G4Media.ro

Grindeanu: Până aseară au fost verificate peste 50.000 de şuruburi la podul…

Sursa foto: Facebook / Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Grindeanu: Până aseară au fost verificate peste 50.000 de şuruburi la podul de la Brăila / S-au găsit 180 de șuruburi care nu erau bine strânse / Îi asigur pe români că nu e niciun fel de pericol să pice podul

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, că aproximativ 50.000 de şuruburi din cele circa 100.000 au fost verificate pe podul de la Brăila şi că s-au găsit 180 de şuruburi care nu au fost bine strânse. Ministrul a dat asigurări că se poate circula în siguranţă pe acest pod, relatează News.ro.

”Până aseară au fost verificate peste 50.000 de şuruburi. Totalul e în jur de 100.000. La cele peste 50.000 s-au găsit 180 de şuruburi nestrânse. O să se termine această verificare în zilele următoare, probabil în acest weekend”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, de vineri, la Timişoara.

Ministrul Transporturilor a menţionat că nu e niciun pericol să cadă podul.

”A doua componentă, îi asigur pe români că nu e niciun fel de pericol să pice podul, să pice unii în Dunăre. Am văzut că sunt şi formaţiuni politice, că fac şi plângeri la Bruxelles. Dacă au temeri să treacă peste pod, pot trece şi cu bacul, dacă nimeresc Brăila. Trecând într-un registru serios, vă asigur că nu există probleme de siguranţă în trafic. E o investiţie începută în 2017. Întâmplător, în acea jumătate de an, s-a asigurat finanţarea, s-au făcut primii paşi pentru această investiţie. Nu înţeleg această dorinţă a unora, de a scoate în evidenţă doar lucrurile rele, doar faptul că în România nimic nu se poate întâmplă bine. Din 2017 până acum au fost mai mulţi miniştri, premieri, i-am invitat pe toţi cu excepţia unuia, numai cel dinaintea mea nu a fost. Probabil nu avea de ce să vină, că nu a făcut nimic pe acel subiect. În rest au fost toţi, indiferent de culoarea politică”, a mai spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu s-a referit şi la discuţiile de pe nivelările de pe asfalt.

”În al treilea rând, am mai văzut şi în urmă cu 3 săptămâni când am avut o reuniune cu Departamentul de Stat,cu Ambasada SUA, la Galaţi şi am văzut că sunt ştiri că ar fi denivelări şi e risc să pice unii în Dunăre. Fiind la Galaţi, am trecut pe pod. E adevărat că în aceste săptămâni CNAIR a dat restricţii de trafic. Când sunt temperaturi mari, se dau restricţii de trafic peste tot, nu doar în România. Că nu au respectat nişte domni aceste restricţii, au fost amendaţi. Lucrarea şi responsabilitatea e a constructorului. Nu fac lucrările cum trebuie, vor plăti. Nu există niciun fel de pericol. Domnii care sunt îngrijoraţi, să treacă cu bacul”, a precizat Grindeanu.

CNAIR anunță că echipele constructorului italian Webuild au verificat miercuri 35.000 din cele 100.000 de șuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila. La finalul zilei, au fost identificate aproximativ 70 de suruburi slăbite.

Locuitorii din zonă au surprins în imagini cum șuruburile se desprind din parapeții de pe margine, transmite Digi24.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu e nici un fel de pericol să pice podul, cum ar fi sa pice podul?!!

    Despre ce am ajuns sa vb, nu pica podul nou construit, nu vor mai fi torturați bătrânii in azile, nu vor mai fi omorâți tinerii de drogați, nu se va mai vinde GPL cu butan in el și nu vor mai sari in aer cisterne ca popcorn-ul.

    Despre ce vorbim in România lui PSD, miniPSD = AUR și microPSD = PNL?!?

  2. dacă se jură schimonositu’ așa o fi ….

  3. Lasă bă, că merge și așa !