Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Coco Gauff (locul 2 WTA) a mărturisit că va da totul la ultimul Grand Slam al anului, US Open, pentru a repeta performanța din 2023, atunci când o învingea pe Aryna Sabalenka în finală.
Prezentă la turneul de 1000 de puncte de la Cincinnati, sportiva americană (21 de ani) a mărturisit că e gata să dea totul și că această perioadă este una dintre cele mai importante din sezon. Plus că US Open se desfășoară în țara natală a tenismenei.
„Sunt o persoană care merge direct la țintă. Acum simt că sunt într-un joc de curse, cu butonul Nitro la îndemână. Exact așa mă simt. Este perioada din an în care vreau să dau totul. Nu neapărat pentru că sunt americancă, deși, desigur, acest lucru contează.
Este ultimul Grand Slam al anului, ultimele momente mari. Toată atenția este pe US Open. Este perioada din an în care, pe teren, îți spui: ‘Am să dau tot ce am’. Dacă e un turneu pentru care să mor, acesta este, și o voi face”, a mărturisit Coco Gauff,
În ciuda acestui moral ridicat de care dă dovadă Gauff înaintea turneului de la New York, ea a avut două prestații dezamăgitoare la ultimele două apariții importante. La Wimbledon a fost eliminată încă din primul tur de ucraineana Dayana Yastremska (locul 31 WTA), iar la Canadian Open, locul doi WTA a pierdut, în optimi, în fața câștigătoarei turneului de la Montreal, Victoria Mboko (locul 24 WTA).
US Open se va disputa între 24 august și 7 septembrie.