Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat oficial că se află în drum spre SUA, în prima sa călătorie în străinătate de la izbucnirea războiului, în urmă cu 300 de zile, potrivit The Guardian. Președintele SUA, Joe Biden, a publicat de asemenea o declarație în care spune că Zelenski va merge la Casa Albă înainte de a se adresa Congresului, „demonstrând astfel sprijinul puternic și bipartizan pentru Ucraina”.
Zelenski a scris pe Twitter: „În drum spre SUA pentru a întări rezistența și capacitățile de apărare ale Ucrainei. În special, @POTUS și cu mine vom discuta despre cooperarea dintre Ucraina și SUA și voi avea, de asemenea, un discurs în Congres și o serie de întâlniri bilaterale”.
On my way to the US to strengthen resilience and defense capabilities of 🇺🇦. In particular, @POTUS and I will discuss cooperation between 🇺🇦 and 🇺🇸. I will also have a speech at the Congress and a number of bilateral meetings.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 21, 2022
Biden va anunța un nou pachet de securitate „semnificativ” pentru Ucraina
În declarația președintelui american se mai spune că, în timpul vizitei, Biden va anunța „un nou pachet semnificativ de asistență de securitate pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești”.
„Vizita va sublinia angajamentul ferm al Statelor Unite de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, inclusiv prin furnizarea de asistență economică, umanitară și militară”.
Pachetul va fi în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, inclusiv o baterie de rachete Patriot. Statele Unite vor instrui, într-o țară terță, forțele ucrainene cu privire la modul de operare a sistemului Patriot.
Într-o conferință telefonică cu reporterii, marți, un oficial de rang înalt al administrației, care nu a dorit să fie numit, a declarat că Biden și Zelenski au discutat despre o potențială vizită atunci când au vorbit la telefon pe 11 decembrie, iar Casa Albă a transmis oficial o invitație miercurea trecută. Biroul lui Zelenski a acceptat invitația vinerea trecută, iar vizita a fost confirmată duminică.
Biden îl va primi mai întâi pe Zelenski la Casa Albă pentru întâlniri bilaterale cu echipa de securitate națională și cabinetul președintelui american. După o conferință de presă, Zelenski va merge la Capitol Hill și se va adresa unei sesiuni comune a Congresului. El se va întoarce acasă după doar câteva ore petrecute pe teren.
Înaltul oficial al administrației a negat, de asemenea, că Biden va face presiuni asupra lui Zelenski pentru a căuta un final diplomatic al războiului. „Președintele nu vine cu un mesaj care să îl preseze pe Zelenski în vreun fel. Acesta va fi un mesaj de solidaritate și sprijin, de coordonare și aliniere și de asigurare că punem Ucraina în cea mai bună poziție posibilă pentru a-și apăra interesele și a-și asigura obiectivele.”
Nu cred ca Patriot ajuta la ceva. Trebuie tancuri, obuziere, avioane, munitie ca sa elibereze teritoriile ocupate.
Patriot sunt defensive, ii ajuta sa-si apere infrastructura pe care rusii s-au apucat sa o distrugă.
Iar vor avea rusii de lucrat la demilitarizarea aia.
Ca si pana acum nu? Rusia ta s-a facut de tot ca.ca.tul in fata intregii lumi.
@Marius: Exact, ca si pana cum (vezi ca te-i prins, a fost greu?): întâi au tocat armamentul sovietic al ucrainenilor apoi au tocat tot armamentul occidental primit de ucraineni si toaca in continuare….
Si da, s-au făcut de ras, dar este un ras trist: au murit vreo câteva sute de mii de oameni de ambele parti și Ucraina este o ruina.
Intr-o tara terta ca… Romania. Hai cu inca o baterie de rachete si la noi.
Poate cere azil politic si ramane acolo. Ar fi in stare.
@jay: exclus, omul are o treaba de dus la bun sfârșit.
Ha haaaa haaaaa haaaa ha ha haaaa, jay si vct doi clown boys 🤣