Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Acţiunile Apple au urcat marţi, ducând compania la o capitalizare de piaţă record, de peste 4 trilioane de dolari, un prag atins pentru prima dată în istoria sa. În aceeaşi zi, şi Microsoft a depăşit din nou nivelul de 4 trilioane de dolari, însă ambele companii rămân în urma Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume, cu o evaluare de peste 4,6 trilioane de dolari, transmite CNBC, citat de News.ro.
Creşterea acţiunilor Apple vine pe fondul vânzărilor puternice ale noilor modele iPhone 17, lansate în septembrie, care se vând mai bine decât generaţiile anterioare.
Acţiunile Apple au crescut cu 25% în ultimele trei luni, iar compania urmează să publice joi rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea fiscal.
Microsoft, ale cărei acţiuni s-au apreciat cu 6% în aceeaşi perioadă, a fost impulsionată de finalizarea achiziţiei unei participaţii de 27% în divizia comercială a OpenAI, consolidându-şi poziţia în domeniul inteligenţei artificiale.
Potrivit analistului Samik Chatterjee de la JPMorgan, ”acţiunile Apple intră în sezonul raportărilor financiare cu cel mai optimist sentiment din ultimul an”. El a menţinut recomandarea de cumpărare şi a ridicat preţul-ţintă la 290 de dolari pe acţiune.
Apple pare, de asemenea, să fi evitat efectele negative ale tarifelor comerciale impuse de administraţia Trump, relocând o mare parte din lanţul său de producţie către India şi Vietnam şi anunţând investiţii suplimentare în producţia din SUA, o strategie care i-a consolidat poziţia în faţa tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing.