G4Media.ro

Cum a ajuns un afacerist australian șofer de tir la 60 de…

sursa foto: Unsplash/ Rodrigo Abreu

Cum a ajuns un afacerist australian șofer de tir la 60 de ani/ Ce este “Marea Demisie” și legătura cu burnoutul

Greg Ross, în vârstă de 72 de ani și fost director general al unei companii de teatru din Australia, a ajuns în atenția presei după ce a ales să se retragă din cariera sa prestigioasă și a petrecut peste un deceniu conducând camioane. Deși povestea sa poate părea atipică, este, în realitate, parte a unui trend al ultimilor ani care îi afectează mai ales pe unii membri de top ai lumii corporatiste.

Pentru Greg, explică The Guardian, decizia de a se retrage a fost luată încă din 2008, după înmormântarea tatălui său. 

Și-a dat seama că era epuizat – în slujba sa de director general interimar al unei companii de teatru și după zeci de ani ca director de marketing în domeniul vânzării mașinilor de lux. 

Recunoașterea întârziată a epuizării, crede el, „este, probabil, foarte specifică grupului meu de vârstă, baby boomer. Nu avem voie să plângem niciodată, nu avem voie să renunțăm, trebuie să fim duri. Te lupți în interiorul tău. Crezi că este ceva în neregulă cu tine – „Sunt un ratat”.

Și-a dat demisia, iar când copiii săi adulți l-au întrebat ce avea de gând să facă, a spus simplu: „Cred că voi conduce un nenorocit de camion”. A aplicat pentru un loc de muncă la conducerea unui camion imens cu două sau mai multe remorci. Ross dorea să conducă „cele mai mari trenuri rutiere din lume. Cinci remorci, 190 de metri lungime, 480 de tone, două motoare”.

Cam în aceeași perioadă și-a întâlnit actuala soție, la un concert Leonard Cohen, și-a lăsat părul lung și nu s-a mai uitat înapoi.

Astfel, pentru ultimii 12 ani, Greg n-a făcut altceva decât să conducă. Câte 12 ore pe zi, 14 zile la rând fără pauză – nu tocmai o situație normală pentru cineva care a trecut prin burnout, însă Greg se declară fericit să stea la volan, să-și asculte muzica preferată și să se lase purtat de gânduri. 

Oricât de neobișnuită sună povestea bărbatului, se pare că el era de fapt cu câțiva pași în fața colegilor lui din lumea corporatistă, care au fost și ei afectați de “Marea Demisie”, numele dat unui val de demisii în masă din ultimii ani, în rândul corporatiștilor.

Fenomenul a ajuns faimos în 2021, în timpul pandemiei de COVID-19, atunci când 47 de milioane de americani și-au părăsit subit locurile de muncă, însă, după cum explică Harvard Business Review, episodul are rădăcini mai complexe. Momentul 2021 a fost precedat de o creștere aproape constantă a numărului de demisii, cel puțin în Statele Unite, care a început încă din 2009 – cam în aceeași perioadă în care Greg Ross se lupta în Australia cu dorința de a-și părăsi slujba.

Trendul demisiilor a continuat în 2022, cu peste 50 de milioane doar în Statele Unite, scrie CNBC, iar o analiză efectuată de World Economic Forum arată că fenomenul ar putea fi generalizat, deoarece nivelul de satisfacție la locul de muncă este scăzut în mai multe țări din lume.

Firma de consultanță americană McKinsey a realizat un sondaj în acest sens, în șase țări – Australia, Canada, India, Singapore, Regatul Unit și SUA. Sondajul, citat de World Economic Forum, arată că 40% din membrii forței de muncă din cele șase țări își declarau intenția de a-și părăsi locul de muncă în termen de câteva luni. 

„Este tendința de renunțare care nu vrea să renunțe. Oamenii își schimbă locurile de muncă și industriile, trec de la roluri tradiționale la roluri netradiționale, se pensionează mai devreme sau își încep propria afacere. Își iau o pauză pentru a se ocupa de viața personală sau se angajează în concedii sabatice. Marea Demisie a devenit Marea Renegociere”, este concluzia trasă de autorii sondajului.

Un fapt important de amintit este că fenomenul nu îi afectează doar pe muncitorii de pe treptele de jos ale ierarhiei. Ultimii câțiva ani sunt presărați de exemple mai mult sau mai puțin celebre de oameni cu slujbe prestigioase și bine plătite care au trecut prin exact aceeași situație, Greg Ross fiind doar un exemplu.

G4Media a scris în aprilie povestea lui Chris și Victor, doi tineri corporatiști din Franța care au renunțat la slujbe pentru a merge cu bicicleta în jurul lumii.

Există totuși și exemple de profil mult mai înalt. În 2022, Andrew Formica, director general al Jupiter Fund Management, o firmă britanică de investiții în valoare de peste 68 de miliarde de dolari, și-a dat demisia, scrie Fortune. Motivul oferit a fost unul simplu: “Vreau doar să mă duc să stau pe plajă și să nu fac nimic”.

Exemplele nu se rezumă doar la directori generali, totuși. În 2022, ONG-ul american Society for Human Resources Management, în colaborare cu The New York Times, a intervievat 5 persoane care au părăsit cariere de succes și poziții de top în diverse ONG-uri sau companii cu cifre de afaceri de sute de sute de milioane sau miliarde de dolari pentru a petrece mai mult timp în familie. 

Într-o lume în care piața muncii pare a deveni din ce în ce mai dinamică, aceste exemple arată că nu există niciun domeniu de muncă, nivel de afluență sau categorie de vârstă care poate face un nou început imposibil. La drept vorbind, atunci când vrei să lași tot și să mergi pe plajă sau cu tirul, probabil nu strică să fi petrecut întâi ani de zile într-o carieră bănoasă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 😂 Ultima fraza este cheia! Probabil ca trebuie sa-ti si permiti sa faci asemenea gesturi