Home » Sportz » VIDEO Istvan Kovacs, fază controversată în Liverpool – Real Madrid: Arbitrul român, apărat de UEFA

VIDEO Istvan Kovacs, fază controversată în Liverpool – Real Madrid: Arbitrul român, apărat de UEFA

VIDEO Istvan Kovacs, fază controversată în Liverpool - Real Madrid: Arbitrul român, apărat de UEFA
Istvan Kovacs / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Istvan Kovacs a fost protagonistul unei faze controversate în Liverpool – Real Madrid (scor 1-0 pentru gazde). A dictat inițial lovitură liberă pentru „cormorani”, a fost chemat să vadă reluările, iar asta pentru că presupusul henț era în careul madrilenilor. Arbitrul român i-a supărat pe fanii britanici: nu a dictat penalti, iar decizia a fost susținută de UEFA.

- articolul continuă mai jos -

În minutul 30, șutul lui Szoboszlai este parat de Tchouameni la sacrificiu, dar și cu ajutorul mâinii.

Kovacs a dictat lovitură liberă, iar mai apoi a fost chemat să vadă reluările.

Au urmat minute bune de întrerupere a meciului, iar hențul incriminat se afla în careul celor de la Real Madrid.

După ce a privit de mai multe ori reluările, Istvan Kovacs a luat decizia că nu este henț, spre dezamăgirea fanilor lui Liverpool.

Faza a fost una intens discutată, ea împărțind în două lumea fotbalului.

În rubrica în care sunt analizate fazele controversate, UEFA a scris că arbitrul român a avut dreptate să nu dicteze lovitură de la 11 metri.

„Minutul 34: nu este henț. Mingea a atins brațul stâng al jucătorului cu numărul 14 de la Real Madrid, însă aceasta era aproape de corp, într-o poziție naturală”, a apărut pe site-ul oficial al UEFA, conform gsp.ro.

„Nu poate niciodată să fie henț așa ceva. Nu poți să-ți tai mâinile atunci când îți miști corpul” – Mateu Lahoz, fost important arbitru spaniol, pentru Movistar Plus.

De altă părere este Perez Burrull, fost arbitru spaniol: „S-a evaluat poziția brațului, dacă este suficient de deschis pentru a ocupa spațiu sau dacă este o mișcare naturală.

De asemenea, s-a luat în considerare apropierea și forța loviturii.

Este o fază interpretabilă. Opinia mea se înclină mai degrabă spre penalti, pentru că ambele brațe sunt deschise pe traiectoria mingii” – Perez Burrull, la Radio Marca.

Faza care a încins spiritele: Istvan Kovacs, protagonist
Sursa video: Prima Sport

Rezultatele zilei de marți din Champions League

  • Napoli vs. Frankfurt: 0-0
  • Slavia Praga vs. Arsenal: 0-3
  • Atletico Madrid vs. Union Saint-Gilloise: 3-1
  • Bodo/Glimt vs. AS Monaco: 0-1
  • Juventus vs. Sporting Lisabona: 1-1
  • Liverpool vs. Real Madrid: 1-0
  • Olympiakos vs. PSV Eindhoven: 1-1
  • PSG vs. Bayern Munchen: 1-2
  • Tottenham vs. Copenhaga: 4-0.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole