Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, miercuri, „punerea în libertate de îndată”, a fostului şef al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, în cadrul unei căi extraordinare de atac. Lucian Duță, fostul șef PDL al CNAS, a fost condamnat definitiv, în anul 2022, la 6 ani cu executare pentru că a luat mită pentru implementarea cardului de sănătate.
Instanța Supremă a admis în principiu recursul în casaţie și, până se judecă pe fond calea extraordinară de atac, a decis suspendarea executării pedepsei.
Judecătoarea Adriana Ispas a luat decizia în această speță. Ea și Lia Savonea sunt judecătoarele care au anulat condamnarea de 14 ani pentru omor a lui Mario Iorgulescu. Detalii aici.
După admiterea în principiu a recursului în casație, dosarul se judecă de un complet de trei judecători de la ICCJ.
Lucian Duță a mai încercat să obțină anularea condamnării prin aceeași cale extraordinară de atac, însă în anul 2023, Înalta Curte i-a respins recursul în casație.
Minuta instanței: În temeiul art. 440 alin. 4 C.proc.pen., admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Duţă Nicolae Lucian împotriva deciziei penale nr.1049/A din data de 25 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 45188/3/2018 (171/2021). În baza art. 441 alin. 1 C.proc.pen, suspendă executarea hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie. În baza art. 441 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. a C.proc.pen., pe durata suspendării executării hotărârii, inculpatul Duţă Nicolae Lucian trebuie să respecte următoarele obligaţii: -să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; -să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În temeiul art. 441 alin. 2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de nerespectare a obligaţiilor impuse, se va revoca măsura suspendării şi se va relua executarea pedepsei. Conform art. 441 alin. 3 C. proc. pen., dispune informarea instanţei de executare, pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi pentru supravegherea respectării obligaţiilor impuse. Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatului Duţă Nicolae Lucian (…) de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3783 din 25.07.2022, emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 1407/27.11.2020 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, modificată prin decizia penală nr. 1049/A/25.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 29.10.2025, cu citarea inculpatului şi asigurarea apărării. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.
Potrivit rechizitoriului DNA care a dus la condamnarea de 6 ani de închisoare, Lucian Duţă ar fi primit o mită de 6,3 milioane de euro cash sau direct în contul din Elveţia al unei firme off-shore înregistrată în Charleston, Saint Kitts&Nevis din Antile (Caraibe).
Duţă ar fi primit 800.000 de euro cash şi 5.500.000 de euro în cont. Cash-ul l-ar fi primit personal într-un garaj, într-o sală alăturată biroului de la CNAS, despre care susţinea că ar fi fost protejată împotriva înregistrărilor sau într-un apartament vecin şi care nu era pe numele lui, se arată în rechizitoriu.
Fostul pedelist ar fi primit mita, reprezentând un comision de 10% din valoarea contractelor IT acordate de CNAS, de la Radu Enache, reprezentantul Hewlett Packard (HP) România şi de la Irina Socol, reprezentantul subcontractantului Siveco România. Unul dintre contractele pentru care Lucian Duţă ar fi cerut comisionul de 10 la sută este cel din aprilie 2012 pentru implementarea Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în valoare de peste 87 milioane de lei, adică peste 18 milioane de euro.
Enache şi Socol l-au denunţat pe Lucian Duţă, potrivit documentului citat.
Fostul preşedinte al CNAS ar fi pretins comisionul de 10%. susţinând că este nevoie de obţinerea unui „sprijin politic” pentru proiectele CNAS şi ar fi invocat relaţia pe care o avea cu preşedintele Traian Băsescu. Despre banii primiţi mită, Duţă a pretins că ar fi vrut să construiască o clinică medicală, însă până la urmă a investit într-o clădire de pe strada Jean Monnet din Bucureşti, pe care a vrut să o închirieze Ambasadei Egiptului.
Pus în faţa probelor DNA (denunţuri şi documente bancare din offshore), Duţă a recunoscut parţial acuzaţiile, în sensul că a admis doar mita primită în cont, nu şi pe cea cash, se arată în rechizitoriul DNA. Potrivit propriilor declaraţii la DNA, Duţă a negociat mita în iunie 2010, adică exact în perioada în care preşedintele Traian Băsescu anunţa tăierile de salarii pentru bugetari. Detalii aici.
Fostul preşedinte al CNAS ar fi cheltuit o parte din mita de 6,3 milioane de euro, reprezentând un comision de 10 la sută din valoarea contractelor IT acordate de CNAS, pe excursii exotice, haine şi accesorii de la magazine de lux, se mai arată în rechizitoriul DNA. Detalii aici.
Vom reveni
De-aia-i bun specialu’ la casa hoțului și trădătorilor de patrie!
Nu degeaba trăiesc in puf !
Hotararea anulata a fost pronuntata de Panioglu care a ” absolvit ” particulara, Ecologica
Probabil Duta n a cooperat pentru optimizare si panioglu i a dat puscarie. Pentru cei care au cooperat panioglu a tinut dosarul brd 9 ani și tot nu l a soluționat.
Tot ea urla în sala de judecata în mod frecvent la justitiabili și a lovit un coleg cu un dosar în cap.
Și mai voia și decontarea chiriei deși avea casa proprietate.
cum a scăpat panioglu de disciplinare fiind reprezentata de trăilă, membru al grupului infracțional coldea, dumbrava, etc
degeaba incearca procurorii sa faca dosare beton .. savonierele-PSD au puterea .. si cu georgescovici am emotii cu deciziile judecatorilor
Este greu de înțeles cum, într-un moment în care instanțele de judecată se află în grevă, se găsesc resurse și disponibilitate pentru a soluționa cu atâta grabă cererea de eliberare a unui condamnat. Această situație ridică semne serioase de întrebare cu privire la prioritățile sistemului și la tratamentul preferențial acordat unor persoane, în timp ce cetățenii de rând așteaptă luni sau chiar ani pentru rezolvarea unor cauze urgente. Într-un stat de drept, transparența și echitatea ar trebui să primeze, nu excepțiile obscure și selecția discreționară a dosarelor.