Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Armata israeliană a anunţat miercuri lansarea unei „vaste operaţiuni” împotriva grupurilor armate palestiniene din nordul Cisiordaniei ocupate, relatează AFP.
„În timpul nopţii (de marţi spre miercuri), forţele (israeliene) au început să acţioneze ca parte a unei ample operaţiuni antiteroriste în regiunea nordică” a Cisiordaniei, se arată într-un comunicat al armatei israeliene.
Forţele israeliene „nu vor permite terorismului să prindă rădăcini acolo”, a adăugat armata israeliană.
Israelul ocupă Cisiordania din 1967.
Contactată de AFP, armata israeliană a indicat că aceasta nu este o desfăşurare ca parte a „operaţiunii sale antiteroriste” lansate în ianuarie 2025 şi care vizează în principal taberele de refugiaţi palestinieni din regiune, ci mai degrabă o „nouă operaţiune”. Instituția nu a oferit deocamdată alte detalii.
Articolul continuă mai jos
Violenţele s-a intensificat, în Cisiordania, de la începutul războiului din Gaza, declanşat de atacul sângeros asupra sudului Israelului al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe 7 octombrie 2023.
Din 7 octombrie, peste o mie de palestinieni, inclusiv mulţi combatanţi, dar şi numeroşi civili, au fost ucişi acolo de soldaţi sau colonişti israelieni, conform unui bilanţ al AFP bazat pe date de la Autoritatea Palestiniană.
În acelaşi timp, conform cifrelor oficiale israeliene, cel puţin 43 de israelieni, inclusiv civili şi soldaţi, au fost ucişi în atacuri palestiniene sau în timpul raidurilor militare israeliene.
Violenţele au continuat în Cisiordania de când armistiţiul din Gaza a intrat în vigoare pe 10 octombrie.
Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a înregistrat o înmulţire bruscă a „atacurilor coloniştilor, soldate cu victime, pagube materiale sau ambele”, în octombrie, în aproape două decenii de colectare a datelor în acest teritoriu palestinian.
Pe 10 noiembrie, un israelian a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac cu cuţitul comis de doi palestinieni, care au fost împuşcaţi mortal rapid de soldaţi lângă Betleem, în sudul Cisiordaniei.