G4Media.ro

Peste o tonă și jumătate de brânză de Sibiu, confiscată în urma…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Peste o tonă și jumătate de brânză de Sibiu, confiscată în urma unui control pe A1/ Amendă de 12.000 de lei pentru lipsa actelor de proveniență

Peste o tonă şi jumătate de brânză de Sibiu a fost confiscată în urma unui control pe autostrada A1 şi va fi distrusă, din cauză că nu avea acte care să dovedească unde a fost produsă şi să certifice calitatea ei, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean,  remis sâmbătă Agerpres.

„La data de 27 septembrie, în jurul orei 14,30, în zona km. 260, poliţiştii brigăzii autostrăzi au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un sibian în vârstă de 44 de ani. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, împreună cu reprezentanţii D.S.V. Sibiu, s-a constatat că bărbatul transporta peste 1.600 de kg de produse lactate, în valoare de 62.000 de lei, fără a deţine documentele legale cu privire la provenienţă şi calitate”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, sibianul care transporta brânza a fost amendat cu 12.000 de lei de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare, „iar produsele lactate au fost confiscate şi, ulterior, distruse”.

„În perioada 27 – 29 septembrie a.c., 70 de poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi, în colaborare cu reprezentanţii R.A.R. Sibiu şi Alba şi D.S.V. Sibiu, au desfăşurat ample acţiuni în scopul conştientizării conducătorilor auto cu privire la necesitatea abordării unei conduite preventive pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic. Activităţile s-au derulat pe tronsonul A1 km. 260 (Cristian, jud. Sibiu) – km. 316 (Pianu, jud. Alba)”, se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.

Reamintim că la finalul lunii septembrie, din 79 de probe luate de inspectorii Direcției Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu 14 probe au arătat depășiri ale limitelor maxim admise pentru criteriile microbiologice (E. Colli, Salmonella SPP, Stafilococ CP).

  • Mai multe detalii, aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Se fac astfel de controale și în piețe, hale și magazine alimentare? Cantitățile de brânză din aceste locuri sunt uriașe și cam greu de verificat. Știm ce mâncăm? Desigur, întrebarea este retorică.

    • Da cetatene, teme-te si maninca numai brinza din surse autorizate, bine ambalata si sigilata. Marii producatori aproba asta (tot ei comandind si controalele respective, ca doar nu-ti inchipui ca l-a apucat grija pentru dumneata pe marele stat), ca e buna concurenta, dar numai intre dulai.
      Foarte necesar controlul, zac romanii intoxicati cu brinza ilegala pe toate drumurile.