Home » Articole » CEDO condamnă Elveţia pentru lipsa alimentaţiei vegane în închisori

CEDO condamnă Elveţia pentru lipsa alimentaţiei vegane în închisori

CEDO condamnă Elveţia pentru lipsa alimentaţiei vegane în închisori
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că nu le-a asigurat un regim alimentar vegan unor deţinuţi, informează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Instanţa a fost sesizată în 2020 de doi cetăţeni elveţieni cu vârste în jur de 30 de ani; unul fusese arestat preventiv din noiembrie 2018 pânbă în octombrie 2019, iar celălalt fusese internat într-un spital de psihiatrie din februarie până în aprilie 2021. Ambii au cerut autorităţilor să primească alimentaţie exclusiv vegană, fără niciun conţinut de origine animală, conform convingerilor lor etice, dar nu au reuşit să obţină acest drept.

- articolul continuă mai jos -

CEDO a subliniat că nu s-a luat nicio decizie administrativă oficială privind cererile celor doi, care au fost privaţi astfel de posibilitatea de a face recurs. Curtea a considerat că autorităţile elveţiene au reacţionat „excesiv de formalist”, iar nemulţumirile reclamanţilor nu au fost „luate în serios”.

A fost primul caz judecat de CEDO privind respectarea regulilor alimentare legate de o convingere etică; veganismul, care se încadrează în această categorie, este protejat de articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de gândire şi de conştiinţă. Curtea a apreciat că convingerile vegane ale reclamanţilor aveau suficientă „forţă, seriozitate, coerenţă şi importanţă” pentru încadrarea în articolul respectiv.

În decizia cu majoritate de şase la unu luată joia trecută şi publicată luni, CEDO a stabilit că pe lângă articolul 9 a fost încălcat şi articolul 13 din Convenţie, care asigură dreptul la un recurs efectiv.

Elveţia a fost condamnată să le achite celor doi daune morale de 12.000, respectiv 4000 de euro, la care pentru cel de-al doilea se adaugă 10.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole