G4Media.ro

DNA comunică oficial că Dumitru Buzatu a fost reținut pentru 24 de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

DNA comunică oficial că Dumitru Buzatu a fost reținut pentru 24 de ore pentru luare de mită / Cererea privind arestul preventiv se judecă la Tribunalul Vaslui

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au informat că s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie, în calitate de inculpat, a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, pentru luare de mită, în cauză cerându-se arestarea preventivă, relatează Agerpres,

„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, preşedintele CJ Vaslui urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La Voluntari cand face escala DNA ?