Un președinte pentru liniștea lor: Ion Iliescu, nașul capitalismului de cumetrie

La primele alegeri aproape libere, produsul Ion Iliescu a fost împachetat electoral ca fiind „un președinte pentru liniștea noastră”, o găselniță marketing excelentă, care a avut priză la 85% dintre cei prezenți la vot în 1990. După agitația din decembrie 1989, după hărmălaia din CPUN, după agitația de prin toată țara din primele luni ale anului 1990, oamenii au preferat ordinea și liniștea promisă de un om care vorbea pe limba pe care au auzit-o pe toate canalele de comunicare în jumătate de secol de comunism.

Nu putem ști cât și-au dorit liniștea alegătorii și cât au fost făcuți să și-o dorească de către membrii eșalonului 2 al PCR, cu o propagandă admirabil de bine pusă la punct (care ne amenința cu teroriștii care trag din toate pozițiile și otrăvesc apa, cu moșierii care ne vor pune botnițe la culesul de struguri, cu străinii care ne vor lua întreprinderile și ne vor exploata sau da afară, cu ungurii care ne vor lua Ardealul etc.), o propagandă transmisă pe toate canalele de informare, foarte bine controlate de aceiași oameni ai vechiului sistem (televiziune, radio, presă scrisă).

Știm însă că au murit mai mulți oameni după ce a fugit dictatorul și la butoane era deja Ion Iliescu decât în timpul represiunii ordonate de acesta. De asemenea, știm că angajații Securității au revenit, fără să fi plecat vreodată, în „noul SRI”, înființat după „evenimentele” de la Târgu Mureș. Și tot ei s-au făcut foarte utili la mineriada din iunie 1990, cea care a risipit ultimele vestigii din uriașul capital de simpatie câștigat de țara noastră în decembrie 1989. În toate aceste situații, Ion Iliescu s-a auto-distribuit în rolul salvatorului providențial, dar nu a putut alunga niciodată suspiciunea că a fost de fapt un pompier-piroman. Același scenariu s-a repetat și în 2000, când Ion Iliescu ne-a mai salvat încă o dată: tocmai de extremismul pe care l-a finanțat, tolerat și cu care a guvernat înainte de 1996.

Citește integral pe economedia.ro