult înainte ca influencerii din domeniul wellness să facă această idee un lucru obișnuit. Cu Glory, al șaptelea album al său sub numele Perfume Genius, pseudonimul art-pop cu care s-a prezentat pe MySpace în 2008, el sună mai puternic ca niciodată.  În colaborare cu partenerul său multi-instrumentist Alan Wyffels și producătorul său de lungă durată Blake Mills, Hadreas a creat o reflecție profund emoționantă asupra îmbătrânirii, relațiilor și anxietății sale în fața lumii exterioare. „Ce câștig din faptul că sunt consacrat? Încă fug și mă ascund când un bărbat bate la ușă”, cântă el în piesa cu influențe country It’s a Mirror. Este la fel de emoționant în balada tandră Me&Angel, poate cea mai intimă și realistă piesă de dragoste a acestui an. Cu cât asculți mai mult acest remarcabil album de rock alternativ, cu atât mai mult ies în evidență fragmentele sale de adevăr și frumusețe. (NL)

Rose Gray – Louder, Please

După un mixtape și două EP-uri, albumul de debut al lui Gray este un album dance excelent, care este, de asemenea, un album pop excelent. Cântăreața iubitoare de rave a lucrat odată ca portar la superclubul londonez Fabric, așa că există o convingere cool în modul în care ea alternează între imnuri balearice (Free, Tectonic), tobe și bas (First) și piano house (Wet & Wild).  În piesa remarcabilă Hackney Wick, ea ne ghidează printr-o noapte haotică în estul Londrei, cu referiri la repere locale. Există, de asemenea, o dorință de conexiune emoțională împletită în hedonismul amețitor al albumului. „Totul se schimbă, dar eu nu mă voi schimba când petrecerea nu va mai fi distractivă”, cântă ea în Everything Changes (But I Won’t).  (NL)

Turnstile – Never Enough

Trupa de hardcore rock din Baltimore, Turnstile, ocupă un spațiu neconvențional; sunt conectați la rădăcinile lor punk underground, în timp ce își extind din ce în ce mai mult aria de acțiune, atât în ceea ce privește expresiile creative, cât și acoperirea comercială. Al patrulea album al lor, Never Enough, este o evoluție naturală a excelentului Glow On din 2021, dar le și extinde viziunea, începând cu sintetizatoarele învolburate și chitarele puternice din piesa de deschidere. Vocalistul Brendan Yates conduce melodiile puternic captivante; sunetul Turnstile este palpitant și neîngrădit, îmbrățișând riff-uri thrash și reverii extatice (uneori în aceeași piesă) și colaboratori din mai multe genuri, printre care Dev Hynes, Hayley Williams și maestrul jazzului britanic Shabaka Hutchings (care cântă la flaut în Sunshower). Este un album uimitor de imprevizibil, care îți dă o senzație de euforie. (AH)

Wet Leg – Moisturizer

Există ceva frumos și imediat în muzica rock a acestei trupe indie britanice conduse de femei, care a ieșit în evidență în 2022 cu single-ul Chaise Longue, care a captivat imaginația cu chitarele post-punk insistențe și versurile suprarealiste, interpretate cu o expresie impasibilă. Acest album, care urmează debutului lor omonim, nu prezintă schimbări radicale, ci rafinează cu încredere formula lor, fiind mai compact și mai energic. Marea schimbare, din punct de vedere al versurilor, este că dezamăgirea lor amuzantă față de romantism și viața de tânăr în general a fost înlocuită de noua relație a solistei Rhian Teasdale, ceea ce a dus la câteva cântece de dragoste, deși pline de anxietate: în piesa de deschidere, CPR, ea se întreabă „este dragoste sau sinucidere?”.  Și încă pot face o critică strălucită: punctul culminant al albumului Moisturizer este piesa Mangetout, în care îl numesc pe un bărbat nespecificat „parazit” și îi spun să „dispară pentru totdeauna”. Per ansamblu, este un album plin de umor feroce și riff-uri de necontestat. (HM)