G4Media.ro

UK: Primul mesaj de Crăciun al Regelui Charles al III-lea – omagiu…

Sursa foto: captură video

UK: Primul mesaj de Crăciun al Regelui Charles al III-lea – omagiu adus defunctei suverane, mama sa Elisabeta a II-a și lucrătorilor din serviciile publice și organizații de caritate

Pentru prima oară în 65 de ani de când este televizat, mesajul de Crăciun al suveranului britanic a fost rostit de un rege. Mesajul înregistrat, cu o durată de 10 minute, este difuzat întotdeauna la ora 3 după amiaza și de această dată Regele Charles l-a rostit din Capela Sf George a Castelului Windsor, acolo unde sunt înmormântați părinții săi, Prințul Philip, decedat în 2021, și Regina Elisabeta, care a încetat din viață anul acest pe 8 septembrie.

Mesajul a început cu un omagiu adus de actualul suveran la adresa predecesoarei sale, pe care aceasta l-a rostit în fața camerelor de luat vederi de 65 de ori, reamintind de credința religioasă a mamei sale și de momentul special reprezentat de Crăciun pentru Regina Elisabeta.

Regele Charles a continuat cu un omagiu adus milioanelor de angajați ai serviciului public: militari, polițiști, pompieri, personal al Serviciului Național de Sănătate, personalul din învățământ, ca și lucrătorilor din organizațiile de caritate, care-și desfășoară activitatea nu doar în Regatul Unit, ci și în întreaga lume.

Discursul a fost ilustrat cu imagini în care au apărut și alți membri de frunte ai familiei regale: Regina Camilla, Prințul moștenitor William și soția sa Kate, Prințesa Anne, sora monarhului și Prințul Edward, în cursul angajamentelor publice întreprinse de la urcarea pe tron a noului suveran.

Monarhul s-a referit și la vizita sa la Bethlehem din ianuarie 2020, când la Biserica Ieslei a coborât în cripta unde potrivit Bibliei s-a născut Isus, o dorință dintotdeauna a sa. Regele Charles a avut însă grijă să amintească faptul că, deși este Crăciun, alte culte, ca iudaismul, islamul, hinduismul și altele, joacă un rol important în Marea Britanie, inclusiv în ajutorarea celor aflați la ananghie mai ales în această perioadă de criză economică.

Înregistrarea s-a încheiat cu colindul “O Little Town of Bethlehem”, intonat de corul Capelei Sf George de la Windsor, care include și copii. Un debut discret al noului monarh britanic în acest ritual de Crăciun, o schimbare în continuitate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...