La 30 de ani de la asasinarea prim-ministrului Itzhak Rabin Israelul este profund divizat

La ședința comemorativă a plenului Knesset-ului, parlamentul unicameral al țării, această divizare a fost extrem de pronunțată, cu prim ministrul Benjamin Netanyahu absent, iar liderul opoziției, Yair Lapid acuzând coaliția guvernamentală de extremism.

Doi deputați ai coaliției au părăsit sala atunci când Lapid liderul Partidului Yesh Atid (liberal) a spus în discursul său: “Rabin a fost asasinat, iar [ministrul securității naționale] Itamar Ben-Gvir este astăzi un ministru important în guvern. Acesta este cel mai mare păcat al actualului guvern.” Ben Gvir este liderul partidului Puterea Evreilor (extrema dreaptă).

Un alt membru marcant al opoziției, Benny Gantz, liderul Partidului Albastru și Alb (centru) a criticat absența lui premierului Netanyahu, spunând că acesta este „responsabil de oprirea mașinii otrăvitoare. Este în mâinile tale”.

„Trei decenii mai târziu, vedem în continuare aceleași semne — poate chiar mai accentuate: limbaj dur, grosolan și vulgar; acuzații de trădare; otravă răspândită pe rețelele sociale și în sfera publică; violență sub toate formele — fizică și verbală”, a declarat președintele Isaac Herzog în timpul ceremoniei de la cimitirul național la Muntele Herzl din Ierusalim.

Prim ministrul Itzhak Rabin a fost asasinat pe data de 4 noiembrie 1995 de un extremist de dreapta, Yigal Amir. El fusese acuzat vehement de trădare de către dreapta israeliană pentru semnarea în 1993 a acordului de pace cu palestinienii. Rabin era în funcție din 1992, după ce mai ocupase postul de prim ministru între 1974 și 1977. El a fost lider al Partidului Muncii (centru stânga) care după moartea sa a intrat într-un declin accentuat, astăzi existând în Knesset sub denumirea de Democrații.

În 1996, la alegerile organizate la numai câteva luni după moartea lui Rabin, Netanyahu a devenit prim ministru, post pe care l-a ocupat timp de 18 din cei 29 de ani scurși de atunci, timp în care scena politică israeliană s-a înclinat treptat spre dreapta, cu o disponibilitate tot mai redusă la compromis cu palestinienii, așa cum a avut Rabin în ultimii trei ani ai vieții sale.