G4Media.ro

ISU București acuză RTV de fake-news. Televiziunea cu cele mai multe sancțiuni…

Foto: Captura RTV

ISU București acuză RTV de fake-news. Televiziunea cu cele mai multe sancțiuni a acuzat instituția condusă de Raed Arafat că ar fi inundat o stradă

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București a acuzat luni postul România TV, fondat de Sebastian Ghiță, că a difuzat informații false despre intervenția pompierilor la incendiul din cartierul Dămăroaia. ”Fake News. Dezaprobăm cu fermitate informațiile răspândite în cadrul emisiunii România la Raport, difuzată astăzi de postul România TV, care au ca scop inducerea sentimentului de neîncredere în rândul populației, cu impact negativ asupra imaginii salvatorilor din cadrul IGSU”, a scris instituția într-un comunicat.

RTV a titrat pe o burtieră mesajul ”Pompierii lui Arafat, cu mașina ciuruită: au inundat strada”.

”Autospecialele alocate la caz erau încărcate cu apă la capacitate maximă (de până la 10.000 l fiecare), iar alimentarea acestora cu apă s-a realizat în timp scurt și eficient, astfel că nu a mai fost necesară angrenarea unor resurse alertate în faza inițială. Important de menționat este și faptul că autospeciale de stingere trimise la fața locului sunt de generație nouă, cu randament ridicat de stingere și fără deficiențe de natură tehnică”, a mai scris ISU.

Raed Arafat e o țintă predilectă pentru postul fondat de Sebastian Ghiță, fost parlamentar plecat în Serbia.

România TV e postul de televiziune cu cele mai multe sancțiuni primite în 2023 de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). A primit 54 de sancțiuni, dintre care 15 amenzi în cuantum de 285.000 lei și 39 de somații.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Eu nici acum nu inteleg cum de i s-a permis postului sa aiba „Romania” in nume…e de confundat mai ales pentru straini sa vada asemenea post de tot „respectu”