G4Media.ro

Avertizare pentru turiştii care merg la munte: să nu intre pe trasee…

Sursa foto Salvamont Sibiu

Avertizare pentru turiştii care merg la munte: să nu intre pe trasee nemarcate, pentru că sunt posibile scurgeri de apă şi alunecări de teren, la altitudini mari, unde zăpada nu s-a topit

Salvamontiştii din Braşov recomandă turiştilor care merg la munte în această perioadă să se informeze cu privire la starea traseelor pe care vor să le parcurgă, în condiţiile în care, la altitudini mari, se pot produce alunecări de teren sau scurgeri de apă de pe versanţi, acolo unde ploile şi temperaturile ridicate topesc stratul de zăpadă încă existent, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„La altitudini mari, stratul de zăpadă este încă prezent, în special pe versanţii umbriţi, în zonele de creastă şi pe traseele mai puţin frecventate. Precipitaţiile recente, combinate cu temperaturile ridicate din timpul zilei, duc la o umezire accentuată a solului şi a masei de zăpadă, ceea ce favorizează scurgerile de apă şi posibile alunecări de teren în zonele instabile (fire, vâlcele, grohotişuri)”, transmit, duminică, reprezentanţii Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov.

În acest context, salvatorii montani recomandă turiştilor: să se informeze cu privire la starea traseelor pe care vor să le urmeze pe munte, să nu intre pe trasee nemarcate sau izolate şi să evite zonele cu potenţial de curgere precum fire abrupte sau vâlcele adânci.

De asemenea, cei care urcă pe munte trebuie să poarte echipament corespunzător sezonului şi condiţiilor meteo şi să respecte indicaţiile salvatorilor montani şi ale personalului din cabane.

Persoanele care se află în dificultate pe munte sunt sfătuite să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Dispeceratul Salvamont la numărul 0-SALVAMONT (0725 826 668).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.