”Trump nu are cărțile la el”. Analiză de Anne Applebaum, pentru The Atlantic

Președintele Donald Trump l-a mustrat pe președintele Volodimir Zelenski în Biroul Oval, începe o analiză a Annei Applebaum pentru publicația americană The Atlantic, redată integral mai jos:

”A permis Pentagonului, de două ori, să oprească transporturi militare prearanjate către Ucraina. A promis că, odată ce tranșa actuală de armament se va epuiza, nu vor mai fi altele. A tăiat sau a amenințat că va tăia fondurile americane care susțineau anterior mass-media independentă și opoziția în limba rusă.

Administrația sa relaxează lent și în liniște sancțiunile împotriva Rusiei, punând capăt „sancțiunilor de bază și acțiunilor de control al exporturilor care au menținut și sporit presiunea SUA, conform unui raport al minorității din Senat.

„Fiecare lună petrecută la putere fără acțiune a întărit poziția lui Putin, a slăbit-o pe a noastră și a subminat eforturile Ucrainei de a pune capăt războiului”, au scris senatorii Jeanne Shaheen și Elizabeth Warren într-o declarație comună.

Multe dintre aceste schimbări au trecut aproape neobservate în Statele Unite. Dar ele sunt larg cunoscute în Rusia. Atacurile administrației asupra lui Zelenski, a europenilor și a postului Vocea Americii au fost celebrate la televiziunea rusă. Desigur, Vladimir Putin știe despre ridicarea lentă a sancțiunilor. Ca urmare, președintele rus a făcut clar un calcul: Trump, pentru a folosi limbajul pe care l-a aruncat odată către Zelenski, nu are atuuri (”nu are cărțile la el”, n.red.).

Trump spune că dorește să pună capăt războiului din Ucraina și, uneori, spune și că este supărat că Putin nu vrea. Dar dacă SUA nu sunt dispuse să folosească niciun instrument economic, militar sau politic pentru a ajuta Ucraina, dacă Trump nu va pune nicio presiune diplomatică asupra lui Putin sau noi sancțiuni asupra resurselor rusești, atunci dorința sinceră a președintelui american de a fi văzut ca un pacificator poate fi ignorată în siguranță. Nu e de mirare că toate termenele de negociere ale lui Trump pentru Rusia au trecut, fără niciun efect, și nu e de mirare că invitația la Anchorage nu a produs niciun rezultat.

Nu sunt multe alte lucruri de spus despre întâlnirea de ieri dintre Trump și Putin în Alaska, în afară de a observa elementele de tragedie și farsă care se împletesc. A fost jenant pentru americani să primească pe teritoriul lor un cunoscut criminal de război căutat. A fost umilitor să-l privești pe un președinte american acționând ca un cățeluș fericit la întâlnirea cu dictatorul unui stat mult mai sărac, mult mai puțin important, tratându-l ca pe un superior.

Este chinuitor să-ți imaginezi cât de rău a înțeles trimisul diplomatic al lui Trump, Steve Witkoff, un amator copleșit de situație, ultima sa întâlnire cu Putin la Moscova, dacă a crezut că summitul din Alaska va avea succes. Este de rău augur că Trump spune acum că nu dorește să insiste pentru o încetare a focului, ci pentru negocieri de pace, deoarece această ultimă formulă îi dă lui Putin timp să continue să ucidă ucraineni. Este ciudat că rapoartele rusești despre întâlnire s-au concentrat pe cooperarea în afaceri. „Parteneriatul de afaceri și de investiții ruso-american are un potențial imens”, a spus Putin astăzi.

Apreciez că mulți ucraineni, europeni și, desigur, americani sunt ușurați că Trump nu a anunțat ceva mai rău. Nu a cerut capitularea Ucrainei sau cedarea de teritoriu. Dacă nu există protocoale secrete, poate niște înțelegeri de afaceri, despre care nu am aflat încă, Anchorage probabil nu va fi amintit ca una dintre scenele crimelor istoriei, o nouă Conferință de la München sau un Pact Molotov-Ribbentrop. Dar asta e o țintă foarte ușor de atins.

O modalitate mai bună de a înțelege Anchorage nu este ca începutul a ceva nou, ci ca punctul culminant al unui proces mai lung. Pe măsură ce SUA își dezmembrează instrumentele de politică externă, pe măsură ce această administrație îi concediază pe oamenii care știu să le folosească, capacitatea noastră de a acționa cu agilitate va scădea.

De la Departamentul de Trezorerie la Agenția SUA pentru Media Globală, de la Departamentul de Stat la Biroul Directorului de Informații Naționale, agenție după agenție este subminată, în mod deliberat sau accidental, de numiri politice care sunt necalificate, lașe sau ostile propriei lor misiuni.

SUA schimbă tabăra.

SUA ”nu au cărțile” pentru că le-am cedat. Dacă vrem să le jucăm din nou vreodată, va trebui să le recâștigăm: să înarmăm Ucraina, să extindem sancțiunile, să oprim roiurile letale de drone, să distrugem economia rusă și să câștigăm războiul. Atunci va fi pace.