Bilanțul României Educate la 2 ani de la lansare: De la stângăcii, la demersuri anti-europene – Analiza cercetătorului Dacian Dolean

Au trecut doi ani de la lansarea proiectului România Educată, un proiect care se dorea să prioritizeze îmbunătățirea învățământului din România. Această inițiativă era foarte binevenită deoarece răspundea unei nevoi stringente din societate. Cu toate acestea, în ultimii doi ani educația românească a fost confruntată cu o serie de insecurități decizionale, eșecuri sau uneori chiar inițiative puternic contrastante cu valorile europene. Mai jos am să subliniez 15 asemenea probleme pe care le-am identificat și despre care am comentat în ultimii doi ani. Apoi am să ofer câteva soluții care ar putea duce la îmbunătățirea învățământului românesc. Precizez că analiza nu se dorește a fi exhaustivă sau sistematică.

1. Tergiversarea nejustificată. Perioada de timp care s-a scurs de la anunțarea proiectului România Educată (15 februarie 2016) până la lansarea lui (14 iulie 2021) a fost nejustificat de lungă, deoarece elaborarea documentului s-a bazat pe consultarea unui număr mare de persoane, în loc să se bazeze pe consultarea unui număr redus de specialiști din mai multe domenii ale educației. Așa cum am precizat aici, atunci când ai o problemă medicală apelezi la un medic specialist, nu la zece vecini, rude și prieteni (care vor avea probabil zece opinii diferite). Consultarea celor zece cunoștințe va dura mai mult decât o vizită la doctor și, posibil, sfaturile lor îți vor putea pune sănătatea în pericol. Din păcate, această abordare a dus la o tergiversare nejustificată a procesului și România a irosit ani valoroși în reformarea învățământului.

2. În România Educată, științele educației sunt irelevante. Un lucru grav pe care l-am constatat de îndată ce a fost lansat proiectul, a fost subminarea rolului științelor educației și a expertizei în științele educației. De exemplu, cu o săptămână înainte de lansarea proiectului, s- a prezentat un draft al proiectului prin care se arăta că performanțele elevilor din învățământul primar vor fi evaluate printr-o serie de teste anuale (sumative) și se vehicula ideea că salarizarea profesorilor din învățământul primar se va face în funcție de performanțele elevilor la aceste teste. Câteva zile mai târziu am scris o analiză prin care am argumentat că o asemenea măsură riscă să pedepsească pe nedrept profesorii care lucrează cu elevii proveniți din mediile defavorizate, a căror performanță este afectată de mai mulți factori ce nu țin de profesor (ex. educația sau veniturile părinților, ereditate, absenteism). Din fericire, ideea de a plăti profesorii în funcție de performanțele elevilor la testările anuale nu s-a mai regăsit în discursurile ulterioare, iar propunerea de introducere a testărilor anuale sumative a fost eliminată în varianta finală a proiectului România Educată, prezentat câteva zile mai târziu.

Însă faptul că un proiect de țară pregătit timp de 5 ani și jumătate a fost modificat cu câteva zile înainte de lansare ne sugerează că proiectul nu a fost scris în urma consultării cu specialiști în științele educației. O altă dovadă în sprijinirea acestei afirmații, așa cum am comentat aici, este faptul că din perspectiva României Educate educația este un fenomen antropologic care identifică relații de cauzalitate prin colectarea de opinii și organizarea lor pe baza diagramei fishbone și folosește strategii abductive, afirmații cu care nici un expert în științele educației nu ar fi de acord (aici mă refer la experții adevărați). În timp ce la nivelul UE știința este esențială, în România ignorăm importanța științelor educației (dar, ironic, avem Facultăți de Științe ale Educației).

3. România Educată nu are autori. Gândind retrospectiv, probabil generațiile viitoare vor presupune că proiectul a fost scris de o versiune beta a lui Chat GPT, pentru că nimeni nu și-l asumă. Adică vrem o țară educată, cu oameni responsabili, dar demonstrăm că nu înțelegem că orice text produs are unul sau mai mulți autori (și/sau consultanți), iar aceștia trebuie identificați pentru ca să-și asume responsabilitatea pentru cele scrise. Aceste detalii par minore, însă în lumea celor care nu plagiază ele sunt chiar esențiale.

4. Susținerea plagiatorilor. Dacă un document publicat de administrația prezidențială nu are autori, atunci probabil nu ar trebui să ne mirăm că fenomenul plagiatelor e atât de răspândit printre unii politicieni din România. Doar textele se scriu singure, nu-i așa? Din păcate, primii doi ani din era României Educate ne-au învățat că ghilimele sunt opționale și autorii unui text sunt irelevanți. Furtul intelectual, care nu este tolerat și promovat în Uniunea Europeană, devine normalizat în România.

Citește analiza integral pe Edupedu.ro.