G4Media.ro

Erdogan spune că Putin ar putea vizita Turcia în aprilie pentru inaugurarea…

Sursa foto: Pavel Golovkin / POOL / AFP

Erdogan spune că Putin ar putea vizita Turcia în aprilie pentru inaugurarea unei centrale nucleare: „Sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar putea să vină în vizită în Turcia la 27 aprilie cu ocazia inaugurării primului reactor nuclear al ţării construit de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, informează Reuters, citată de News.ro.

„Poate că există posibilitatea ca domnul Putin să vină pe 27 aprilie sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare şi vom face primul pas la Akkuyu”, a spus Erdogan, potrivit unor declaraţii transmise de postul privat de televiziune ATV.

La începutul acestei luni, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, ceea ce a stârnit indignarea Kremlinului. Turcia nu este, însă, parte a Statutului de la Roma, care a creat CPI.

Turcia va încărca pentru prima dată combustibil nuclear în prima unitate de putere a centralei nucleare de la Akkuyu şi îi va acorda oficial statutul de instalaţie nucleară la 27 aprilie, anunţase anterior Erdogan.

Kremlinul a informat sâmbătă că Putin şi Erdogan au vorbit la telefon despre implementarea cu succes a proiectelor strategice comune în sectorul energetic, inclusiv despre construcţia centralei nucleare de la Akkuyu. Proiectul de 20 de miliarde de dolari ale centralei de 4.800 de megawaţi (MW) prevede construirea a patru reactoare nucleare în oraşul mediteranean Akkuyu şi va permite Turciei să se alăture clubului restrâns de naţiuni cu energie nucleară civilă.

Luni, Kremlinul a negat însă informaţii care apăruseră în presa turcă potrivit cărora Putin ar intenţiona să viziteze Turcia.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Online” scrie pe Putin de când cu mandatul de arestare emis de CPI.