
Cristi Chivu, lăudat de presa italiană: „Românul merită încredere, Interul lui se naște”
Cristian Chivu a avut parte de un debut de vis la Inter Milano: vicecampioana Italiei a trecut clar, scor 5-0, de Torino în prima etapă din Serie A. Presa din Peninsulă l-a lăudat pe antrenorul român și i-a acordat credit în tentativa sa de a cuceri titlul alături de echipa de pe Giuseppe Meazza.
„Cu primul său refren, românul dovedește că merită credit și încredere: Interul lui se naște”, au titrat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
„Un Inter identic cu cel al lui Inzaghi, dar în același timp diferit. Echipa navighează prin tranziția de la Simone la Cristian Chivu.
Ceva a rămas, de exemplu, abilitatea de a dribla. Altceva este nou, vizibil cu ochiul liber, cum ar fi o determinare mai pronunțată de a recupera mingea și o verticalitate mai mare, în detrimentul jocului lateral.
Mergem direct la subiect: jucătorii sunt mai puțin predispuși să plimbe mult mingea, dar această impresie provine din ceea ce s-a perceput ieri în prima repriză de pe Meazza. Poate că mai încolo, Dumfries și Dimarco își vor reveni la abilitățile lor de a conduce jocul și a centra, ca în era precedentă”, a completat sursa citată, conform gsp.ro.
„Cel mai probabil că nu visa (n.r. Chivu) să debuteze cu o victorie cu 5-0 pe stadionul unde a câștigat totul în calitate de jucător.
Interul lui Cristi Chivu este mult mai agresiv și mai proactiv decât cel al lui Simone Inzaghi.
Sunt semne ale unor schimbări, dar mai e nevoie și de alte teste. Un lucru e clar, debutul a decurs categoric mai bine decât se aștepta” – Tutto Mercato Web.
Sursa citată mai sus i-a acordat lui Chivu nota 7,5: aceeași pe care au primit-o Lautaro Martinez și Marcus Thuram (cea mai mare de la echipă).
Succesul categoric o duce pe Inter direct pe primul loc din Serie A, la egalitate de puncte cu Napoli, Juventus, Como, Cremonese și AS Roma). Golaverajul este însă superior pentru trupa lui Chivu.
Rezumatul partidei dintre Inter și Torino, scor 5-0:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.