Home » Articole » Compania farmaceutică germană CureVac şi partenerul său britanic GSK soluţionează disputa lor cu BioNTech şi Pfizer privind brevetele asociate vaccinurilor cu ARN mesager dezvoltate împotriva COVID-19

Compania farmaceutică germană CureVac şi partenerul său britanic GSK soluţionează disputa lor cu BioNTech şi Pfizer privind brevetele asociate vaccinurilor cu ARN mesager dezvoltate împotriva COVID-19

Compania farmaceutică germană CureVac şi partenerul său britanic GSK soluţionează disputa lor cu BioNTech şi Pfizer privind brevetele  asociate vaccinurilor cu ARN mesager dezvoltate împotriva COVID-19
Sursa foto: Pexels / Gustavo Fring
Ascultă articolul

Compania farmaceutică germană CureVac şi partenerul său britanic GSK au anunţat vineri că au ajuns la un acord cu BioNTech şi cu aliatul acestuia, grupul american Pfizer, pentru a pune capăt litigiilor lor din Statele Unite ce vizează brevetele asociate vaccinurilor cu ARN mesager dezvoltate împotriva COVID-19, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Acordul prevede plata sumei de 740 de milioane de dolari către CureVac şi GSK, precum şi a unei redevenţe sub forma „unui procent cu o singură cifră” din vânzările viitoare de vaccinuri anti-COVID-19 în Statele Unite, au transmis reprezentanţii CureVac.

BioNTech şi Pfizer obţin în schimb o licenţă care nu este exclusivă pentru a fabrica şi a comercializa în Statele Unite vaccinuri cu ARN mesager împotriva COVID-19 şi împotriva gripei.

Această licenţă va deveni una globală odată ce va fi finalizată achiziţia companiei CureVac de către BioNTech, anunţată în luna iunie contra sumei de 1,25 miliarde de dolari şi care ar trebui să permită accelerarea cercetărilor medicale împotriva cancerului.

GSK, care colaborează din 2020 cu CureVac la dezvoltarea de vaccinuri cu ARN mesager contra bolilor infecţioase, a precizat că va primi de la partenerul său o parte de 370 de milioane de dolari, precum şi o redevenţă de 1% din vânzările din Statele Unite de vaccinuri dezvoltate împotriva gripei, COVID-19 şi a unor „produse combinate legate de ARN mesager”.

În 2022, CureVac l-a atacat în instanţă pe rivalul său german BioNTech, acuzându-l că a utilizat, fără a avea permisiunea necesară, brevete privind tehnologia ARN mesager pentru a fabrica vaccinul său principal împotriva coronavirusului, Comirnaty, dezvoltat împreună cu Pfizer.

Spre deosebire de vaccinurile clasice, care conţin o versiune moartă sau inactivă a virusului, vaccinurile cu ARN mesager folosesc material genetic care le indică celulelor umane cum să fabrice proteine specifice virusului.

Vaccinul cu ARN mesager dezvoltat iniţial de Pfizer şi BioNTech a fost primul care a fost autorizat în ţările occidentale, în decembrie 2020, şi a generat încasări de multe miliarde de dolari pentru cele două companii.

Înfiinţată în 2000 de Ingmar Hoerr, un pionier al cercetărilor din domeniul tehnologiei ARN mesager, CureVac a fost la rândul ei una dintre primele companii care au dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19.

Dar, în octombrie 2021, compania germană a renunţat la vaccinul ei iniţial, considerat a fi puţin eficient, pentru a se concentra asupra unui vaccin de a doua generaţie, dezvoltat alături de grupul britanic GSK.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole