
Trei din patru germani susţin introducerea unei perioade de serviciu obligatoriu pentru toţi cetăţenii, arată un sondaj
O mare majoritate a germanilor ar susţine introducerea unei perioade obligatorii de serviciu social pentru toţi cetăţenii, arată un sondaj al Forsa, relatează marţi agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sondajul realizat pentru revista germană Stern şi televiziunea RTL arată că 75% dintre respondenţi susţin ideea, care ar implica cel puţin şase luni de serviciu. O proporţie de 23% dintre respondenţi s-au declarat împotrivă, în timp ce 2% au preferat să nu răspundă la întrebare.
Întrebarea a enumerat instituţiile sociale, forţele armate şi agenţiile de protecţie civilă drept exemple de locuri în care ar putea fi efectua un astfel de serviciu. Respondenţilor li s-a mai spus că acest serviciu obligatoriu poate fi efectuat oricând în cursul vieţii.
Forsa a intervievat 1.009 persoane între 13 şi 14 noiembrie, iar marja de eroare a sondajului este de trei puncte procentuale.
Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în Germania în 2011, punând capăt efectiv atât serviciului militar, cât şi serviciului civil. Acesta a fost înlocuit cu o schemă de serviciu voluntar federal.
În Germania au loc de ani de zile dezbateri privind introducerea unui serviciu civic general, în special în legătură cu discuţiile despre recrutarea militară.
Preşedintele Frank-Walter Steinmeier a fost unul dintre cei care s-au pronunţat pentru o obligaţie universală de a efectua un astfel de serviciu.
Pe termen lung, o perioadă de serviciu obligatoriu pentru toată lumea ar fi cea mai corectă, unii servind în forţele armate, alţii în instituţiile sociale, a declarat el săptămâna trecută.
Guvernul conservator condus de cancelarul german Friedrich Merz, care şi-a început mandatul în mai, a convenit asupra unei reforme a serviciului militar care va fi bazată iniţial pe participare voluntară.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.