Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România urmează să plătească 730.000 de euro pentru participarea, în perioada 2025-2027, la Studiul Tendințe în Studiul Internațional al Matematicii și Științelor – TIMSS 2027, precum și 385.000 de euro pentru participarea, în 2025-2028, la Studiul Internațional privind Competențele Digitale și Alfabetizarea Informațională – ICILS 2028, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
Așa cum s-a întâmplat și la precedentele ediții, de organizarea, în România, a acestor studii referitoare la competențele elevilor se va ocupa tot Universitatea din București, care, când a publicat ultimele rezultate TIMSS/ICILS, a anunțat că în 2025 va prezenta și rapoarte naționale rezultate din aceste cercetări, lucru care, însă, nu s-a întâmplat la aproape un an de atunci.
Ambele studii sunt realizate sub umbrela Asociației Internaționale pentru Evaluarea Performanței Educaționale (IEA) și sunt organizate separat de principala cercetare de profil a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), PISA. TIMSS urmărește să evalueze competențele copiilor de clasa a IV-a și a VIII-a la matematică și științe, iar ICILS evaluează capacitatea elevilor de clasa VIII-a de a utiliza tehnologia.
Potrivit proiectului de HG pus în consultare de Ministerul Educației, Universitatea din București, care s-a ocupat și până acum de aceste cercetări, este desemnată Centru Național ICILS 2028 și Centru Național TIMSS 2027. În această calitatea, ea va gestiona și coordona implementarea studiilor, va comunica cu consorțiile internaționale care se ocupă de cele două cercetări, va selecta eșantioanele naționale, va pregăti testarea pilot și testarea principală și va analiza datele naționale, va elabora rapoarte naționale și va disemina rezultatele studiilor la nivel național.
Pentru participarea la TIMSS 2027, România va plăti o taxă internațională în cuantum de 730.000 euro. Suma va fi plătită în patru tranșe anuale:
Potrivit proiectului de HG, costurile operaționale prevăzute pentru implementarea studiului TIMSS 2027 sunt de 160.000 euro.