G4Media.ro

280.000 de ruși, inclusiv rezerviști, s-au înscris pentru serviciul militar de la…

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

280.000 de ruși, inclusiv rezerviști, s-au înscris pentru serviciul militar de la începutul anului, anunță Medvedev/ Rusia își propusese să ajungă la 1,5 milioane de militari în 2023

Aproximativ 280.000 de persoane s-au înscris până acum în acest an pentru serviciul militar profesionist în cadrul armatei ruse, a declarat duminică vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Aflat în vizită în estul îndepărtat al Rusiei, Medvedev a declarat că s-a întâlnit cu oficialii locali pentru a lucra la eforturile de consolidare a forţelor armate.

„Potrivit Ministerului Apărării, de la 1 ianuarie, aproximativ 280.000 de persoane au fost acceptate în rândurile forţelor armate pe bază de contract”, inclusiv rezervişti, a declarat Medvedev, citat de agenţia de presă de stat TASS.

Anul trecut, Rusia a anunţat un plan de mărire cu peste 30% a personalului său de luptă, până la 1,5 milioane de oameni, o sarcină ambiţioasă îngreunată de pierderile grele, dar nedivulgate, în războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei.

Unii parlamentari ruşi au sugerat că Rusia are nevoie de o armată profesionistă de 7 milioane de oameni pentru a garanta securitatea ţării – o mişcare care ar necesita o alocare bugetară uriaşă.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat o „mobilizare parţială” a 300.000 de rezervişti în septembrie 2022, determinând alte sute de mii de persoane să părăsească Rusia pentru a evita să fie trimise la luptă. Putin a declarat că nu este nevoie de o mobilizare suplimentară.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Din care 28.000 sunt la Cimitirul Eternintatea. Fac de garda.

  2. Anunta Medvedev… nici nu mai conteaza ce :))