Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-vicepreședintele PSD Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a transmis, vineri, un mesaj video în care se adresează activului de partid, îndemnându-i să o voteze pe Elena Lasconi. „Îmi doresc tare mult să continuăm proiectele de modernizare cu fonduri europene. Din câte știu, fonduri nerambursabile în ruble nu se acordă”, explică Daniel Băluță.
„Dragii mei, vă rog să ieșiți la vot și să fiți vigilenți. Sunt alegeri cruciale în toată țara. Alegerea noastră știu că nu e ușoară, în ultimii ani s-au spus vorbe grele. Noi am fost jigniți și numiți ciuma roșie, noi am suportat mesajele de pe plăcuțele suedeze, noi am fost scoși vinovați pentru toate neajunsurile din țara asta. Și totuși, astăzi nu avem altă soluție. Situația este extrem de gravă și numai împreună putem evita reîntoarcerea în trecutul întunecat.
Nu vă cer să uitați nedreptatea. Vă rog doar să vedeți lucrurile care ne unesc și care pot feri România de izolare și de sărăcie.
Unica noastră șansă este Europa. O susțin pe doamna Elena Lasconi la Președinția României, pentru că cealaltă opțiune înseamnă dezastru pentru România. Vă rog frumos să votați inteligent”, afirmă primarul Sectorului 4.
ciuma e bland zis. placutele suedeze sunt nimic pe langa ce merita.
Cate ati spus si voi despre USR…
Nu trebuie sa ne iubim. Sunt momente dificile si trebuie sa luptam impreuna pentru a reusi.
ce teatru ieftin. merita din plin toate placutele. norocul lui ca ne e mai frica de rusi decat de el.
Pai, tot ciuma sunt si merita din plin si acum placutele suedeze…luati cu paine daca aveti greturi ! :)))
Si noua ne-a fost greu sa-l votam pe Iliescu in turul 2, in 2000. E randul vostru!
Scuze, domlu, dar ati fost numit asa pe buna dreptate…sau ai uitat cand dracnea se chinuia din rasputeri sa scape de puscarie?