Evaziunea fiscală, pretextul perfect: serviciile cer din nou puterea / Ce ar putea învăța Nicușor Dan din experiența lui Traian Băsescu cu binomul 

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți dimineața, că la prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării va discuta dacă e cazul să se modifice Strategia Națională de Apărare, astfel încât serviciile secrete să fie implicate în lupta împotriva evaziunii fiscale, pe fondul deficitului bugetar de peste 9% înregistrat în România – cel mai mare raportat la PIB.

Știm deja că o parte din acest deficit uriaș se explică, pe lângă cheltuielile excesive ale statului cu administrația, prin veniturile bugetare scăzute, situate sub media UE (34,1% din PIB în 2024, comparativ cu media UE de 46,5%). Altfel spus, stăm prost cu colectarea dărilor către stat, iar soluția pe care noul președinte o are în vedere este implicarea serviciilor în lupta cu evaziunea.

Cum a ajuns președintele atât de repede la concluzia că serviciile ne pot salva deficitul? A spus-o tot el cu o zi înainte, după summitul B9 de la Vilnius.

„În privinţa marii evaziuni fiscale am avut chiar aseară o discuţie cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, şi a spus că verifică dacă trebuie, în Strategia Naţională de Apărare, să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Prin urmare, ideea pare să vină de la domnul Predoiu, care la rândul său pare să fie o simplă curea de transmisie a serviciilor. De acum, lucrurile încep să se limpezească ceva mai bine. La fix o săptămână de la preluarea oficială a mandatului, serviciile caută să profite la maximum de deruta noului șef de stat pentru a obține puteri suplimentare, pentru a reveni în jocul de putere și pentru a recupera terenul pierdut în ultimii ani.

Toate aceste puteri suplimentare le revendică, desigur, nu pentru ei, ci pentru a servi patria, pentru un scop nobil – și anume salvarea finanțelor țării de la faliment. Am mai văzut însă acest film, cadru cu cadru, și nu s-a terminat deloc bine. Președintele Traian Băsescu și-a început mandatul în 2005 fix la fel, incluzând corupția în categoria amenințărilor la siguranța națională. Tot prin decizie CSAT a fost modificată strategia de apărare, care le-a permis practic serviciilor de informații, în special SRI, să intre în anchetele penale.

Lupta anticorupție a decolat, dar la pachet au venit excesele și abuzurile unor servicii care au câștigat atât de multă putere și influență, încât au ajuns să conducă de facto România în locul politicienilor, fără a fi supuse însă unui control civil real și fără ca această putere extraordinară să răspundă în fața cuiva. Politicienii și-au luat revanșa târziu, după ce clasa politică a asistat paralizată de groază la defilarea cazărmilor, iar partidele politice au ajuns simple anexe ale unor UM-uri.

Fostul președinte Traian Băsescu, inițial beneficiarul acestei puteri de temut a serviciilor, combinată cu cea a procurorilor și, ulterior, cu cea a inspectorilor fiscali, a căzut el însuși – mai exact, familia și apropiații săi – sub șenilele acestei teribile mașini de război cu corupția și cu evaziunea fiscală. Curtea Constituțională a decis în 2018 că infracțiunile de corupție nu pot fi considerate amenințări la siguranța națională, astfel că mari dosare au căzut în instanță. Lupta anticorupție a încetinit semnificativ, după o serie de alte decizii care au evacuat treptat serviciile din lupta anticorupție.

Exact așa se întâmplă și acum. Noului președinte îi este oferită soluția nucleară la o problemă reală – evaziunea fiscală – dar și promisiunea tacită a unei arme politice pe care o va putea folosi la nevoie. Evaziunea fiscală cu greu poate fi separată de corupție; cele două infracțiuni merg mână în mână. Altfel spus, s-ar putea reface binomul SRI-DNA, dar și militarizarea ANAF, unde au fost detașați, în al doilea mandat al președintelui Băsescu, numeroși ofițeri SRI.

Serviciile vor, în mod natural, mai multă putere, mai multă influență, mai multă imunitate, mai puțin control, cât mai puțină transparență. Am văzut toate aceste tendințe periculoase în legile securității, dezvăluite de G4Media.ro în urmă cu trei ani.

Pe baza experiențelor din trecut, rezultă că mai multă putere pentru servicii fără un control real asupra activității lor nu este deloc o idee bună. Includerea serviciilor în lupta cu evaziunea sau cu corupția este o decizie extremă, riscantă, dar dacă CSAT consideră totuși că este necesară, ea trebuie să vină obligatoriu la pachet cu o reformă din temelii, cu întărirea controlului democratic și cu punerea lor sub comandă civilă.

Apoi, e neclar de ce discuția despre lupta cu evaziunea nu începe cu repararea urgentă a unor legi care au încurajat evaziunea fiscală. De pildă, dezincriminarea faptelor de evaziune fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro nu i-a făcut pe români mai disciplinați în raportarea veniturilor – dimpotrivă. De ce n-ar începe noul guvern lupta cu evaziunea prin a repara câteva legi și, mai ales, prin a reforma ANAF din temelii, trimițând inspectorii politici acasă și angajând profesioniști?

Capacitatea de colectare a statului nu va putea crește cu legi blânde, scrise parcă de evazioniști, cu inspectori ANAF care știu pe de rost cine poate și cine nu poate fi controlat, și cu instituții făcute praf prin politizare. După experiențele ultimilor ani, aruncarea serviciilor în luptă este ultima soluție la care ar trebui să apeleze noul președinte, înainte de a le epuiza pe celelalte.

Am văzut, din experiența ultimilor 20 de ani, că serviciile se pun la dispoziția șefului statului, iau câtă putere pot, servesc patria o vreme, dar apoi se servesc ele din plin de puterea oferită, o exercită în forță, lăsând în urma lor democrația pe butuci. Președintele este puternic când conduce țara cu mâna forte a serviciilor, dar instituțiile democratice slăbesc, pentru că informațiile acumulate în timp despre toate celelalte puteri îi transformă în Stăpânii Inelelor.