
Banca Naţională a României atrage atenţia cu privire la un document fals care îi este atribuit
Banca Naţională a României (BNR) atrage atenţia publicului că documentul „Pericol crescut privind siguranţa juridică – Procură cu autoritate totală” care circulă în spaţiul online, datat 3 noiembrie 2025 şi purtând sigla instituţiei, reprezintă un fals, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„BNR nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de document şi nu deţine atribuţii legale privind emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri. Avertizăm faptul că, deşi în cuprinsul documentului sunt utilizate denumiri şi nume reale ale unor structuri şi angajaţi ai BNR (inclusiv Direcţia Platforme Digitale şi Securitate Cibernetică), precum şi a siglei, antetului sau a datelor de contact reale ale BNR, folosirea acestor elemente a fost făcută fără acordul instituţiei şi în scopul inducerii în eroare a publicului. Prin urmare, BNR respinge cate goric conţinutul prezentat în acest material”, informează Banca Naţională într-un comunicat.
BNR reaminteşte că toate comunicatele oficiale ale băncii centrale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituţiei: https://www.bnr.ro/ şi pe canalele oficiale de comunicare ale BNR (X, YouTube, LinkedIn, Instagram, Bluesky) şi orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudenţă, iar transmiterea, repro ducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR intră în categoria Falsuri în înscrisuri, constituie infracţiuni de fals şi uz de fals potrivit prevederilor Codului penal şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
„BNR a sesizat autorităţile competente pentru investigarea acestei tentativ e de dezinformare şi recomandă publicului să nu dea curs, să nu semneze şi să nu redistribuie documentul fals”, se precizează în comunicat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.

