Home » Articole » VIDEO Imagini inedite cu un lynx la plimbare prin Parcul Național Cozia, unde trăiesc aproximativ 20 de exemplare de râs

VIDEO Imagini inedite cu un lynx la plimbare prin Parcul Național Cozia, unde trăiesc aproximativ 20 de exemplare de râs

VIDEO Imagini inedite cu un lynx la plimbare prin Parcul Național Cozia, unde trăiesc aproximativ 20 de exemplare de râs
Sursa: Captură Facebook
Ascultă articolul

Reprezentanţii Parcului Naţional Cozia au postat, zilele trecute,  pe pagina de Facebook, o filmare ce surprinde mai multe exemplare de lincşi, în contextul în care la noi în ţară este răspândit mai ales în pădurile Carpaţilor Orientali, dar şi în Munţii Apuseni.

Potrivit Adevărul.ro, al treilea mare prădător al Europei, după urs şi lup, considerat cea mai mare felină de pe continent, şi poreclit „Puma Carpaţilor”, interferează rareori cu omul.

- articolul continuă mai jos -

Dotat cu văz şi auz extrem de fine şi fiind un carnivor extrem de discret şi izolat, râsul este foarte de rar observat în libertate. În Parcul Naţional Cozia a putut fi surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere ale celor de la Romsilva – Direcţia Silvică Vâlcea, în ipostaze preţioase având în vedere că rareori este observat ziua în amiaza mare, activitatea cea mai intensă desfăşurând-o dimineaţa devreme şi seara târziu.

Filmarea vine însoţită de următoarea explicaţie: „În Parcul Naţional Cozia au fost semnalate şi inventariate aproximativ 20 de exemplare de râs (Lynx lynx), reprezentând o populaţie foarte viguroasă şi bine conservată. Ecosistemele formate din păduri bătrâne pe suprafeţe mari, presărate cu stâncării secundare, reprezintă locul ideal de viaţă al acestor feline.

Aici hrana lor, în special cervicide (căprioare, capre negre), şoareci, păsări etc. se poate găsi din abundenţă. Netulburarea liniştii de către oameni, pe toată perioada anului, este un factor esenţial în bunăstarea acestei populaţii”, se precizează în descriere.

Apoi sunt făcute câteva menţiuni despre Parcul National Cozia: „Unul din cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, este situat în judeţul Vâlcea şi cuprinde masivul Cozia şi o parte a Munţilor Lotrului. Romsilva – Parcul National Cozia are o suprafaţă de 17.100 de hectare, din care 16.070 hectare păduri, 8.134 hectare păduri din acestea fiind incluse în zone de protecţie integrală, unde nu este permisă intervenţia umană”.

În România, râsul carpatin are, oficial, populaţia cea mai bine reprezentată după cele din Rusia. Considerat monument al naturii, fiind protejat de lege şi ocrotit în rezervaţiile şi în arealele pe care le ocupă, este cel mai des întâlnit între 800 şi 1.500 de metri.

Cea mai mare pisică a continentului nostru trăieşte „de-a lungul lanţurilor muntoase din sud-estul şi centrul Europei, dar şi din nordul sau estul continentului, până în pădurile boreale ale Rusiei, apoi Centrul Asiei şi platoul Tibetan.

În Europa trăiesc circa 9.000 – 10.000 de râşi, , iar dintre aceştia, circa 1.200 – 1.500 de indivizi trăiesc în pădurile de pe teritoriul României, figurând pe lista animalelor strict protejate”, după cum se menţionează într-un documentar al celor de la World Wide Fund for Nature (WWF), despre felina emblematică a Carpaţilor.

Citește integral pe Adevărul.ro

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole