G4Media.ro

Ucraina a făcut progrese pe front în ultimele șapte zile, susține președintele…

Sursa foto: Aris Messinis / AFP

Ucraina a făcut progrese pe front în ultimele șapte zile, susține președintele Volodimir Zelenski

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat duminică seara, în discursul video către compatrioţi, că în ultima săptămână s-au văzut progrese ale contraofensivei pornite în urmă cu trei luni şi criticată de unele medii occidentale pentru ritmul prea lent şi lipsa de rezultate notabile, transmite News.ro.

„În ultimele şapte zile, am văzut progrese. Există mişcare în zona Taurida (din sud – n.r.). Există mişcare în sectorul Bahmut (în est – n.r.)”, a declarat Zelenski.

El a mai spus că în direcţiile Kupiansk şi Lîman, Avdiivka şi Marinka, unde armata rusă desfăşoară atacuri, ucrainenii reuşesc să îşi menţină poziţiile.

„Sunt recunoscător tuturor soldaţilor care asigură acest lucru! În fiecare săptămână, iniţiativa este invariabil în mâinile soldaţilor noştri, iar Ucraina este în frunte”, a spus preşedintele.

El a subliniat că este nevoie de eroism, pentru că „numai eroismul ucrainean este cel care determină cum se va încheia acest război. Trebuie să ne amintim cu toţii acest lucru”, a punctat Zelenski.

În a doua parte a discursului său, Zelenski a trecut în revistă atacurile ruseşti care au avut loc în ultima săptămână şi care s-au soldat cu victime şi distrugeri, ocazie pentru a mulţumi tuturor celor care au ajutat la depăşirea consecinţelor şi la salvarea oamenilor, cu precădere în regiunile Dnipropetrovsk, Doneţk şi Odesa.

El a dat exemple, cu nume, de oameni care s-au remarcat în aceste eforturi. De pildă, un paramedic, Ruslan Gubanov, a salvat răniţi şi a scos oameni dintre dărâmături salvând în total 82 de persoane după atacul de la Kostiatinivka. Un alt paramedic, Oleh Sizov, a salvat 153 de persoane în timpul serviciului său, a spus Zelenski. „Imaginaţi-vă câte vieţi sunt salvate datorită unui singur om. Mulţumim, Oleh! Căpitanul de poliţie Olena Vasilenko merge la locurile atacurilor, documentează consecinţele bombardamentelor şi îi ajută pe răniţi. Ea însăşi s-a aflat sub tirul artileriei, a fost rănită şi s-a întors la datorie. Mulţumim, Elena!” – a continuat Zelenski.

El a mai dat astfel de exemple de salvatori care au acţionat după atacul de la Krivoi Rog din această săptămână, soldat cu un mort şi 60 de răniţi, de la Sumî, dar şi din oraşele Kilia şi Reni, din regiunea Odesa, aflate la graniţa cu România, care de asemenea au fost bombardate.

„Mulţumesc, de asemenea, fiecărui medic ucrainean, fiecărei asistente medicale, fiecărui asistent medical şi tuturor medicilor de front ucraineni care salvează vieţile poporului nostru şi le redau ucrainenilor puterea! Aceasta este o treabă cu adevărat minunată”, a mai spus Zelenski.

El şi-a încheiat discursul menţionând astacul din acest weekend din apropiere de oraşul Ceasiv Iar, din regiunea Doneţk, în care a fost lovit cu o rachetă antitanc un vehicul în care se aflau lucrători umanitari străini. Zelenski a spus că se confirmă moartea unui cetăţean canadian şi este posibil să fi fost ucisă şi o femeie din Spania, în timp ce un german şi un suedez sunt trataţi la spitale din Dnipro. „Acest bombardament rusesc confirmă încă o dată cât de aproape este războiul împotriva Ucrainei pentru toţi cei din lume care preţuiesc cu adevărat viaţa umană şi care cred că este datoria morală comună a umanităţii să oprească teroarea şi să învingă răul”, a punctat Zelenski.

„Mulţumesc tuturor celor din lume care ajută Ucraina să supravieţuiască şi să protejeze viaţa! Vom învinge cu siguranţă!”, a transmis preşedintele la final.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...