G4Media.ro

VIDEO Gest emoționant al personalului medical de la Spitalul ”Victor Babeș” din…

VIDEO Gest emoționant al personalului medical de la Spitalul ”Victor Babeș” din București pentru colegii lor de la Secția Pneumologie: ”Bravo vouă, eroilor!”

Personalul medical de la Spitalul ”Victor Babeș” din București a relizat un clip emoționant în care își exprimă susținerea și aprecierea pentru colegii lor de la Secția Pneumologie.

”Super eroii de la Sp. Cl. Dr. Victor Babes BUCURESTI, Sectia Pneumologie 1, linia 1!! Noi stam la munca pentru voi, voi stati acasa pentru noi!!”, a scris pe Facebook Diana Matei, asistentă medicală la ”Victor Babeș”, cea care a distribuit clipul.

Potrivit Administrației Spitalelor, un număr de 25 de angajaţi ai Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Dr.Victor Babeş” sunt pozitivi pentru SARS-CoV-2.

„În aceste zile, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr.Victor Babeş’ din Bucureşti, unitate medicală de primă linie în lupta pentru combaterea pandemiei, continuă testarea personalului medical care s-a ocupat, în ultimele 3 săptămâni, de îngrijirea pacienţilor COVID-19. Din prima serie de 200 de angajaţi testaţi, în total 25 de persoane sunt pozitive pentru SARS-CoV-2, toate cazurile fiind raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare. Este vorba despre 2 medici primari, 3 medici rezidenţi şi 20 de asistente şi infirmiere”, a precizat vineri sursa citată.

Toţi cei 25 de angajaţi sunt asimptomatici şi au fost imediat internaţi şi izolaţi în cadrul spitalului. În acest moment, se derulează procesul de testare pentru restul de 200 de angajaţi implicaţi direct în îngrijirea pacienţilor COVID-19.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Tipic romanesc…poate sunt pacienți care au nevoie de ajutor si astea stau sa danseze pe hol.
    Pt miile de pacienți fara relații cu voi ,care așteaptă
    să treaca un dr. sau o asistentă sa-i vada cum rămâne????

    • La fel de „tipic romanesc” e si gargara voastra, carcotasilor. Popor mai „salbatic” (carcotas), mai rar pe lumea asta! Tot timpul comenteaza despre tot ce e negativ, in loc sa vada si partea pozitiva din situatii, din oameni!
      Da, acele asistente au facut o pauza de cateva minute ptr a filma un moment sensibil, de compasiune si apreciere ptr colegii lor, ptr doctori si cei din sistemul medical. Da, cu siguranta nici ei/ele nu si-au dorit aceasta pandemie. Da, cel mai probabil, isi fac treaba cat pot ei/ele mai bine in aceste momente. Da, probabil au dorit sa transmita un mesaj catre oameni, ca sunt acolo ptr a ajuta, ca trebuie sa fim uniti in aceste momente.
      Daca tu sau altii credeti ca puteti face mai mult, nu va opreste cineva sa ajutati. La gargara, nimeni nu-l intrece pe roman, dar cand vine vorba de facut, destui se fac pierduti.

    • @Abc
      Hai sictir!

    • @abc asa sunt romanii in general ii fac eroi pe cei care trebuie sa isi faca meseria.

      Medicii nu sunt eroi la fel cum nici pompierii. Sunt oameni care si-au ales aceasta meserie si trebuie sa o practice conform fisei de post.
      Hai sa lasam aceste prostii cu „eroi” deoparte si sa nu-i ridicam in slavi.

      Poate ne explici si noua cum doctorii pot fi eroi. Isi dau ei viata pentru a apara ceva? Nu imi este clar

    • Curios, cum nu aud astfel de opinii pe unde sunt acum (10k km distanta). Din contra, lumea si guvernul ii respecta, aplauda si incearca sa-i ajute cum pot mai bine. Si da, uneori poate-i numesc (,) chiar eroi. E alegerea fiecaruia.
      Dar da, fiecare cu propria opinie. Voi nu aveti decat sa-i faceti cum doriti, daca asta va gadila orgoliul. Reiterez ce am scris mai sus.

  2. Bravo voua, Eroilor!
    In Germania TOTI sunt EROI, in frunte cu Statul german…
    „O altă explicaţie pentru rata scăzută a mortalităţii este numărul mare de teste efecuate în Germania. Sunt depistate mai multe persoane asimptomatice ori cu simptome uşoare, astfel că este în creştere numărul îmbolnăvirilor, dar nu şi al deceselor. „În mod automat, rata deceselor scade pe hârtie”, explică profesorul Krausslich.
    Dar există şi factori medicali semnificativi care contribuie la menţinerea la un nivel redus a ratei deceselor în Germania. Principalii factori sunt testarea extinsă, tratamentele aplicate în etapele incipiente, numărul mare de locuri la terapie intensivă şi un sistem guvernamental credibil, care facilitează respectarea recomandărilor de distanţare socială, observă NYT.
    „În Germania avem atât de puţine decese în acest moment comparativ cu numărul persoanelor infectate pentru că sunt efectuate extrem de multe diagnosticări în laborator”, explică dr. Christian Drosten, şeful secţiei de Virologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin.

    Până în prezent, Germania a efectuat în medie circa 350.000 de teste de coronavirus pe săptămână(!!), mult mai multe decât orice altă ţară europeană.

    „Dacă avem un diagnostic în fază INCIPIENTA şi poţi trata pacientul de la început, spre exemplu prin cuplarea la un aparat de ventilaţie artificială INAINTE de a i se deteriora starea, şansele de supravieţuire sunt mult mai mari”, subliniază profesorul Krausslich.
    În plus, personalul medical, care prezintă riscuri mari de a lua virusul, este testat cu regularitate.
    „Testarea şi depistarea contactelor sunt elemenele strategiei care a avut succes în Coreea de Sud, iar noi am încercat să învăţăm din acest model”, explică profesorul Hendrik Streeck.
    În plus, Germania are un Sistem medical PUBLIC SOLID. Spre exemplu, înainte de pandemie, Spitalul Universitar Giessen avea 173 de locuri la terapie intensivă.
    „Avem o capacitate atât de mare încât acum acceptăm pacienţi din Italia, Spania şi Franţa. Suntem foarte puternici la capitolul terapie intensivă”, afirmă Susanne Herold, specialist în pneumologie.
    Sunt numite taxiuri corona: medici în costume de protecţie care se deplasează pe străzile oraşului Heidelberg pentru a verifica starea pacienţilor aflaţi la domiciliu. Fac analize sanguine, observă semnale care ar putea indica deteriorarea stării de sănătate. Pot recomanda spitalizare chiar şi pentru pacienţii care au simptome uşoare.

  3. Eroi pe naiba. Exagerați. Eroi sunt și gunoierii!

    • Adevarat mi se pare exagerata chestia asta cu eroi. Pai asta este meseria de doctor. La fel putem spune si despre pompieri care-si pun viata in pericol daca nu zilnic cel putin odata pe saptamana sau luna pentru a salva vieti.

  4. Tara arde și baba……. dansează! Duceți-vă sa vedeți ce fac pacientii, „eroilor” ! Și de ce va autointitulat „eroi”, pentru ca va faceți treaba fără șpagă?!