G4Media.ro

Marcel Ciolacu: Nu am nici o milă pentru ticăloșii care au creat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Marcel Ciolacu: Nu am nici o milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei / Avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt/ Trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiile. Termenul va fi foarte scurt, o săptămână

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, după o întâlnire la guvern cu mai mulți miniștri pe tema azilelor groazei, în care bătrâni și persoane cu dizabilități erau torturate, că săptămâna viitoare aceste persoane vor fi transferate în centre de specialitate pentru primi îngijirile de care au nevoie. Șeful guvernul a anunțat că toate centrele pentru copii, persoane vârstince sau cu dizabilități, de stat sau private, vor fi verificate și reanalizate toate autorizațiile iar termenul va fi foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecților.

Redăm mai jos cele mai relevante declarații:

”Am fost într-un centru din București care a preluat o parte din persoanele cu dizabilități din așa numitele Azile ale Groazei. Am fost informat că toți cei preluați au fost repartizați în funcție de situația medicală a fiecăruia.

Aceasta este o situație temporară dată de urgența momentului. Săptămâna viitoare aceste persoane vor fi transferate în centre de specialitate pentru primi îngijirile de care au nevoie. Sunt ferm convins că dl ministru al sănătății să iasă și o să detalizeze aceste lucruri.

Vreau să le mulțumesc oamenilor de suflet care au avut grija de acești bătrâni sau pesoane cu dizabilități după suferințele și tratamentul la care au fost supuși”

Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste Azile ale Groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt și inert. Acesta este adevărul.

La fel ca dvs, am văzut infractori, sunt peste tot în lume. Dar asemenea ticăloși, asemene cruzime, oameni dezumanizați total, cred că nimeni nu era pregătit pentru așa ceva.

La fel, să vedem funcționari publici complici, care în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși.

Avem trei priorități: toate centrele pentru copii, persoane vârstince sau cu dizabilități, de stat sau private, trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiile. Termenul va fi foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecților.

În al doilea arând, solicit autorităților de drept toleranță zero față de grupurile infracționale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afară de tratamentul la care au fost supuse aceste persoane, le-au furat și bunurile, și casele, și pensiile.

Complexitatea infracțiunilor este una care depășește imaginația noastră. Am stabilit cu ministrul justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate.

În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către  BOR și la ONG-uri care activează în domeniul social. Avem nevoie de ajutorul dvs pe tot ce ține de latura socială, asistență. Faptele petrecute în aceste aziluri ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane, pe care nu le pot numi oameni.

Ministerul Muncii începând de luni va sta de vorbă cu toți reprezentanții cultelor, ong-uri, pentru acorduri pentru implicarea în această activitate. Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează vina. Trebuie regândit tot sistemul de autorizare și control, de la autorizare, monitorizare și control.

Cine autorizează, cine monitorizeză, intervale și proceduri clare. Cine verifică și ce verifică.

Vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ, să nu mai existe portițe pentru nimeni. Cine are de făcut o treabă să o facă, cine nu-și face treaba să răspundă. Cine nu înțelege să-și facă treaba să plece acasă.

Nu mai vreau fugă de responsabilitate, vreau un sistem coerent cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.

Sunt ferm covins că în următoarea sesiune, împreună cu toți partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

43 comentarii

  1. Și, cine a creat sistemul? Nu tot decidenții politici, cei care au stat în așteptare numai pentru a ocupa o funcție, fie ea și de premier!?

    • marcelus-purcelus le multumeste „oamenilor de suflet” uitand ca lepre platite de la buget trebuiau sa vegheze pentru ca aceste orori sa nu aiba loc…ceva despre „onoarea” budaiului,a soldovencei cu sarma-n matz?sa se ia de mana cu gheneralu; bese-n cizme si sa se duca inapoi la buzau,am vazut ce poate inteligenta lor de balta…

    • Romania, o țară cu oameni interesanți. Umiliți de peste 30 de ani, ei votează cu aceeași politicieni corupți. Stați fără grijă, tot PSD va câștiga și următoarele alegeri.

  2. Nea Marcele, un indiciu: caută mata corupții prin zona „Kiseleff”, de preferat pe partea cu numere pare din două cifre, dar mai mici ca 12…

  3. Ar trebui niște haine pe vorbele alea.

  4. Bla, bla, bla, lupu-și schimbă părul, dar năravul, ba. N-o să faceți nimic, hoților. Sistemul e opera voastră, e corupt ca și voi.

  5. În sfârșit a venit pesedeu’ la guvernare să repare naibii țara asta că nu se mai putea așa

    • Da, da, asa e. Tara fiind in halul asta de peste 30 de ani din cauza celor cateva ministere pe care le-a avut USR timp de 8 luni.

  6. Intr-o saptamana, la cat de digitslizat e statul, sbia or sa afle adresele agentiilor responsabile…
    Da na, asa se face treaba, nu dai pe nimeni afara ca dupa aia nu se poate musamaliza. Si daca numesti pe unul mai riguros(cum era berceanu uneori de se trezeau pesedistii cu gunoaiele inapoi) risti sa explodeze mamaliga.
    Sa ne prefacem ca muncim, oamenii ne voteaza, ca uite, parem seriosi. Bleah.

  7. Marcel e mare pișicher . El are informații că ce s-a întâmplat în Voluntari e opera unui grup infracțional organizat compus în mare majoritate de membri psd . Un cuvânt nu suflă despre acest lucru .
    Dar este o ocazie bună să mai strângă niște simpatie electorală pe spatele acelor bătrâni nefericiți .
    Din stenograme reiese clar că șefii instituțiilor , toți membri psd coborau cu patronul azilului și el membru psd .

    • Nu mai strânge nicio simpatie electorală din moment ce a trecut de la fapte la vorbe!
      Asta a facut și azi! După ce s-a lamentat maxim cu situația de fapt, ce masuri a anunțat?! Că va face verificări și analize și va cere sprijinul BOR! Adică el vrea să rezolve problema cu BOR? Ne ține de fraieri în continuare. Trist e că mulți pun botul la gargara lui Ciolacu.

  8. soros e de vina, voiculescu e de vina, usr e de vina … PENSIONARI votati PSDNLUDMR, votati FIRE-REA si PANDELE, ei va duc cu autobuzul la moaste

  9. Demagogie ieftina! Adopta acelasi stil ca in cazul pensiilor speciale si al cumulului pensiei cu salariul. Evident ca nu se va intampla nimic. Firea, Pandele si Budai vor continua sa apara in presa si sa recite textele lor patetice de cat de nevinovati sunt.

    • 👍

    • Marcel ne ia, ca de obicei, de prosti.

      Marcele, ai putea incepe chiar cu ministrul tau, Budai, daca vrei sa nu arati mila fata de ticalosi. Uite comunicatul ONG-ului CRJ de azi:

      „Domnul ministru al muncii şi protecţiei sociale, Marius Constantin Budăi a fost sesizat de către CRJ cu privire la faptele grave din centrele din judeţul Ilfov prin adresele CRJ nr. 147 /07.11.2022, 65/23.02.2023, 23/26.01.2023, 33/01.02.2023”

      Marcele, stii care a fost raspunsul lui Budai? Uite asta:

      „Adresa nr. 581/DGJ/31.03.2023 semnată de domnul Budăi, prin care notifică CRJ că denunţă unilateral acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidenţiale – motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”. Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conţinutul raportului referitor la Centrul Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz şi care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilităţi”

      Adica pe Budai nu il interesa despre nenorocirile petrecute in regatul familiei Firea/Pandele, pe el il freca grija despre cum sa ii scoata pe aia de la CRJ din acele azile, ca „vedeau chestii”.

      Hai Marcele, curaj, ca esti premier. Arata ca poti sa ii dai afara pe Budai si pe Firea din guvern. Da chiar poti, Marcele? Ca ai si tu o tona de scheleti si de poze cu Haisam prin dulap. Eu cred ca nu poti. Dupa cum bine ziceai „vorbe, nu fapte”

  10. Vorbe , nu va face nimeni nimic fiinca sunt toti manjiti.

  11. Pai, ce mai stai, incepe cu firea, pandele si famiglia.
    Din pacate, o sa cada de fraieri cativa de prin zona si gata, s-a facut dreptate. Vai de capul nostru…
    Cam ca la Colectiv, din puscarie la primarie…

  12. știu si eu ca atunci când vrei sa faci o treaba serioasă nu-ți propui termene fulger, ci faci un plan cu etape si termene realiste si clare si câte si mai câte; iar când ai chef sa bagi sub preș cât mai repede o problema …

  13. Si cum aveti de gand sa schimbati sistemul cu aceiasi oameni in functii de conducere?
    Sistemul se schimba de sus in jos.

  14. IN CRE DI BILLLLL !!!! Au stat la taclale în clădirea guvernului ! Practic se comportă ca un arbitru care se uită la meci din teren, …terenul groazei !
    Nu ștaim că după atâtea zile premierul NU CUNOAȘTE INSTITUȚIILE RESPONSABILE !!! ”Ticăloșii” care au creat… sunt acum în parte arestați… mai rămân ÎN PLATĂ FUNCȚIONARII DE STAT de aceștia trebuia să vă ocupați. Dar se vede că mai avem încă un an de ”trecere de la fapte la vorbe”. PNL nu are un punct de vedere iar inactivitatea în acest caz de TORTURĂ ASUPRA BĂTRÂNILOR LE VA FI ȘI LOR FATALĂ !!!!

  15. Angajamente foarte clare.
    O saptamana trece repede. Sa vedem cum.

  16. ”Avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt” zice șeful PSD uitând că PSD și PNL controlează guvernul și implicit aparatul administrativ al acestuia până în cele mai mici detalii, de peste 30 ani. Ipocrizie la superlativ.

  17. da marcelus,e o problema a sistemului mosit de voi,porcii rosii,cei ce v-ati plantat rudele inepte in conducerea acestor institutii…sa inteleg ca esti lipsit de cojones in fata gastii firea?mars la buzau bai baiatule …daca n-ai ce trebuie du0te haitas la vanatoare.

  18. Să trecem de la fapte la vorbe!

  19. ar trebui sa i se spuna „omul vrajeala”

  20. Domnule Ciolacu , ticăloșii din sistem” șunt cei doi ministri girați de PSD, Budai și Firea . Este singura varianta de a schimba acest ,,sistem” ticălos. Atfel vor fi găsiți , acarii Paun” și totul v a merge ,,struna”.

  21. Te grăbești Coane. Dar serviciile, vezi că, nu. Ai/aveți mare, mare grijă.

  22. Hai covrigărie lasă vrajeala ca pute ! Păi ce mai caută Sf Pandlescheva și Terente Budai în funcție? Tot femeia de serviciu o să fie găsită vinovată ca în toate cazurile de pina acu !

  23. La azilul numit SC APAPROD SA – Deva de ce nu trimiti pe nimeni,nea Marcel?!? Nu e la fel de intens mediatizat?Da,bine…las-o așa…

    • 👏! Si mai multi sa semnaleze ce se intampla in tara. Pentru ca nu cred ca Ilfov este exceptie.

  24. Ăla care a dat aprobare bolnavilor psihic de la Spitalul din Balaceanca să fie duși să muncească în locul angajaților în acele azile de bătrâni, ca să-și maximizeze Godei profitul, merită tras în țeapă.

  25. Ca de obicei astia is ocupati sa aru ce pisica moarta in curtea altuia nu sa rezove situatia de fapt, adica ani grei de puscarie pentru vinovati.

  26. b ah marcele,ticalosii aia de care aduci aminte sunt la tine in partid!ce draq esti chiar atat de oligofren?

  27. Declaratii in loc de demisiile ministrilor inutili.

  28. Iara a trecut Marcel covrigarul de la fapte la vorbe cum numai lui ii place !

  29. Dupa o declaratie prea lunga in care NU spune nimic, incheie baiatul acesta cu barba balcanica de o zi apoteotic, vizionar, sigur pe el, El Capo di tutti capi:
    “Sunt ferm covins că în următoarea sesiune, împreună cu toți partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens.”

    Si daca nu o sa fie asa, ce o sa se intampe? Care este mecanismul de control pentru voi? Cand trageti voi linia si spuneti asta am promis, asta am facut? In fata cui?
    Nee, NU exista un text, niciodata, cu doua columne TO DO – DONE pe care sa trebuiasca – acel musai, obligatoriu – sa-l puneti pe usa guvernului, nu? Sa citim si noi in clar text. Sa ramana.
    Aceasta lipsa de finalizare a actului de conducere, a unui proces, reforme, promisiuni electorale, aceasta bazare a voastra pe memoria colectiva care, spre bucuria voastra, este atat de scurta si plina de goluri!
    In plus, aveti grija ca opozitia sa nu se vada in mediile care acced satele si comunele, orasele mici, adica radio si TV, sa ingreunati activitatea ONG urilor, sa musamalizati, sa ne faceti sa credem ca asa este normal, ca asa se intampla si in alte tari. Nu, nu se intampla asa, nu ramane, asa, se face Mea Culpa, se demisioneaza, se formeaza comisii care raporteaza, apar legi noi care pun copiii, batranii, femeile sub o mai buna protectie, se dezbate in media, cu toti politicienii in rand la TV ul public, sa vada toata lumea ce gandeste … Ciolacu, Ciuca, Firea, Boc (cel tacut in ultimul timp de la Cluj). Ziarele dezvaluie si nu-i lasa usor in pace. Interviuri. Puneri la zid de catre jurnalisti scoliti sa scoata adevarul la suprafata din prefacatoria mintii unora.
    Prima lege ar fi ca voi guvernantii cand ati promis ceva sa fiti obligati sa ne raportati noua ce ati facut, de fapt. M-am saturat de interminabile sedinte, “sesiuni”, in spatele cladirilor de beton in care nu faceti altceva decat sa diluati legi, institutii si sa pregatiti strategii de aparare si de alegeri.
    Deci algoritmul este: 1) Mea Culpa, 2) Demisionari din proprie initiativa, 3) Transparenta in derularea proceselor politice, din Justitie … N) Finalizare, cum s-a rezolvat.

  30. Fâl fâl fâl fâl fâl fâl fâl.

  31. După luni și luni de muncă asiduă în frunte cu ursaru covrigar,
    în sfârșit vom avea vinovatul: „acarul Păun” !

  32. Dl Ciolacu are intradevar dreptate , atunci cand spune ca ,, avem de a face cu o problema de fond , de sistem, un sistem corupt „.
    Adevarul adevarat .
    Iar problema de la care porneste totul, este de la personalul angajat in DGASPC, cine sunt persoanele angajate, cum se fac aceste angajari, cine decide angajarea lor .Subordonarea este la Consiliile judetene, si nu la primar (din orice judet, nu neaparat din Voluntari ) sau doamna Firea , cum s a mediatizat si indus idea pe la unele posturi TV .
    Raspunzator este si ,, Ministerul Muncii si Protectiei sociale”, si nu Ministerul Familiei.
    Iar faptu ca dl premier , l a convocat si pe ministrul Budai la sedinta de urgenta cu privire la caminele groazei, cred ca arata ca stie ca ministerul dlui Budai, este parte intre cauzele care concura la situatia de fapt din caminele de batrani si de copii .
    Ori cand se incearca orchestrarea catre alti raspunzatori, decat cei cu atributii in selectarea personalului salariat la nivele de judet ( nu au treaba nici un minister cu asa ceva) si pt control , este clar ca multi doresc altceva decat adevarul .
    Iar dl Ciolacu, are dreptate cand solicita autoritar pedepsirea adevaratilor raspunzatori .
    Si se vede ca dl Ciolacu, stie situatia reala din domeniul protectiei sociale pt batrani
    ( de exemplu , faptul ca eliminarea inechitatilor din sistemul de pensii, promisa de dl BUDAI de circa 2 ani, jalon pt transe din PNRR, a fost omisa total de acest ministru BUDAI , inechitatile fiind si mai mari, cum nu mai exista in otara civilizata). Iar dl Ciolacu, arata din ce in ce mai mult, ca este un adevarat premier, cu autoritate in guvern, si care probabil nu va accepta jumatati de masura, si neindeplinirea sarcinilor trasate .
    Iar controale trebuiesc facute in toata tara, atat la DGASPC, cat si la Casele judetene de pensii, si ar trebui urmari in primul rand probitatea morala si profesionala a salariatilor.
    Bravo dlui Ciolacu !

  33. Vom trai si vom vedea…

  34. A venit un prrost mai mare să ne țină o cuvântare. Hai dispari cu minciunile tale.

  35. ,,Ticalosii” sunt cei promovați de ,,noul PSD” Budai și Firea. Curaj găină că mâine te tai !