Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a spus luni că Universitatea îi susține pe studenții nemulțumiți de tăierea fondului de burse. Într-un interviu pentru Radio Iași, rectorul universității a spus că a cerut o deblocare de 6 milioane de lei din soldul de burse al universității, pentru a putea achita bursele „în forma cu care am început în 2025″. Dan Cașcaval a subliniat că acordarea burselor în sistemul universitar este cu diferită față de învățământul preuniversitar și că anul acesta a la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi se vor acorda bursele de merit până în media 8 – 8.50.
Rectorul TUIASI, Dan Cașcaval, a spus că a cerut Ministerului deblocarea a 6 milioane de lei pentru a putea achita bursele „în forma cu care am început în 2025″. El se referă la faptul că studenții primesc în continuare burse pentru lunile septembrie și octombrie în noiembrie-decembrie, la valoarea prinsă în forma din anul anterior. Astfel, universitatea trebuie să le acorde burse studenților pentru anul universitar trecut, în același cuantum, până la inițierea procesului de acordare a burselor pentru anul universitar curent (2025-2026).
Rectorul Dan Cașcaval mai precizează că Universitatea sa sprijină studenții și că o perioadă de timp ar putea lua anumite decizii legate de alte măsuri de sprijin pentru studenți, dar pe termen scurt.
„Este o strategie pe care o putem adopta în funcție de performanța studenților, să-i scutim parțial sau total de taxă. Dar acolo unde discutăm de gratuitate la cazare, de subvenție pentru cantină, trebuie să ne gândim că aceste costuri sunt preluate de ceilalți studenți. Noi nu putem spune «stai gratuit, costul tău de cazare este zero», că nu există zero din pix, să zic așa. Deci se preiau aceste cheltuieli de către ceilalți studenți. Sunt niște măsuri pe care le putem lua doar o perioadă foarte redusă de timp, sperând că vom reveni la o situație firească”.