Cinci momente definitorii ale Reginei Elisabeta – de la Încoronare la COVID și la „Annus horribilis” – analiză Skynews

Din momentul în care a devenit regină în 1952, până la o pandemie globală și la tragedia morții Prințesei Diana, Sky News a analizat principalele evenimente care au definit viața Reginei Elisabeta a II-a.

Regina a stat pe tron mai mult timp decât orice alt monarh din istoria Marii Britanii. În șapte decenii, Marea Britanie a trăit Războiul Rece și 11 septembrie 2001, în timp ce țările din Commonwealth au luptat pentru independența lor.

În familia sa, regina a asistat la divorțul a trei dintre copiii săi, la moartea prințesei Diana și la faptul că unul dintre nepoții săi a acuzat familia regală de rasism.

1952 – Anul când „totul s-a schimbat”

Prințesa Elisabeta și Prințul Philip se aflau în Kenya, în drum spre un turneu în Australia și Noua Zeelandă, când Regele George al VI-lea a murit. Vestea a fost anunțată pe 6 februarie, dar din cauza locației îndepărtate a cuplului, într-un hotel din vârful unui copac, la 160 de kilometri de Nairobi, a durat mai mult decât de obicei să ajungă la ei. Philip a fost însărcinat să o informeze pe regină.

Regele, în vârstă de 56 de ani, avea o stare de sănătate precară de ceva timp și suferise o operație la plămâni cu patru luni înainte.

”Totul s-a schimbat în acel moment”. Și, după cum a spus vânătorul britanic Jim Corbett, care era cazat în aceeași cabană cu cuplul regal, a spus: „Pentru prima dată în istoria lumii, o tânără fată s-a urcat într-o zi într-un copac ca prințesă și, după ce a avut ceea ce a descris ca fiind cea mai palpitantă experiență, a coborât din copac a doua zi ca regină.”

Elisabeta și Philip au zburat acasă a doua zi, aterizând pe aeroportul din Londra, unde ea își luase rămas bun de la tatăl ei cu doar o săptămână înainte.

„La acea vreme avea doar 25 de ani – se întorcea acasă pentru a-și plânge tatăl, dar și pentru a ateriza ca regină”. Ea a fost întâmpinată de prim-ministrul Winston Churchill și de adjuncții săi Clement Attlee și Anthony Eden.

Douăzeci și patru de ore mai târziu, în urma unei ședințe de 20 de minute a Consiliului de Aderare de la Palatul St James, a anunțat-o oficial ca regină și pe Philip ca și consortul regal.

S-au mutat la Palatul Buckingham, iar linia de succesiune a primit noul nume de Windsor.

1977 – Jubileul de argint

Când regina a ajuns la Jubileul de Argint, în 1977, petrecuse deja mai mulți ani ca suverană decât tatăl ei. Sărbătorile au început în liniște, la exact 25 de ani de la moartea acestuia și de la accederea ei la 6 februarie, cu slujbe religioase și momente în familie la Windsor.

După ce a dezvăluit parlamentului că tema jubileului ei va fi unitatea națiunii, în luna mai a pornit în cel mai aglomerat turneu regal din istorie.

Niciun alt rege sau regină nu a mai vizitat atât de mult din Regatul Unit – 36 de comitate din Marea Britanie și Irlanda de Nord – în doar trei luni. A venit o mulțime de oameni care a depășit recordurile, cu peste un milion de oameni în Lancashire într-o singură zi.

În februarie, a început un turneu internațional care a dus-o în Pacificul de Sud, în Australia și Noua Zeelandă și, câteva luni mai târziu, în Canada și Caraibe.

În total, în cadrul turneelor pentru Jubileul de Argint, regina a parcurs 56.000 de mile.

1992 – „Annus horribilis

Regina a descris anul 1992 – când a împlinit 40 de ani la tron – ca fiind „annus horribilis”.

Căsătoria a trei dintre cei patru copii ai săi s-a prăbușit, iar un incendiu la Castelul Windsor a provocat pagube de peste 36 de milioane de lire sterline.

„A fost o succesiune neîntreruptă de scandaluri și eșecuri”, a declarat fostul corespondent regal BBC Michael Cole.

1997 – Moartea Dianei

Până la moartea prințesei Diana, la 31 august, anul 1997 a fost un „an destul de obișnuit” pentru familia regală. „Charles și Diana divorțaseră în luna iulie a anului precedent”, a declarat Cole, care a depus mărturie la ancheta asupra Dianei.

Deși existau încă controverse în jurul vieților amoroase respective ale lui Charles și ale Dianei, situația se „stabilizase”.

Când vestea morții Dianei a fost anunțată de la Paris, regina se afla la Balmoral cu Harry și William.

Aceștia au rămas în Scoția timp de cinci zile, până cu o zi înainte de înmormântare, pe 6 septembrie. Într-un documentar BBC, prinții și-au lăudat ulterior bunica pentru că a luat decizia „dificilă” de a-i lăsa să jelească în privat.

Dar publicul, care a depus cu miile flori în fața fiecărei reședințe regale, a părut să nu fie de acord.

„A declanșat cea mai remarcabilă, îngrozitoare, îngrozitoare săptămână pentru familia regală de la abdicarea regelui Edward al VIII-lea”, a spus Cole.

„A existat un sentiment extraordinar în Londra în acel moment – o stare de dezgust și furie publică față de lipsa de reacție la moartea Dianei”.

Întârzierea revenirii la Londra și refuzul, la început, de a arbora steagurile regale la jumătate de catarg, i-a înfuriat pe fanii Dianei.

2002 – Anul renașterii

Deși anul Jubileului de Aur al reginei trebuia să fie unul de sărbătoare, „nici că se putea începe mai prost”, a declarat fostul corespondent regal BBC Michael Cole.

Elisabeta a suferit două pierderi într-o succesiune rapidă, sora ei, Margaret, murind la 9 februarie 2002, la vârsta de 70 de ani, iar mama ei la 30 martie, la 101 ani.

La doar 72 de ore de la înmormântarea prințesei Margaret, regina a început turneul său jubiliar în Commonwealth cu o vizită în Jamaica.

Ea a făcut înconjurul lumii, cu o călătorie ulterioară într-un teritoriu nou, în Canada.

Turneul jubiliar trebuia să înceapă în anul precedent, dar a fost amânat din cauza atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

În semn de recunoștință, primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a luminat Empire State Building în culorile violet și auriu regal.

Întorcându-se acasă, regina a continuat festivitățile Jubileului vizitând fiecare țară și regiune din Regatul Unit.