Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Diplomaţia americană a acuzat luni guvernul comunist al Cubei că desfăşoară de decenii acţiuni de „subversiune” împotriva Statelor Unite, invocând printre altele infiltrarea în aparatul de stat american, influenţa marxistă şi o „internaţională antiamericană”, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Noul raport, care nu conţine dezvăluiri majore, reprezintă un alt instrument prin care Washingtonul sporeşte presiunea asupra Cubei, adăugându-se măsurilor deja existente ca embargoul petrolier, întărirea sancţiunilor şi inculparea fostului preşedinte Raul Castro.
De la tentativa de înlăturare de la putere, în luna ianuarie, a liderului venezuelean Nicolas Maduro – un aliat al Havanei -, administraţia preşedintelui american Donald Trump a menţinut ameninţarea unei intervenţii directe împotriva insulei, situată la aproximativ 150 de kilometri de coasta Floridei.
Cuba a purtat un „lung război de uzură prin spionaj, infiltrare, sabotaj, reţele paralele şi o infrastructură revoluţionară menită să întoarcă America împotriva ei însăşi”, susţine Departamentul de Stat în raportul său.
Potrivit Washingtonului, Cuba a reuşit să se infiltreze în corpul diplomatic şi în Departamentul Apărării „fără a fi detectată timp de decenii” şi la „cele mai înalte niveluri”.
Sunt numeroase exemple binecunoscute de agenţi cubanezi care s-au infiltrat la Washington, precum Ana Montes – o analistă de informaţii militare din SUA care, în realitate, era spion pentru Cuba şi a fost arestată în 2001. La rândul său, CIA a întreprins numeroase tentative de asasinare a liderilor cubanezi, aminteşte AFP.
Raportul publicat luni acuză, de asemenea, guvernul comunist că a „creat o vastă reţea revoluţionară” pe teritoriul SUA, cuprinzând de la gruparea „Black Panthers” din trecut până la stânga radicală de astăzi.
Documentul mai susţine că Havana menţine legături cu „asociaţii puternice de stânga”, „colective anti-ICE” – o referire la controversata agenţie a SUA responsabilă cu aplicarea legislaţiei privind imigraţia – şi „grupări socialiste”; Departamentul de Stat preia astfel retorica „red flag” folosită de Donald Trump în ultimele săptămâni pentru a-şi prezenta adversarii drept extremişti.
Preşedintele Donald Trump a calificat Cuba drept o „ameninţare extraordinară” la adresa securităţii naţionale a SUA. El a ameninţat în repetate rânduri că va „prelua controlul” asupra ţării.
Secretarul de stat al SUA Marco Rubio – care coordonează această campanie şi care este de origine cubaneză – a declarat în luna mai că Statele Unite sunt „hotărâte” să impună o schimbare statului insular comunist.
Hai că și-a găsit trumpișor un adversar pe care (crede el) îl poate copleși.
Dacă nici cu Cuba nu-i iese… măcar aici are un precedent