Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fost ministru al sportului și actual deputat al României și secretar în cadrul Comisiei pentru politică externă, Ionuț Stroe este de părere că rețelele politice cultivă ura și se manifestă periculos în preajma echipei naționale de fotbal a României.
De unde a pornit totul
Cu câteva ore înainte de meciul dintre Bosnia și România (scor 3-1, din preliminariile CM de fotbal din 2026), ultrașii dinamoviști au afișat la Belgrad un banner pe care scria: „Mladic, erou european, i-a redus pe musulmani la zero”. Imaginea a ajuns rapid pe rețelele de socializare.
Respectivul text face referire la Ratko Mladic, fost lider militar al sârbilor bosniaci. Acesta a fost acuzat de genocid, crime de război și crime împotriva umanității, transmite Gsp.ro.
Mesajul a fost perceput ca o insultă la adresa victimelor și a întregii comunități bosniace.
„Rețele politice care cultivă ura se manifestă periculos în preajma echipei naționale de fotbal. Mesajul meu după apariția bannerului pro-Ratko Mladić.
Presa m-a întrebat ce părere am despre bannerul pro-Ratko Mladić afișat de un grup de suporteri români în contextul meciului de fotbal Bosnia – România.
Opinia mea este clară: trebuie să avem toleranță zero pentru mesaje care glorifică crime de război și cultivă ura etnică. Asta nu are nicio legătură cu spiritul sportului și riscă să compromită imaginea României, exact într-un moment în care ne dorim respect și parteneriate solide în Europa.
Din păcate, nu este prima oară când vorbim despre astfel de derapaje. Avem deja un istoric de incidente care pun presiune pe relația noastră cu UEFA (de exemplu, episoade cu mesaje și scandări legate de Kosovo, sancționate disciplinar).
De fiecare dată, nota de plată nu o achită cei 30-40 de suporteri radicali din tribună, ci Federația Română de Fotbal și, indirect, fotbalul românesc: amenzi de sute de mii de euro, riscul de meciuri cu porțile închise, restricții la deplasări și o imagine tot mai șifonată a suporterilor români.
Nu vorbim despre suporteri adevărați, ci despre rețele care cultivă ură etnică și se revendică politic, folosind un anumit tip de naționalism ca scurtătură emoțională pentru a câștiga capital politic. Acest tip de „patriotism” nu apără România, ci o compromite.
Pentru mine, lucrurile sunt simple: fotbalul trebuie să rămână o formă de bucurie și respect, nu una de dezbinare, dispute sau instigare la ură”, spune Ionuț Stroe pe contul personal de Facebook.