Rezolvarea misterului lui Vermeer: Pictorul olandez a făcut parte dintr-un cult religios pacifist, interzis în Olanda și precursor al Iluminismului. Operele sale au o puternică încărcătură spirituală

După un deceniu de cercetări în arhive, istoricul britanic de artă Andrew Graham-Dixon a identificat detalii biografice necunoscute până acum, care contribuie la înțelegerea marelui pictor olandez Johannes Vermeer, scrie The Times.

Pictorul care a creat „Vedere a Delftului” și „Fata cu cercel de perlă”, este unul dintre cei mai populari artiști ai lumii, dar și unul dintre cei mai misterioși. Născut în 1632, a murit la vârsta de 43 de ani și aproape imediat a căzut într-un anonimat care a durat aproape 200 de ani. „Sfinxul din Delft” a fost porecla dată lui de criticul de artă francez Théophile Thoré, care l-a redescoperit la mijlocul secolului al XIX-lea.

Deși a devenit extrem de popular, el a rămas o enigmă. Viața sa a fost o carte închisă, iar tablourile sale hipnotic de intense, multe dintre ele înfățișând femei pierdute în gânduri în interioare inundate de lumină, au rezistat la toate încercările de a fi descifrate.

Istoricul de artă Andrew Graham-Dixon a petrecut cea mai mare parte a ultimului deceniu cercetând în arhivele istorice din orașul natal al lui Vermeer, Delft, precum și în Rotterdam.

Adevăratul Vermeer se dovedește a fi fost o persoană pasionată de pace. El făcea parte dintr-o mișcare pacifistă subterană, ai cărei membri erau predominant femei. El și-a pictat cele mai memorabile opere pentru a le onora pe ele și idealurile în care credeau.

El a fost unic în multe privințe, inclusiv pentru că și-a pictat practic toată opera pentru un singur cuplu, pentru a le împodobi pereții casei lor situată lângă un canal din Delft. Niciun alt mare artist nu a lucrat vreodată atât de exclusiv pentru un singur client și pentru un singur loc – ceea ce explică, printre altele, de ce Vermeer nu a fost niciodată faimos și a fost repede uitat după moartea sa.

Cuplul pentru care a pictat exclusiv Vermeer sunt Pieter Claesz van Ruijven și Maria de Knuijt. Locația casei lor, necunoscută până când a fost descoperită anul trecut, conține cheia pentru dezlegarea enigmei lui Vermeer, a operei sale și a lumii în care s-a mișcat. Casa familiei Van Ruijven se afla pe Canalul Vechi din Delft, în inima orașului vechi. Ea există încă – este un cămin studențesc al Universității din Delft – și chiar în spatele ei se află biserica ascunsă a unei mișcări religioase odinioară interzise, formată în semn de protest împotriva calviniștilor reformați olandezi. Adepții cultului din care făcea parte și Vermeer se numeau Remonstranți.

Compararea locului așa cum este astăzi cu datele din trecut arată clar că Vermeer a reprezentat ambele clădiri într-una dintre cele mai iubite picturi ale sale, cunoscută sub numele de „Străduța” (The Little Street) și expusă la Rijksmuseum din Amsterdam. Pictura este un omagiu pentru influența binefăcătoare a Bisericii Remonstrante asupra cartierului, reprezentat de Vermeer ca un fel de paradis pe pământ: un loc unde copiii se joacă sub supravegherea blândă a femeilor care curăță și cos, în timp ce soarele străpunge norii de deasupra, scrie criticul de artă în The Times.

Amplasarea casei familiei Van Ruijven lângă biserica ascunsă a Remonstranților din Delft nu era o coincidență. Nici prezența picturilor lui Vermeer în casa unor astfel de oameni. Pieter Claesz van Ruijven provenea dintr-o familie de Remonstranți înrăiți, tatăl și bunicul său riscând închisoarea prin susținerea mișcării într-o perioadă când aceasta era interzisă în întreaga Olandă. Soția sa, Maria de Knuijt, nu era doar ea însăși Remonstrantă, ci participa și la activitățile unei ramuri și mai radicale a mișcării, ai cărei adepți au devenit cunoscuți sub numele de Colegianți.

Cercetările asupra originii familiei lui Vermeer arată că el s-a născut și a crescut ca Remonstrant și că și el a participat la adunările Colegianților. Același lucru este valabil pentru mama și tatăl său, sora și cumnatul său, de fapt pentru aproape toată lumea din cercul său imediat.

Remonstranții și Colegianții erau idealiști, înțelepți și în multe privințe înaintea timpului lor. Erau creștini evangelici, dar cu o diferență, în sensul că erau profund suspicioși față de bisericile consacrate și visau la o vreme când toți urmașii lui Hristos își vor uita dogmele și diferențele. Preferau să își ia îndemnurile nu de la vreun preot sau predicator, ci din cuvintele lui Hristos, în special cele din Predica de pe Munte: „Lăsați copiii să vină la Mine” și „Iubește-ți vrăjmașul” erau printre puținele reguli pe care și le stabileau.

Își modelau propriile vieți după cele ale apostolilor lui Hristos sau ale urmașelor sale feminine, precum Maria Magdalena, pe care o venerau enorm. Deși au fost în mare parte uitați, acești olandezi au fost printre cei mai semnificativi precursori ai Iluminismului și au dat expresie durabilă valorilor pe care ar putea fi bazată o societate tolerantă și liberală.

Erau pacifiști care îndrăzneau să viseze la o Europă în care toate națiunile ar trăi în pace una cu cealaltă. Erau republicani convinși, care priveau chiar și pe cel mai binevoitor monarh ca pe un viitor tiran. Erau egalitari și extrem de caritabili, cei mai bogați dintre ei dăruind cea mai mare parte a banilor lor pentru a înființa orfelinate sau locuri de refugiu pentru bătrâni și infirmi.

Mai presus de toate, Remonstranții credeau în libertatea universală a conștiinței și o apărau cu pasiune. Nimeni nu ar trebui să fie constrâns la o anumită credință, cu atât mai puțin pedepsit sau ucis pentru acea credință. Toți ar trebui să fie lăsați să practice orice religie aleg, fără teama de persecuție. Prin aceasta includeau nu doar pe cei de orice confesiune creștină, ci și evrei și musulmani. Toleranța era regula lor de aur și trebuia să fie absolută.

Colegianții credeau, de asemenea, în egalitatea absolută între bărbați și femei. De fapt, majoritatea Colegianților erau femei. Multe participau la slujbele de la biserica Remonstrantă, unde se predicau despre virtuțile deschiderii minții. Dar ele îmbrățișau din ce în ce mai mult idealul unui creștinism fără biserici de niciun fel, ținând întâlniri pentru rugăciune și citirea Bibliei acasă, departe de supravegherea preoților.

Maria de Knuijt ținea astfel de întâlniri săptămânal la casa familiei, cunoscută drept Vulturul de Aur. Maria, mai degrabă decât soțul său Pieter, era principala patronă a lui Vermeer, pentru că ea i-a lăsat o sumă mare de bani în testament (este singura astfel de moștenire înregistrată în toate analele istoriei artei olandeze).

Ea a comandat și a deținut cea mai mare parte a operei lui Vermeer. A făcut acest lucru nu doar pentru a-și decora casa, ci pentru a se înzestra pe sine și pe prietenele ei cu imagini care să le exprime speranțele și idealurile, să le inspire rugăciunile și să le încurajeze reflecțiile pioase.

Presupunerea din spatele aproape a tot ceea ce s-a scris despre Vermeer până acum a fost că operele sale au fost pictate pentru piața liberă și ar trebui, prin urmare, să fie privite ca picturi de gen menite să amuze sau să distreze. Dar noua descoperire arată că picturile sale au o profundă încărcătură spirituală și fost inspirate de credințele religioase prețuite de Maria de Knuijt și de cei apropiați ei, care îl includeau pe însuși Vermeer. Casa ei era ca o biserică, toate picturile lui Vermeer – un singur ciclu de fresce pictate pentru acea biserică.