G4Media.ro

Salman Rushdie avertizează că libertatea de exprimare în Occident este ameninţată și…

Sursa foto: Facebook / Salman Rushdie

Salman Rushdie avertizează că libertatea de exprimare în Occident este ameninţată și condamnă rescrierea cărţilor pentru a elimina limbajul ofensator: „Dacă este greu de acceptat, nu o citiţi, citiţi o altă carte”

La nouă luni după ce a fost înjunghiat pe scenă, un atac în urma căruia și-a pierdut un ochi, apreciatul autor Salman Rushdie a avertizat, într-un rar discurs public, că libertatea de exprimare în Occident este ameninţată, relatează BBC, citat de news.ro.

Salman Rushdie, în vârstă de 75 de ani, a transmis un mesaj video la evenimentul British Book Awards, care a avut loc luni şi unde a primit premiul Freedom to Publish.

Rushdie a declarat că, în opinia sa, libertatea de exprimare în Occident se află acum într-un moment critic. „Acum, când mă aflu aici, în SUA, trebuie să mă uit la atacul extraordinar asupra bibliotecilor şi asupra cărţilor pentru copii din şcoli. Atacul asupra ideii de bibliotecă în sine”, a spus el. „Este deosebit de alarmant şi trebuie să fim foarte conştienţi de acest lucru şi să luptăm foarte mult împotriva lui”, a comentat Salman Rushdie.

Scriitorul, care a fost recompensat cu numeroase premii de-a lungul carierei, a criticat, de asemenea, rescrierea cărţilor mai vechi pentru a fi în concordanţă cu timpurile moderne şi pentru a elimina limbajul considerat ofensator. Cărţile ar trebui „să vină la noi din timpul lor şi să fie din timpul lor”, a punctat Rushdie. „Şi dacă este greu de acceptat, nu o citiţi, citiţi o altă carte”, a adăugat el.

Salman Rushdie a apărut în întregistrarea video purtând ochelari, cu o lentilă colorată care îi acoperea ochiul rănit, şi părea mai slab decât de obicei, notează BBC. Atacul a cărui victimă a fost în urmă cu nouă luni s-a întâmplat la un festival literar din New York. Înainte de a fi atacat pe scena din New York, Rushdie urma să ţină un discurs despre cum SUA au fost un refugiu pentru scriitorii exilaţi, aflaţi sub ameninţarea urmăririi penale.

Rushdie este cunoscut mai ales pentru romanul său „Versetele satanice” din 1988. Scriitorul americano-britanic de origine indiană a fost nevoit să se ascundă timp de aproape 10 ani după ce publicat „Versetele satanice”. Cartea, pe care unii musulmani au calificat-o drept blasfemiatoare, a fost interzisă în mai multe ţări la câteva luni de la publicare şi a declanşat proteste în librăriile din întreaga lume. Liderul Iranului a cerut, de asemenea, asasinarea lui Rushdie în 1989 şi a pus o recompensă de 3 milioane de dolari pe capul autorului.

Premiile British Book Awards, care au avut loc luni, l-au recompensat pe Salman Rushdie cu premiul Freedom to Publish, care „recunoaşte determinarea autorilor, editorilor şi librarilor care iau atitudine împotriva intoleranţei, în ciuda ameninţărilor cu care se confruntă în continuare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cultura anulării e o mizerie subvenționată de Rusia și China pentru a șubrezi civilizația occidentală, la care au pus botul diverși naivi.

  2. Venind de la un martir veritabil al libertatii de exprimare, acest avertisment are o greutate enorma. Valul nebuniei cancel culture si woke a devenit un pericol mortal pentru cultura si civilizatia euro-americana si trebuie oprit, prin efortul tuturor oamenilor rationali si cu bun-simt.