G4Media.ro

LIVE Ziua 301 de război: Putin le promite liderilor militari ruși că…

Sursa foto: Telegram - Zelenskiy / Official

LIVE Ziua 301 de război: Putin le promite liderilor militari ruși că nu există limite financiare pentru armata Rusiei / Biden a promis Ucrainei rachete Patriot la întâlnirea cu Zelensky / Medvedev, vizită în China / Președintele Ucrainei a vizitat marți Bahmut, epicentrul luptelor cu rușii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi în drum spre Washington, unde ar urma să se întâlnească, miercuri, cu preşedintele Joe Biden şi posibil să se adreseze Congresului, relatează CNN şi „Washington Post” care citează surse din administraţie şi din legislativul american. Marți, președintele ucrainean a vizitat orașul Bahmut, situat pe linia frontului, unde forțele ucrainene și rusești duc lupte aprige de luni de zile.

Principalele evenimente ale zilei de miercuri, 21 decembrie:

Ora 23. 21 În timp ce președintele Volodymyr Zelensky își începea vizita la Washington, DC, armata ucraineană a raportat că a provocat pagube importante în instalațiile de arme și muniții rusești, relatează CNN. Statul Major General al armatei ucrainene a confirmat pagube provocate de incendii la depozitele de muniții inamice de lângă Kadiivka, în regiunea Luhansk, care au fost vizate la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta a precizat că detonările la depozite au durat mai mult de 20 de ore. De asemenea, a raportat o lovitură asupra unei baze rusești din regiunea sudică Kherson, din care o parte este încă ocupată de forțele rusești. Aceasta a declarat că marți „ocupanții, care se adunaseră la aerodromul de lângă Kakhovka, regiunea Kherson, au fost loviți”.

Ora 23.18 Va fi nevoie de „câteva luni” pentru ca forțele ucrainene să fie instruite corespunzător pentru a opera sistemul de baterii Patriot, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt din domeniul apărării pentru reporteri, după ce președintele Joe Biden a anunțat că SUA va trimite o baterie în Ucraina, relatează CNN. Detalii aici

Ora 22.40 LIVE Vizită istorică în SUA: Zelensky a ajuns la Casa Albă / Biden: SUA va ajuta în continuare Ucraina cu rachete, inclusiv cu sisteme Patriot / Zelensky: Un capitan de pe o baterie HIMARS vă trimite o medalie pentru merite militare/ A spus că mulți dintre frații lui au fost salvați cu ajutorul dvs. 

Ora 22.37 Chiar și în cel mai bun scenariu, este puțin probabil ca Kievul să aibă mai mult de 10 ore de energie electrică pe zi la începutul lunii ianuarie, a declarat un expert în criza de electricitate din Ucraina. Ultimul val de atacuri cu drone rusești „s-a concentrat în mod special asupra rețelei electrice a Kievului și a dus la daune semnificative pentru întregul sistem”, a declarat Oleksandr Kharchenko, director al Centrului de Cercetare a Industriei Energetice, la televiziunea ucraineană, citat de CNN.

Ora 21:50 Organizaţia paramilitară rusă Wagner vrea să recruteze femei încarcerate în închisori ruseşti şi să le trimită să lupte în Ucraina, după ce a făcut acelaşi lucru cu bărbaţi încarceraţi, anunţă miercuri şeful grupării, Evgheni Prigojin, relatează AFP

Ora 18:59 Odată ce Congresul va adopta ultimul pachet de ajutor în zilele următoare, Statele Unite vor fi alocat peste 100 de miliarde de dolari în asistență pentru Ucraina de când Rusia a invadat țara în februarie, relatează The Washington Post. Detalii aici.

Ora 18:36 Liderul opoziției ruse încarcerat, Alexei Navalnîi, a declarat miercuri că Evgheni Prigojin, fondatorul companiei militare private Wagner, care a jucat un rol important în războiul din Ucraina, a vizitat închisoarea sa pentru a recruta deținuți, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 17:57 Bloomberg: Rusia și Iranul construiesc o nouă rută comercială care sfidează sancțiunile occidentale: Un traseu de 3.000 de kilometri, de la marginea estică a Europei până la Oceanul Indian, ferit de intervenții străine

Ora 17:28 Germania nu are nicio obiecție de principiu privind urmarea exemplului dat de SUA în ceea ce privește furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, dar nu are în prezent niciunul disponibil pentru a fi trimis, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, potrivit Reuters, citată de The Guardian. Detalii aici.

Ora 17:22 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află miercuri în drum către Statele Unite, la bordul unui avion militar american, în prima sa vizită în străinătate după invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, relatează CNN, care prezintă programul acestei vizite istorice.

– ora locală 14.00 (21.00, ora României): Joe Biden îl primeşte pe Volodimir Zelenski la Casa Albă

– 14.30 (21.30, ora României): reuniune biulaterală Biden-Zelenski

– 16.30 (23.30, ora României): conferinţă de presă comună Biden-Zelenski

– 18.15 (joi, 1.15, ora României): Zelenski soseşte la Capitol

– 19.30 (joi, 2.30, ora României) – Zelenski susţine un discurs în faţa membrilor Congresului reunit.

Ora 16:58 Preşedinta Senatului rus, Valentina Matviienko, a refuzat miercuri să stabilească termene-limită pentru „operaţiunea militară specială” rusă în Ucraina, aflată în cea de-a 301 zi, transmite EFE. Detalii aici.

Ora 16:18 Biden, înainte de sosirea lui Zelenski în SUA: „Sper ca zborul tău să decurgă bine, Volodimir. Sunt încântat să te am aici. Avem multe de discutat”

Ora 15:59 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat să se adreseze Congresului la ora 19:30 ET (23:30, ora României), relatează CNN.

Înainte de discursul său, Zelenski se va întâlni cu președintele Joe Biden și cei doi vor susține o conferință de presă la Casa Albă. Este de așteptat ca Biden să anunțe că va trimite Ucrainei asistență suplimentară de securitate în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, inclusiv un nou sistem sofisticat de apărare aeriană.

Ora 15:34 O aeronavă militară americană a fost implicată în aducerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington pentru întâlnirile sale de miercuri, potrivit unor oficiali americani citați de CNN. Detalii aici.

Ora 15:03 Șoigu propune creșterea vârstei de încorporare în armata rusă / Ministrul rus al Apărării vrea creșterea numărului forțelor armate ruse la 1,5 milioane de militari. Detalii aici.

Ora 14:27 Președintele rus Vladimir Putin a promis miercuri că va oferi forțelor sale armate tot ceea ce acestea vor cere pentru a sprijini campania militară din Ucraina, transmite Reuters. El a mai promis că Rusia va îndeplini toate obiectivele campaniei sale militare din Ucraina și a salutat soldații ruși și liderii miltari drept „eroi”. Detalii aici.

Ora 14:14 Zelenski a fost văzut sosind în Polonia cu trenul, în prezența ambasadorului SUA în Ucraina, înainte de a se îmbarca într-un avion către Washington – TV poloneză

Ora 13:55 Președintele Vladimir Putin a inaugurat miercuri zăcământul de gaze naturale Kovykta din estul Siberiei, care va permite Rusiei să își sporească exporturile către China, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și Occident, transmite agenția AFP. Detalii aici

Ministerul britanic al Apărării (MoD) a publicat cea mai recentă actualizare zilnică privind conflictul din Ucraina, relatează BBC și The Guardian. Detalii aici

Ora 12:52 Alerte de raid aerian au fost raportate în toate regiunile din Ucraina, potrivit oficialilor locali, citați de The Guardian.

 


Ora 12:25 Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin urmează să țină în curând un discurs „important și substanțial” în cadrul consiliului de administrație al Ministerului rus al Apărării, transmite The Guardian.

Potrivit sursei citate, liderul rus ar urma să își stabilească obiectivele militare pentru 2023 în cadrul unei întâlniri cu oficialii din domeniul apărării, care va include un mesaj din partea ministrului apărării, Serghei Șoigu.

Ora 12:02 Soldații din regiunea Herson din sudul Ucrainei au făcut o descoperire neobișnuită în timp ce construiau fortificații pe malul fluviului Nipru, relatează Sky News. Detalii aici

Ora 11:41 Kremlinul a avertizat miercuri că noile livrări de arme americane către Ucraina nu vor face decât să „agraveze” conflictul cu Rusia, în contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat la Washington în cursul zilei de astăzi, scrie The Guardian. Detalii aici

Ora 11:20 Peste 150 de copii din Ucraina, refugiați de război, au participat la un spectacol de colinde la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Detalii aici

Ora 10:51 China speră că toate părțile implicate în conflictul din Ucraina vor păstra reținerea și vor rezolva problemele de securitate prin mijloace politice, a declarat președintele Xi Jinping, potrivit Sky News. Detalii aici

Ora 10:14 Un soldat ucrainean i-a prezentat marți președintelui Volodimir Zelenski un steag semnat de trupele de pe front, ca un cadou pentru președintele Joe Biden și Congresul SUA, în semn de mulțumire pentru armele care le-au fost trimise, scrie CNN, într-o amplă analiză a semnificațiilor vizitei liderului ucrainean la Washington. Detalii aici

Ora 09:35 Când Ucraina va primi Patriot, aceasta va fi cea mai puternică și mai avansată armă antirachetă pe care aliații au predat-o ucrainenilor, scrie BBC. Detalii aici

Ora 08:49 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat oficial că se află în drum spre SUA, în prima sa călătorie în străinătate de la izbucnirea războiului, în urmă cu 300 de zile, potrivit The Guardian. Președintele SUA, Joe Biden, a publicat de asemenea o declarație în care spune că Zelenski va merge la Casa Albă înainte de a se adresa Congresului, „demonstrând astfel sprijinul puternic și bipartizan pentru Ucraina”. Detalii aici

Ora 08:22 În comentarii care vor fi probabil criticate cu fermitate de Occident, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia „nu a atacat niciodată pe nimeni”. Detalii aici

Ora 08:05 Principalul ziar american New York Times remarcă – la fel ca și alte publicații și comentatori – contrastul dintre ceremoniile de premiere organizate marți de președinții Ucrainei și Rusiei, notează BBC. Detalii aici

Ora 07:31 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi în drum spre Washington, unde ar urma să se întâlnească, miercuri, cu preşedintele Joe Biden şi posibil să se adreseze Congresului, relatează CNN şi „Washington Post” care citează surse din administraţie şi din legislativul american, transmite News.ro. (detalii aici)

Ora 07:12 Ucraina ar trebui să se pregătească pentru noi atacuri rusești asupra infrastructurii sale energetice, avertizează premierul său Denys Shmyhal, afirmând că Moscova vrea ca poporul său să petreacă Crăciunul și Anul Nou în întuneric, relatează The Guardian. Detalii aici.

Ora 07:00 Forțele și echipamentele militare rusești au fost mutate mai aproape de granița dintre Belarus și Ucraina, potrivit unui grup de monitorizare din Belarus citat de Sky News. Hajun din Belarus a declarat că numărul de trupe și echipamente este „mic și cu siguranță nu este suficient pentru nicio acțiune ofensivă”. Acesta a sugerat că mutarea ar putea face parte din planurile de desfășurare a mai multor exerciții comune între forțele ruse și belaruse în apropierea graniței cu Ucraina. După cum am menționat în ultima noastră postare, un grup de reflecție cu sediul în SUA a apreciat că este „puțin probabil” ca Belarus să trimită trupe în Ucraina, în ciuda presiunilor aparente din partea Rusiei.

Ora 06:50 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat marți orașul Bahmut, situat pe linia frontului, unde forțele ucrainene și rusești duc lupte aprige de luni de zile, transmite BBC. Detalii aici

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Il invata tata Biden cum sa ceara pace. Se va intoarce spasit.

    • Visează in continuare ciolovecule. Mai de graba se întoarce cu ceva Grey Eagle sau ATACMS.

    • Speranta moare ultima trollișor putinist! Realitatea e alta,foamea care te supara atat de tare acum din cauza cursului rubla-dolar va fi din ce in ce mai mare.
      Americanilor li s-a oferit sansa unica de a-i distruge pe mujici fara sa se lupte cu ei si vor profita de ea. Ucrainienii nu vor sa fie sclavi mujici si lupta,au nevoie doar de arme si Uncle Sam are din belsug.
      Vine ziua in care vei face inimaginabilul: va trebui sa muncesti pentru bani,mancatul de ca.cat putinist va produce venituri insignifiante.

    • #Kafka….tu cred ca ai auzit numele asta pe undeva… și ți a plăcut! Chiar wați subiect de Kafka!…sinion e un bune comun,nu e aasa?

    • @Gicu
      E acelasi clonache care iti fura si tie nick-ul.
      Originalul nu scrie in stilul asta.

  2. Cand inca mai sunt ukrainieni in viata e ok…poate vinde tatuca armament urmand sa ia banii in urmatoarele decenii.
    Dar hey libertatea nu are pret…

  3. Pleaca cu trenul?

  4. „Important și substanțial”.
    I-au dat in sfârșit un laxativ, prea era încruntat.

  5. Moooie putin și toți fanii lui