G4Media.ro

Casa de vacanţă din Delta Dunării a fostului ministru al transporturilor, Miron…

Sursa Foto: Captură Youtube

Casa de vacanţă din Delta Dunării a fostului ministru al transporturilor, Miron Mitrea, incendiată / Primarul din Crișan: Un fost angajat a avut o dereglare psihică pe fond de alcool / Bărbatul a fost reținut

Casa de vacanţă a fostului ministru al transportului Miron Mitrea din localitatea Crișan, județul Tulcea, a fost incendiată de un fost aganjat, care ar fi mărturisti că era numulțumit de modul cum ar fi fost tratat, relatează corespondentul Antena3.ro. Potrivit unor surse G4Media.ro, bărbatul ar fi avut grijă de imobilul deținut de Miron Mitrea, din anul 2015, iar în urma unor neînțelegeri cu acesta l-ar fi incendiat cu ajutorul unei canistre de benzină.

Primarul din Crișan susține însă că fostul angajat ar fi incendiat casa pe fondul consumului de alcool.

Casa era acoperită cu stuf, astfel că flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând astfel intervenția pompierilor. După aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat.

Un tânăr, fost angajat la casa de vacanţă a fost identificat şi reţinut de poliţişti. Din spusele localnicilor autorul a recunoscut că a dat foc şi a precizat ca vrea sa ajungă la pușcărie.

„După aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat. În urma incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, potrivit ISU Tulcea.

Focul ar fi fost pus de un angajat, pe fondul consumului de alcool, a declarat primarul de la Crișan, Silviu Florin Rahău, pentru Ziua de Constanța. „El este cel care a dat foc casei de vacanță. A făcut gestul pe fondul consumului de alcool și dereglărilor psihice. Are plătite salariile la zi, toată remunerația este la zi. A avut o deraglare psihică pe fond de alcool”, a spus edilul.

UPDATE 2 Bărbatul de 45 de ani suspectat că a incendiat casa a fost reținut.

Comunicatul Poliției:

Astăzi, 6 septembrie 2023, în urma investigațiilor și activităților desfășurate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, cu privire la evenimentul sesizat prin S.N.U.A.U. 112, la data de 5 septembrie 2023, privind incendierea unui imobil, în localitatea Crișan, s-a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din județul Constanța.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J Tulcea.

În continuare se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, în cadrul dosarului de cercetare penală întocmit, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor relevante în cauză.

UPDATE Comunicatul Poliției:

”La data de 5 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, la un imobil din localitatea Crișan, este în desfășurare un incendiu.

În baza sesizării, polițiștii Postului de Poliție Crișan s-au deplasat la locația indicată, unde au identificat un bărbat, de 45 de ani, din județul Tulcea.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul bănuit ar fi recurs la acest gest pe fondul unor conflicte mai vechi cu proprietarul imobilului.

În cauză polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, fiind întocmit un dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor relevante în cauză.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. saracu sindicalist ,fost politician cit a ,,muncit” el pt casuta aia….

  2. Săracul patriot PSDist, i-au mai rămas doar cele din străinătate.

  3. Fostul angajat zice ca era suparat pe modul in care a fost tratat, primarul vine si zice ca ala era platit la zi, cu tot cu taxe, intr’un sat in care singurii care au contract sunt primarii si angajatii lor. Foarte tare

  4. Bietul pesedist cinstit ii face si pe speciali să crape de invidie!

  5. Tipic vilan de țărănete

  6. la 04 in film se vede parca un gratar…sa fie focul de la friptura?

  7. Mi se pare corect! Poate nu mai apare săptămânal la TV sa se dea el inteligent și expert!