Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cuantumul minim al bursei sociale pentru studenți în anul universitar 2025-2026 este de 925 de lei, bursa de doctorat este de 3.700 lei, iar bursa pentru masterat didactic este de 2.165 lei, egală cu salariul minim net pe economie, potrivit proiectului de ordin privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenți, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, scrie Edupedu.ro.
Este vorba de proiectul de Ordin privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2025 – 2026.
Bursele studenților 2025 scad în bloc prin tăierea bugetului de către minister, se dau doar în timpul cursurilor și se sistează pentru cei la cu taxă, universitățile primind mai puțini bani per student, potrivit ordinelor de ministru publicate în Monitorul Oficial (MO) pe 4 august. Schimbările au avut loc pentru a se aplica Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care taie fondul de burse cu 40%.