G4Media.ro

Judecătoarea care a întrebat dacă victimele ucise în accidentul de la 2…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Judecătoarea care a întrebat dacă victimele ucise în accidentul de la 2 Mai sunt în sală: Ioana Ancuța Popoviciu, sancționată disciplinar de CSM pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau neglijență gravă

Magistratul de la Judecătoria Mangalia care a întrebat, joi, dacă în sala de judecată sunt și victimele ucise în accidentul de la 2 Mai comis de Vlad Pascu este judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, conform Ziua de Constanța. Popoviciu a fost sancționată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în 2023 pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau neglijență gravă.

Ordinea de zi a ședinței CSM din 30 mai 2023 arată că Secția de judecători a Consiliului a decis să o sancționeze pe judecătoare în temeiul Art. 271 din Legea 303/2022, privind răspunderea disciplinară a magistraților, pentru lit. s) care prevede:

  • s) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. 

Inițial, Inspecția Judiciară ceruse sancționarea judecătoarei și pentru lit. g), l), adică:

  • ”g) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
  • l) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”. 

Judecătoarea Popoviciu a cerut să se transfere la Judecătoria Mangalia, de la Judecătoria Ineu (Bihor), unde a ajuns începând cu martie 2022. Popoviciu este judecător din februarie 2013, când a fost numită în funcție de fostul președinte Traian Băsescu.

Conform CV-ului, judecătoarea a absolvit Facultatea de Științe Juridice în domeniul Drept, la Universitatea din Oradea (2002-2006), a urmat un master în domeniul Drept, specializarea Drept privat, la aceeași universitate (2006-2008) și a absolvit Institutul Național al Magistraturii în 2011.

A fost consilier juridic la SC Framicol SRL (2007-2009), apoi avocat stagiar (ianuarie-octombrie 2009) în Baroul Bihor, iar apoi judecător stagiar și definitiv la Judecătoria Ineu (iulie 2011-februarie 2013, respectiv februarie 2013-martie 2015, când s-a transferat la Judecătoria Mangalia).

Context

Magistratul din Mangalia care judecă accidentul din 2 Mai în care Vlad Pascu a ucis doi adolescenți a întrebat dacă victima e în sală și a cerut buletinul băiatului mort, susține tatăl acestuia care a făcut declarații pentru presa locală, după ce a ieșit plângând din Judecătoria Mangalia, transmite Info Sud-Est. 

Tatăl băiatului a ieșit plângând din sală, la fel și alte rude și apropiați ai tinerilor uciși în 19 august. Tatăl spune că judecătoarea i-a cerut buletinul copilului mort și a întrebat unde este.

Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Pascu nu a fost reprezentat de avocat la primul termen de joi, iar procesul a fost amânat.

Pascu a condus autoturismul drogat, conform rechizitoriului procurorilor, iar moartea celor doi tineri a fost extrem de violentă. Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 2 Mai când Pascu a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se deplasa pe marginea drumului. În urma accidentului doi tineri, de 20 ani şi 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi.

Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023. Vlad Pascu a mai solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, dar instanţa i-a respins cererea.

În urma acestui accident mai mulţi poliţişti şi-au pierdut funcţiile din cauza modului în care au acţionat în orele de dinaintea producerii evenimentului rutier, printre aceştia aflându-se şi fostul şef al IPJ Constanţa, Adrian Glugă. De asemenea, după această tragedie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat o reorganizare a Poliţiei Judeţene Constanţa.

Pascu este trimis în judecată și de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

Cu privire la încercările de influențare a anchetei de către mama lui Pascu, G4Media a arătat că la o lună și jumătate de la apariția în presă a stenogramelor tragediei de la 2 Mai, nici Parchetul General (PG), nici Inspecția Judiciară (IJ) nu făceau verificări cu privire la identitatea „procurorului Niț”, care apare în dosarul DIICOT al lui Vlad Pascu. Nici DIICOT, în ale cărei stenograme apare numele procurorului, nu a disjuns cauza.

În stenogramele procurorilor DIICOT, publicate în mass-media în 18 septembrie și regăsite în rechizitoriul DIICOT trimis în judecată la începutul lunii octombrie, este menționat numele unui procuror „Niț” la care ar fi apelat avocatul familiei Pascu și pe care îl menționează într-o discuție cu Miruna Pascu, mama tânărului care a provocat accidentul sub influența drogurilor și care se află în arest preventiv pentru că ar fi încercat să influențeze martorii din dosar.

Procurorul era menționat în contextul în care avocatul familiei Pascu (cu care Miruna Pascu se sfătuia frecvent în chestiuni juridice conform DIICOT) încerca să o ajute pe aceasta în situația arestului preventiv în care se afla fiul său, Vlad Pascu. Detalii, pe G4Media. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. e clar vina lui basescu. Deci pensie speciala, 45 de ani, nu?

  2. Aceasta este justiția subordonată cleptocrației.

    Au reușit să facă din România statul eșuat despre care vorbea chiar președintele lui. Domnul T Niță, sau orice alt magistrat, au devenit simple unelte în mâinile cleptocrației, iar dacă refuză să îndeplinească ordinele acesteia, Secția Specială (acum într-o nouă prezentare), Inspecția Judiciară șamd. sunt puse la treabă,

  3. Asadar ramane in continuare judecatoarea acestui proces?

  4. La așa judecătoare, așa viitoare sentință!

  5. Care e problema? Imediat iese la pensie. Are dosarul ăsta, îl duce vreo 5 ani, pe puțin. Mai ia unul, la fel și gata! S-a pensionat la nici 50 de ani. Credeți că îi pasă? Sau că le pasă magistraților? Ăsta a fost trucul politicului cu justiția: voi furați și noi ieșim devreme la pensie cu bani multi.