Cronica dezastrului din educație a început în 2012, odată cu măcelărirea Legii Educației

Nu e un secret pentru nimeni. Nici știre nu mai e. De fapt, cred că ultimele date Eurostat nu ar trebui să surprindă pe nimeni. România ratează țintele pe care ea însăși le-a negociat și stabilit, ca stat membru UE, acum 10 ani. Ținte care, e important de știut, sunt mai mici decât obiectivele pe care și le-a asumat comunitatea europeană. Chiar și așa, într-o notă metaforică, România poate fi extmatriculată cu brio din orice școală de bune practici, bună cuviință și străduință.

Cred că ultimii 10 ani sunt un deceniu ratat pentru școala românească și, implicit, compromiși pentru milioanele de elevi, de tineri care i-au fost părtași. Iar cronica acestui dezastru anunțat, o spun fără rezerve, a început în 2012, odată cu măcelărirea Legii Educației 1/2011.

Nu mă situez într-un exercițiu de adulație a Legii 1, consider însă că a avut foarte multe elemente pozitive, în ton cu tendințele internaționale și absolut necesare pentru o reașezare a educației românești pe un fundament solid, riguros. Imaginați-vă că legea aceasta ar fi avut timpul ei de implementare etapizată, neforțată. Timpul ei de maturizare, de internalizare în sistem și, inclusiv, de pregătire a măsurilor mai revoluționare, de tipul autonomiei acordată școlilor, al masteratului didactic, al portofoliului educațional, sau al evaluării școlilor doctorale.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Acești 8 ani (într-o manieră simplistă, 2 cicluri de învățământ, să spunem clasele primare și gimnaziul) nu doar că ne-ar fi dat șansa unei educații într-o nouă paradigmă, la ani distanță – ce ironie – de ceea ce trăim astăzi, dar ar fi oferit și oportunitatea corecțiilor de parcurs, astfel încât obiectivele cele mai îndrăznețe – și nu doar cele din Europa 2020 – să fie astăzi stare de fapt. Pentru că, simt nevoia să accentuez aici, procentele astea pe care le citim în rapoarte și studii se traduc în viața și viitorul a mii, milioane de copii, tineri și adulți români. O națiune pe minus, în date cu două cifre.

• Citește pe Edupedu.ro analiza integrală semnată de Mirabela Amarandei