G4Media.ro

Au început lucrările la noul Terminal de Pasageri al Aeroportului din Oradea,…

sursa foto: Facebook/ Ilie Bolojan

Au început lucrările la noul Terminal de Pasageri al Aeroportului din Oradea, anunță Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan a anunţat începerea lucrărilor la noul Terminal de Pasageri al Aeroportului din Oradea şi a precizat că îşi propune ca până la finalul anului acest proiect să fie finalizat, transmite News.ro. Ilie Bolojan a explicat miercuri, pe pagina sa de Facebook, în ce vor consta lucrările în perioada următoare.

  • “La sfârşitul săptămânii trecute s-a emis autorizaţia de construire a noului terminal de pasageri al Aeroportului din Oradea. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, ieri au început lucrările de construcţie. În următoarele săptămâni se va lucra la pregătirea terenului pe care va fi construit terminalul şi la realizarea fundaţiilor pe care vor fi amplasaţi stâlpii de susţinere ai noului terminal. Instalaţia de forat este amplasată pe poziţie şi urmează să foreze, începând de mâine, cei 180 de piloţi proiectaţi. După această etapă se va trece la amplasarea stâlpilor şi structurii metalice”, a declarat Ilie Bolojan.

El a menţionat că îşi doreşte ca până la finalului anului lucrările la terminal să fie încheiate.

  • “Ne propunem ca până la sfârşitul anului lucrările la terminal să fie terminate. Doar anul acesta mai aveam oportunitatea accesării unor fonduri care să asigure o infrastructură modernă pentru aeroport: pistă prelungită, terminal nou, instalaţii de aterizare performante etc.

Având în vedere termenul scurt de construcţie, am fost nevoiţi să creăm front de lucru constructorilor fără restricţii. Ca urmare, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor se vor derula, până la terminarea lucrărilor, în vechiul terminal şi în spaţiile de lângă acesta, în containere”, a mai transmis preşedintele CJ Bihor.

Ilie Bolojan a menţionat că în paralel se lucrează şi la celelalte proiecte de la aeroport.

  • “Ne cerem scuze pasagerilor pentru deranjul generat de circuitele provizorii. Colaborăm cu firma ce preia bagajele de la aeronavă şi cu poliţia de frontieră pentru a reduce timpul de aşteptare. Se lucrează şi la celelalte proiecte de la aeroport: la extinderea pistei spre Nojorid, la împrejmuiri, la instalaţiile de semnalizare. Şi aceste lucrări vor fi terminate până la sfârşitul anului. De anul viitor Aeroportul din Oradea va avea o infrastructură modernă, care va crea condiţiile pentru operarea mai multor zboruri”, a afirmat Ilie Bolojan.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...