Home » Articole » UPDATE Israelul a lovit un spital din Gaza, ucigând cel puţin 19 persoane, inclusiv trei jurnalişti / Unul dintre ei lucra pentru Reuters

UPDATE Israelul a lovit un spital din Gaza, ucigând cel puţin 19 persoane, inclusiv trei jurnalişti / Unul dintre ei lucra pentru Reuters

25 aug. 2025
UPDATE Israelul a lovit un spital din Gaza, ucigând cel puţin 19 persoane, inclusiv trei jurnalişti / Unul dintre ei lucra pentru Reuters
Photo 102634464 © Couperfield | Dreamstime.com
Ascultă articolul

UPDATE: Cel puțin 19 persoane au fost ucise luni în atacul israelian asupra spitalului Nasser din Khan Younis, printre care și mai mulți jurnaliști, au declarat autoritățile palestiniene. Șeful IDF, Eyal Zamir, a ordonat o anchetă imediată, armata israeliană declarând că regretă orice prejudiciu adus persoanelor neimplicate și că nu vizează jurnaliștii, acționând în același timp pentru a minimiza victimele civile și a asigura siguranța trupelor. Oficialii militari au declarat că spitalul a fost atacat după ce a fost detectată o „amenințare credibilă” pe acoperișul său, transmite ynetnews.com.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Știrea inițială: Atacuri israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis luni cel puţin 15 persoane, printre care trei jurnalişti, unul dintre ei lucrând pentru Reuters, au declarat oficiali palestinieni din domeniul Sănătăţii controlat de teroriștii Hamas, transmite News.ro.

Cameramanul Hussam al-Masri, unul dintre jurnaliştii ucişi în atacuri, potrivit oficialilor, lucra pentru Reuters. Fotograful Hatem Khaled, care şi el avea contract cu Reuters, a fost rănit, au declarat oficialii.

Atât armata israeliană, cât şi biroul prim-ministrului nu au făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la aceste lovituri, menţionează Reuters.

Potrivit Sky News, printre jurnaliştii morţi se numără şi un reporter al canalului Al-Jazeera, transmite News.ro.
Într-o declaraţie distribuită pe reţelele sociale, Ministerul Sănătăţii din Gaza, controlat de teroriștii Hamas, a declarat că au avut loc două atacuri. Primul a vizat etajul al patrulea al spitalului, iar al doilea ar fi avut loc în timp ce echipajele de ambulanţă încercau să recupereze răniţii şi morţii.
Martorii au declarat că a doua lovitură a avut loc după ce salvatorii, jurnaliştii şi alte persoane s-au grăbit să ajungă la locul atacului iniţial. Imaginile Reuters au arătat că transmisia video în direct de la spitalul din Khan Younis, care erau filmate de Masri, s-a oprit brusc în momentul atacului.
Oficialii sanitari din Gaza i-au numit pe ceilalţi trei jurnalişti ucişi ca fiind Mariam Abu Dagga, Mohammed Salama şi Moaz Abu Taha. Printre cei ucişi se numără şi un lucrător de la serviciul de salvare, au adăugat aceştia.
Mai mult de 240 de jurnalişti palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene în Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie 2023, potrivit Sindicatului jurnaliştilor palestinieni.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole