Home » Articole » Zelenski anunță o contraofensivă pe frontul din Donețk

Zelenski anunță o contraofensivă pe frontul din Donețk

Zelenski anunță o contraofensivă pe frontul din Donețk
Sursa foto: Andrew Medichini / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că forțele ucrainene au desfășurat cu succes o operațiune de contraofensivă pe frontul din Donețk „în ultimele săptămâni”, transmite cotidianul ucrainean Pravda.

„Am desfășurat una dintre operațiunile noastre de contraofensivă în ultimele săptămâni. Băieții se descurcă excelent. Pe frontul din Donețk, în zonele Pokrovsk și Dobropillia. Luptele sunt intense, dar am reușit să provocăm pierderi semnificative rușilor”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj video pe rețelele sociale.

- articolul continuă mai jos -

Președintele a spus că forțele de apărare ucrainene îi privează pe ruși de capacitatea de a lansa o operațiune ofensivă de amploare pe acest front, pe care o pregătiseră de mult timp.

Zelenski a precizat că, de la începutul acestei contraofensive, forțele ucrainene au eliberat deja 160 km² de teritoriu ucrainean și șapte localități, iar alte 170 km² și nouă localități au fost „curățate de ocupanți”.

El a adăugat că Ucraina și-a completat semnificativ și fondul de prizonieri de război pentru schimburi – există deja aproape 100 de prizonieri de război ruși, „și vor fi mai mulți”.

Președintele a menționat că pierderile rusești doar în zona Pokrovsk, în ultimele săptămâni, s-au ridicat la peste 2.500 de oameni, dintre care peste 1.300 au fost uciși.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole