Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a transmis, vineri seară, o înregistrare video de 11 minute în care face mai multe declarații despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase și despre situația administrativă a acestuia, dar și despre viitorul proiect european din cauza căruia administrația locală a amânat o serie de investiții necesare instituției medicale.
Primarul susține că a fost la fața locului din primul moment și a mulțumit instituțiilor care au intervenit rapid, nominalizând Ambulanța, ISU ș.a.
Chițac a spus că din ”primele momente ale spitalului” și-a dedicat atenția domeniului sanitar și dă detalii despre proiectele de investiții viitoare ales spitalului începând cu minutul 05:00:
Începând de la minutul 07:05 primarul susține că sistemul de detecție ”nu are nicio valoare fără alarmare și stingerea incendiului”. De asemenea, Vergil Chițac recunoaște că spitalul i-a cerut bani pentru sistemul de detecție a incendiului, dar fondurile nu au ajuns la instituția medicală pentru că era deja inițiată ”procedura pentru proiectul de reabilitare energetică a spitalului” pe fonduri europene:
Acesta își încheie declarațiile spunând că angajații primăriei sunt ”servanți publici” și că lucrează ”până seara târziu” pentru a ține ”Constanța pe linia de plutire”. Ultima afirmație a primarului este ”Vaccinați-vă cu toții pentru a nu ajunge în astfel de situații”.
Context
Planul Strategic al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța (SBIC) arată că instituția medicală avea nevoie de investiții importante la instalația electrică, dar acestea au fost amânate de Primăria Constanța, în subordinea căreia se află spitalul, pentru a fi acoperite financiar de banii dintr-un proiect european. Primarul orașului Constanța este Vergil Chițac (PNL).
Amânarea investițiilor a venit pe fondul existenței unor probleme clare de infrastructură. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat vineri că pompierii au făcut două controale la spitalul constănțean, în noiembrie 2020 și unul în februarie 2021. ”Acolo au fost constatate disfuncționalități și nereguli și au fost aplicate sancțiuni”, a spus Bode, fără să spună însă dacă acestea au fost remediate.
Și Raed Arafat a declarat vineri că Inspectoratul pentru Situații de Urgență a găsit probleme la spital, adăugând că responsabil pentru remedierea lor este proprietarul spitalului – în acest caz Primăria Constanța: ”IGSU a alertat că există problemă. Executarea soluțiilor nu aparține de IGSU, DSU, MAI, nici ministrul Sănătății, pentru că aici merge unde e proprietarul, nici măcar de manager nu ține”.
Planul Strategic al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a fost publicat pentru prima dată de ziarul Libertatea.
Surse din cadrul spitalului au declarat pentru G4Media că investițiile urma să fie propuse la începutul anului pe ordinea de zi a Consiliului Local Constanța pentru a primi finanțare, dar acestea au fost retrase ulterior pentru a fi prinse într-un proiect european.
Proiectele de investiție retrase presupuneau:
Un asterix de la baza tabelului precizează că acestea ”au fost tăiate de pe lista de investiții”: ”*Obiectivele scrise cu roșu au fost tăiate de pe lista de investiții de către Primăria Constanța, deoarece urmează a fi realizate în cadrul proiectului european de eficientizare energetică”.
🤑🤑🤑 !!!!!!! 🤮🤮🤮🤮🤮!!!!!!!!
Va mai trebuie pnl, ciuma galbena venita pe cai mai din postura de salvatoare, pai cu genu asta de oameni se vrea reforme în România? Chitac nu este individul care a contaminat cu buna știința parlamentul
Lasa-l dracu de vaccin. Nu este vorba doar de pandemie. Sistemul e putred din cauza voastră.
ĂSTA ESTE NORMAL LA CAP????????
Ce are doza de waxx cu furtul, ticăloșia și incompetența lor congenitală!?
Muhahahaha cata placuta suedeza va da., progresistilor.
pentru că Vergil Chiţac – PNL n-a ezitat să contamineze oamenii cu covid, ştiind bine că este purtător de virus, dar interesȋndu-l mai degrabă să-şi facă campania electorală.
Citești și nu poți să crezi ce citești ! Concluzia este clară: managerul spitalului nu are nici o vină, vina aparține integral primarului din partida VOM(ă) care nu a alocat banii solicitați de către manager pentru că a inițiat un mega proiect pe bani europeni. Iar faza cu „vaccinați-vă ca să nu fiți arși în spital !” este … înfricoșătoare ! Acest om a fost ofițer în marina militară și face de toată rușinea întreaga marină militară.
Vaccinați-va că altfel va ucidem!
O lozincă potrivită pe trendul întregii guvernări.
Ăștia de la PNL, au mirosit cașcavalul gras din pnrr, pai nu, i mai arunci acum de la coloana, sunt mai rai și flamanzi decât cei din PSD
Demisia Voiculescu !!!
Pai dupa mintea acestor tovaraseii, toti o dau cu vaccinu’, ca daca nu, esti „rus”, „chinez”, „conspirationist” sau ce draku’ o mai fi.
Acestia sint de vina, nimeni altcineva, ei s-au jucat cu focul….
Vaccinati-va ca sa nu fiti prinsi in exploziile din spitale, deci. Regretabila replica
De ce nu le-a spus mai bine „nasteti-va imuni” / „emigrati din Romania” „cu toții pentru a nu ajunge în astfel de situații
Asta e cel mai bun sfat ,emigrarea va salvează și de covid,și de explozii in spitale,și de restricții ,dar ce mai important va îndepărtează de cel mai id.ot popor din U.Ecare cauzează primele motive de a emigra.
Nu, mijloacele de detecție sunt importante la ATI, ci ventilarea încăperilor pentru eliminarea oxigenului în exces.
Gata am găsit vinovatul : cel revaccinat , oare nu ii este rușine acestui nesimțit ? Trebuie demis imediat, dar la noi merge.
Bine domnule primar și faptul că ai „proiecte” a ajutat să nu moară oameni? Oamenii aia au murit …înțelegi? Doamne ce indivizi ticăloși avem peste tot în funcții. Și ca să fie totul „perfect” mai e și referința la vaccinare și e complet.
Oare in tara aceasta nu exista oameni capabili? Cum dracu reusim sa gasim numai prosti si hoti pe care sa-i punem in functii de conducere?
Asta nu-i sanatos la cap.Ce are vaccinul cu incendiul.La spital ajung oameni bolnavi nu vaccinati sau nevaccinati.
Cinic, sadic.
Cum 70% din populație trăiește mistic, varză la cap, n-ai cu cine face treabă. Ce proiecte, ce pnnr? Cu cine? Cu analfabeți funcționali?
Daca un obiectiv privat (spital, magazin, fabrica) nu are autorizatie la incendiu si este controlat, patronul e ingropat in amenzi. Proprietarul – stat – Primaria Constanta va raspunde? Va raspunde penal primaria pt.omor din culpa? Un privat putea „amana” investitia pe motiv ca acum nu am bani dar am facut un proiect european?
Omul are o intarziere cognitiva. Normal era ca primaria sa faca o investitie (relativ modesta, mai ales pentru o primarie bogata) intr-un sistem care sa salveze vieti, cu atat mai relevant cu cat venea dupa tragedia de la Piatra Neamt. El zice ca e normal ca la un an de la solicitare si cu 7 morti la activ sa nu fie finantat pentruca la un moment dat in viitor UE va finanta. Pfff
DE NUI DAU FOC CONSTANTENI?
Deci ..pana la investitia pe bani europeni..asta e! Scapa cine poate! In concluzie data viitoare fiti atenti cand votati! Nu e normal sa moara oameni pentru ca nu vrem sa gasim solutii!