Home » Articole » Colegiul Medicilor din România: Aflăm cu îngrijorare că astăzi are loc la Braşov o aşa zisă conferinţă, în fapt o manifestare “pseudo-ştiinţifică” în raport cu tot ce înseamnă sănătatea publică, sistemul de sănătate şi profesia medicală

Colegiul Medicilor din România: Aflăm cu îngrijorare că astăzi are loc la Braşov o aşa zisă conferinţă, în fapt o manifestare “pseudo-ştiinţifică” în raport cu tot ce înseamnă sănătatea publică, sistemul de sănătate şi profesia medicală

Colegiul Medicilor din România: Aflăm cu îngrijorare că astăzi are loc la Braşov o aşa zisă conferinţă, în fapt o manifestare “pseudo-ştiinţifică” în raport cu tot ce înseamnă sănătatea publică, sistemul de sănătate şi profesia medicală
Sursa Foto: Facebook / Carla Cristina Tănasie
Ascultă articolul

Colegiul Medicilor din România transmite că a aflat cu îngrijorare că sâmbătă are loc la Braşov o aşa zisă conferinţă, în fapt o manifestare “pseudo-ştiinţifică” în raport cu tot ce inseamna sănătatea publică, sistemul de sănătate şi cu ceea ce trebuie să reprezinte profesia medicală. Potrivit instituţiei ”dezinformarea si răspândirea unor falsuri ştiinţifice sau a unor zvonuri neintemeiate pe nicio evidenţă sunt de natură să diminueze încrederea în ştiinţă şi profesionişti iar propagarea acestor informaţii în rândurile populaţiei constituie un risc imens pentru sănătatea publică”, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

”Aflăm cu îngrijorare că astăzi are loc la Braşov o aşa zisă conferinţă, în fapt o manifestare “pseudo-ştiinţifică”, în raport cu tot ce inseamna sănătatea publică, sistemul de sănătate şi cu ceea ce trebuie să reprezinte profesia medicală. Parcurgând titlurile sesiunilor din această manifestare considerăm că acestea nu au legătură nici cu medicina, nici cu ştiinţa”, spune Colegiul Medicilor din România, într-un mesaj pe Facebook. 

”Considerăm că atât participanţii cât şi lectorii unei asemenea manifestări publice trebuie să ştie că noţiunile dezbătute intră în contradicţie flagrantă cu toate descoperirile stiintifice, bazate pe dovezi, ale medicinei moderne, fapt care ar putea constitui un fals stiintific si medical”, mai arată instituţia. Potrivit Colegiului Medicilor din România, ”dezinformarea si răspândirea unor falsuri ştiinţifice sau a unor zvonuri neintemeiate pe nicio evidenţă sunt de natură să diminueze încrederea în ştiinţă şi profesionişti iar propagarea acestor informaţii în rândurile populaţiei constituie un risc imens pentru sănătatea publică”. 

”Bolile infecţioase şi prevenţia lor reprezintă un domeniu medical care a beneficiat major de descoperirile medicale ale ultimului secol, iar vaccinarea a prevenit milioane de decese in rândul copiilor şi adulţilor, încă de la descoperirea fenomenului de imunizare prin vaccin. Atragem atenţia că aceasta manifestare, inclusiv prin titluri şi tematică, este contrară oricăror principii medicale, ştiinţifice şi etice şi ar putea avea ca şi consecinţă periclitarea gravă a sănătăţii publice. Considerăm că medicii cu drept de liberă practică trebuie să respecte riguros principiile medicale si etice care trebuie să le ghideze activitatea”, mai transmite Colegiul Medicilor. 

Mesajul este semnat de Prof. Dr. Simin Aysel Florescu, Preşedinte Comisia de Boli Infecţioase a CMR, Prof. Dr. Simona Ruţă Preşedinte Comisia de Microbiologie a CMR, Dr. Dina Mergeani, Preşedinte Comisia de Medicină de familie a CMR. Mai mulţi medici din spitale publice şi clinici private din România participă sâmbătă, la Braşov, la o conferinţă intitulată „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”. În loc de ştiinţă, pe scenă sunt promovate teorii conspiraţioniste despre vaccinarea anti-COVID, morţi subite şi controlul maselor. Evenimentul nu este acreditat de Colegiul Medicilor, potrivit verificărilor Digi24. 

La conferinţa desfăşurată la Braşov, prezentată drept o dezbatere medicală, vorbitorii au abordat subiecte precum „explozia de cancere post-vaccinare”, „copii care mor din cauza vaccinului COVID” şi ideea unei „conspiraţii globale prin vaccinare”. Printre cei care susţin astfel de teorii se numără medici cu funcţii în spitale publice. Este cazul unui medic primar de radiologie-imagistică, coordonator al laboratorului de radiologie de la Spitalul Clinic din Braşov. 

La eveniment participă şi Răzvan Constantinescu, medic primar gastroenterolog şi de medicină internă din Iaşi, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie. De asemenea, apar pe listă şi Geanina Hagima, medic de obstetrică-ginecologie în Bucureşti, un medic de dermatovenerologie din Oneşti, Tatiana Uruioc, medic neurolog şi coordonator al compartimentului de neurologie de la spitalul din Buhuşi, dar şi Argentina Tudor, psiholog din Arad, conform, Digi24.ro. 

Și ziarul Adevărul notează că la conferința desfășurată la Brașov, prezentată drept o dezbatere medicală, vorbitorii au abordat subiecte precum „explozia de cancere post-vaccinare”, „copii care mor din cauza vaccinului COVID” și ideea unei „conspirații globale prin vaccinare”.

Printre cei care susțin astfel de teorii se numără medici cu funcții în spitale publice. Este cazul unui medic primar de radiologie-imagistică, coordonator al laboratorului de radiologie de la Spitalul Clinic din Brașov.

Comentarii
  • vedeti ca toti au drept de libera practica dat chiar de colegiu , nu va mai socati asa ca la opereta

  • Odata ce minciuna ajunge la suveran e doar o alta validare la debitare si nimic nu ii mai poate convige ca nu este adevarat .
    vracii astia trebuie inchisi si lasati cu pensii minine dar si fara drept de vorbit . ei trebuiau sa fie starpiti din fasa dar mamelor lor n-au vrut sa ii inghita ori nu aveau guma la vremea respectiva .

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole