Ura față de profesori

O propunere de un ridicol evident, ironizată de cititorii Edupedu.ro, mulți dintre ei profesori care au expus miza rapid: mai mulți bani dați de stat direct către universități și nu pe baze meritocratice, ci prin obligarea studenților să parcurgă un număr și mai mare de ani de studiu, de care condiționează angajarea în școli. 

Cum susțin universitarii necesitatea ca viitorii profesori să facă obligatoriu masteratul didactic și masteratul de specialitate? 

• Argumentând că, fără masteratul de specialitate, studenții nu au cunoștințe suficiente cât să le predea copiilor de clasele V-XII o materie pe care au dovedit totuși că o stăpânesc în esență încă de la finalizarea cu succes a Bacalaureatului, de la admiterea la facultate și pe care se presupune că au continuat să o studieze cu succes din moment ce au obținut diploma de licență. 

Întrebarea legitimă care se ridică de aici este: ce fac acești profesori universitari cu studenții lor în timpul celor 3 sau 4 ani de studii de licență pe care primesc bani de la stat? Ce învață studenții în facultate? De ce mai fac facultatea, dacă în urma ei nu le pot explica materia pe care au învățat-o în liceu și apoi încă cel puțin 3 ani la facultate, unor copii de 10 ani, de 14 ani, de 17 ani?

Propunerea ca viitorii profesori să facă 3 ani de licență, 2 ani de master de specialitate și încă 2 sau 1 an de masterat – în total 6 sau 7 ani – pentru a se putea angaja apoi într-o școală gimnazială sau liceu, moment de la care sunt obligați să parcurgă constant cursuri de formare pentru avansarea în carieră, este și fără precedent în actualitatea europeană. În vreme ce organizațiile internaționale vorbesc despre diversificarea rutelor de acces la cariera de profesor, universitățile din România – care nu prind top 500 în niciun ranking internațional și care de ani de zile în domeniul Educație sunt codașele clasamentelor domeniilor de studii universitare – nu știu cum să-și facă studenții clienți pentru încă și mai mulți ani și statul captiv pentru încă și mai mulți bani acordați de la buget, fără evaluare de calitate.  

Poate că cel mai greu de înțeles este lipsa de minimă înțelegere față de copii și față de mediul preuniversitar. Dorința celor 2 masterate obligatorii pentru profesorii debutanți este avansată exact în anul în care măsurile de austeritate au ciuruit preuniversitarul. Și la un an de la încasarea de către universitari a unor lefuri mai mari fără o zi de grevă, dar în urma celei mai mari greve din ultimii 20 de ani lansate de profesorii din preuniversitar. 

Incredibil cum ministrul autointitulat „al austerității” și paratrăznetul lui Bolojan n-a respins nicio secundă propunerea ca statul să dea și mai mulți bani către universitar fix în anul în care preuniversitarul este ținta celor mai dure măsuri de austeritate impuse de Guvernul Bolojan cu scopul de a scoate România din uriașul deficit lăsat de Guvernele Ciucă-Ciolacu. 

• „Ca ministru, cu siguranță vreau să avem și o componentă didactică importantă, dar nu vreau ca masteratele de specialitate să fie afectate de o posibilă astfel de opțiune. Cum vom reuși să facem asta nu știu. De la dvs aștept soluții și propuneri”, le-a transmis Daniel David profesorilor universitari prezenți la dezbatere, care i-au avansat propunerea ca tinerii care vor o carieră în școală să facă obligatoriu 2 masterate pentru a deveni profesor. 
• De remarcat că dezbaterea în care a fost avansată oficial propunerea obligării viitorilor profesori la două masterate a fost organizată tocmai de Academia Română, for populat de naționaliști, „suveraniști” și care promovează masiv curentul protocronist apărut în perioada comunistă – potrivit unei analize G4Media.ro, care relatează că Academia Română vrea să se implice formal în activitatea Ministerului Educației.

O privire rapidă asupra recomandărilor primite de România de la OCDE, dar și asupra recentelor studii și cercetări relevante la nivel global în domeniul științelor educației, ne arată că înființarea unei rute unice pentru cei care vor să devină profesori, cu 2 masterate obligatorii înainte de a intra în cariera de profesor este o invenție românească. 

Pentru notoriul proiect „România Educată” al fostului președinte Iohannis, soldat cu legile educației Iohannis-Deca din 2023, România a plătit în mod corect OCDE pentru numeroase recomandări cu privire la reformarea profesiei didactice la noi în țară. Acestea nu pomenesc nicăieri adâncirea și extinderea studiilor de specialitate, ci propun ca reforma accesului la carieră să plece de la definirea unor competențe clare pentru profesori, alinierea acestor competențe la nevoile curriculare, diversificarea căilor de acces în cariera didactică, revizuirea curriculumului pentru formarea inițială a profesorului (nu extinderea acesteia), dezvoltarea mentoratelor și soluțiilor de evaluare a profesorilor.

Nicio vorbă despre mai multe studii „de specialitate”, la nivel de master(e).

La ani de zile de la acele recomandări cerute, culmea, chiar de România, tot de la OCDE aflăm, via cel mai recent raport anual „Education at a Glance”, că România nu oferă căi de acces în cariera didactică pentru persoane din alte domenii de activitate, soluție la care apelează majoritatea țărilor OCDE care oferă astfel de date.  

Iar într-o opinie publicată recent care pornește de la problematica învățământului profesional, directorul pentru Educație al OCDE, Andreas Schleicher, cunoscut și ca fondatorul testărilor PISA, a atins din nou problema nevoii de acces diversificat la catedre, nu de supraîncărcare a profesorilor. El scria, pornind de la nevoile școlilor profesionale: „Dacă încercăm să îi ținem pe profesorii din școli cu informația la zi în ceea ce privește expertiza din industrie, vom goni mereu după un viitor și vom fi mereu în întârziere. Ce ar fi mai inteligent de făcut? Să aducem industria în clasă. Să echipăm oamenii din companii cu acele competențe necesare pentru a preda, pentru a oferi mentorat, pentru a împărtăși cunoștințele lor. (…)”

Dar realitatea arată că puțini vor să se facă profesor în România: La concursul pentru angajare în învățământ din acest an au venit doar 200 de candidați pentru examenul de profesor de Fizică, deși există 700 de locuri libere, avertiza în septembrie secretarul de stat Sorin Ion.

Deci în condițiile în care România traversează o criză a resurselor umane în școală la unele discipline-cheie pentru competențele elevilor, un cerc mic de universitari propune restrângerea încă și mai zdravănă a zonei de recrutare. 

O propunere care otrăvește încă o dată lumea profesorilor, atacați acum nu doar de guvern, ci și de propriii lor mentori din universitar. 

Și poate vă întrebați de ce se face premierul Ilie Bolojan responsabil de tăierile contabile din educație, în aceeași ca ministrul Educației? Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient – a declarat șeful Executivului în apărarea ministrului Educației. „Creșterea normei didactice nu a ținut de ministrul educației. A fost o decizie a coaliției de guvernare care a fost prinsă în programul de guvernare”, a întărit și într-un interviu acordat G4Media.ro.

Informații dublate și de poziția ministrului Educației și Cercetării, care s-a declarat „un paratrăsnet de la adoptarea Pachetului unu”. Deci Daniel David doar a încasat nemulțumirile generate de fapt de șeful Guvernului din care face parte, cu scopul de a-și proteja sursa puterii.

Și potrivit surselor Edupedu.ro șeful Executivului este cel care a impus multiplele măsuri de austeritate în educație gândite de propriii apropiați, unii foști consilieri, alții sfătuitori neoficiali. Șeful Executivului a respins în repetate rânduri argumentele aduse de specialiștii în educație, pentru a-l convinge apoi și pe Daniel David să aplice tăierile.

Nu mai mică este însă responsabilitatea lui Daniel David, primul ministru al Educației și Cercetării după „cutremurul Georgescu”. În loc să apere reformarea educației pe principiile indicate de toate studiile făcute de OECD la comanda României, într-un moment istoric de mare vulnerabilitate socială și politică, Daniel David a abandonat rapid disputa cu Bolojan, în schimbul menținerii pe funcție și cu ochii spre o nouă mărire.

• Între timp, 75,3% dintre români consideră că norocul este important în viaţă, 41,6% spun că au avut o întâmplare în care o superstiţie s-a adeverit, 28,9% cred că anumite locuri precum Munţii Bucegi sau Sarmisegetusa emană energii speciale, 38,2% dintre români sunt de acord cu afirmaţia „Anumite persoane au capacităţi speciale (clarviziune, telepatie, vindecare prin atingere)” – potrivit Barometrului „România între Magie şi Ezoterie”, realizat de INSCOP Research și prezentat la începutul acestei săptămâni.

Însă în educație, discursul înveninat de ură la adresa profesorilor din preuniversitar este singura constantă de la preluarea celui de-al doilea mandat de către Daniel David, ministrul care și-a declarat ca misiune lupta împotriva conspirațiilor și a pseudoștiinței. Ministrul care a declarat că profesorii ar trebui să vină la școală cele 8 ore pe zi pentru care sunt plătiți ca să fim siguri că își folosesc mintea la job-ul pentru care primesc banii este chiar cel care nu a luat nici măcar o singură decizie executivă cu scopul de a evalua cadrele didactice – așa cum i-a sugerat OECD – pentru a-și identifica angajații slabi și pentru a-i lua din fața copiilor. Este cel care nu a acordat școlilor spațiile în plus de care profesorii și elevii în mod legitim au nevoie.

Un efect sigur al celor 3 luni de critici lansate la adresa tuturor profesorilor din preuniversitar este lovirea puținilor profesori buni din clasele copiilor noștri. Oameni care se simt tot mai izolați în cancelarii sunt astăzi aruncați sunt sub tirul întregii societăți, contaminate de uri în care copilul nu contează. Profesorul din primar și gimnaziu nu contează. Ci numai economia și norma. Așa cum am văzut și în dezbaterea pe curriculumurile de liceu.

Și dacă vă întrebați cât valorează pentru Guvernul Bolojan o oră predată de un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică, atunci aflați că acesta este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat. Greu de anticipat câți se vor bate să facă încă un masterat, ca să poată să ajungă profesor.

Nicio măsură de care școala românească are nevoie ca de aer după „cutremurul Georgescu” nu a fost discutată în primele 4 luni de Guvernare Bolojan, care a folosit și folosește însă educația ca principală pușculiță de economii.

Măsurile indicate de specialiștii chestionați de Guverne, dar ignorate de atâția ani de autoritățile de la București:

• Angajarea de asistenți de profesori, de consilieri, de facilitatori, de profesori de sprijin.  Școala din România are în principiu aceeași schemă de Resurse Umane ca în vremea părinților noștri, în condițiile în care birocrația a crescut semnificativ, iar realitățile socio-economice fac profesia mult mai dificilă și mai puțin atractivă. Profesorul asistent nu există nici măcar ca plan în școlile publice, potrivit documentelor oficiale ale Comisiei Europene. Iar România are cea mai mare medie de elevi per profesor din Uniunea Europeană în învățământul primar. 
• Introducerea mesei calde în toate școlile din statul aflat pe penultimul loc la sărăcie în UE și pe locuri fruntașe la obezitate infantilă
• Acordarea de spații școlare, astfel încât toate școlile să funcționeze într-un schimb și învățătorii să aibă unde să facă orele remediale, iar profesorii să aibă cabinete din care să își facă cursurile și actele la care sunt obligați în cele 8 ore pe care ministrul i-a acuzat în repetate rânduri că nu și le fac
• Abordarea integrată a școlii, astfel încât copiii și adolescenții să poată rămâne după ore în spațiul școlii pentru discuții deschise cu propriii lor profesori, pentru activități sportive sau orice activitate în supravegherea profesorilor – în țara campioană la sevraj psihologic în rândul copiilor de 11, 13 și 15 ani atunci când le este tăiat accesul la telefon
• Desființarea titularizării și readucerea angajării profesorilor pe școală, așa cum a fost introdusă de Miclea-Funeriu în legea 1/2011, cu Consilii de Administrație întărite astfel încât să nu înlocuiască politizarea din prezent cu un alt tip de abuz de influență.

Identificarea rapidă și obligatorie a cadrelor didactice abuzive sau pur și simplu indolente, care nu își fac treaba, și eliminarea lor din sistem, exact de către ministrul și premierul care cu mare lejeritate induc despre toți ideea că sunt leneși, ineficienți și mincinoși – este o prioritate ratată cu brio. Cât cinism ca Bolojan și David să le dea fix acestor profesori pe care nu i-au cruțat în vară de nicio acuzație pentru a-și justifica tăierile, deci să le dea tot lor ore în plus cu și mai mulți copii sub oblăduire? Pe cine se răzbună oare Daniel David și Ilie Bolojan? Pe profesori sau pe societate? Și pentru ce? Mult mai ușor ar fi trebuit să fie pentru bărbații de stat fermi pe care îi avem să aplice măsurile corecte de identificare om cu om a cadrelor didactice criticate în vară și de demitere a acestora care nu își fac treaba, în locul sancționării societății pentru o vină cu responsabil neidentificat în generalizare.

Ura despre care vorbesc încă de la început poate să pară un cuvânt greu, dar cum altfel s-ar putea traduce, în termeni umani, nivelul de batjocură, indiferență, sfidare ce răzbate din măsurile și discuțiile purtate de decidenți și de „influencerii” din Educație pe seama viitorului celor care au drept sarcină să le ofere învățătură și mentorat copiilor?